Atenție: mai multe zone din mun. Constanța

și 4 localități din județ vor fi afectate de întreruperea furnizării apei!

În perioada 25 aprilie 2023, ora 22.00 – 27 aprilie 2023, ora 16.00, la nivelul Stației de Tratare și Pompare Palasdin municipiul Constanța se vor executa lucrări de înlocuire a unor vane de legătură și de realizare a unui by-pass. Intervențiile sunt prevăzute în Contractul de lucrări CL33 – “Reabilitare conducte aducțiune și magistrale, stații de pompare apă uzată și refulări aferente în municipiul Constanța” în valoare de aproape 76 mil. lei cu TVA, derulat prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM).

Tot în acest interval de timp, echipele RAJA vor acționa la nivelul rețelelor de distribuție din municipiul Constanța în alte 7 puncte de lucru. Se vor monta vane de legătură, cu diametre cuprinse între 150 și 1.000 mm, debitmetre pentru măsurarea și reglarea presiunii și se va realiza cuplarea unei noi conducte la sistemul centralizat. Aceste investiții sunt executate din fonduri proprii și sunt necesare pentru sectorizarea sistemului de alimentare cu apă, dar și pentru regularizarea presiunii în vederea evitării producerii unor avarii.

Pe timpul desfășurării lucrărilor, se va sista furnizarea apei în următoarele zone:

  •  
  • Cartierul Palas și Zona industrială Oierie Palas; 
  • Cartierele Brătianu și Medeea;
  • Zona Industrială;
  • Cartierele CET, Viile Noi și Sere;
  • Cartierele Km 4, Km 4-5, Km 5 și Veterani;
  • Zonele industriale CET, Caraiman și Oil Terminal;
  • Zona comercială Constanța Sud (Auchan, Metro, Brico Depot, Avia Motors);
  • Cartierul Faleză Sud;
  • Cartierele Far, Abator, Gară, Icil, Balada, Casa de Cultură, Inel I, Inel II, Coiciu și Compozitori;
  • Zonele Baba Novac și Halta Traian;
  • Zona Comercială Vest;
  • Localitățile Cumpăna, Lazu, Agigea și Eforie Nord.

            Pe lângă complexitatea lucrărilor, intervalul de sistare a alimentării cu apă este determinat și de lungimea instalațiilor, a diametrului acestora, dar și a debitului de apă. Timpul necesar pentru golirea și umplerea rețelei de distribuție din zona afectată poate fi de la 6 până la 9 ore. Prin urmare, reluarea furnizării apei potabile se va realiza în mod progresiv în fiecare sector afectat.

            Ne cerem scuze pentru disconfortul creat abonaților, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție ale constructorului împreună cu formațiile de lucru ale RAJA vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei potabile în parametrii optimi. Totodată, rugăm utilizatorii afectați de această lucrare să își asigure rezerva minimă de apă pentru consum și uz casnic în perioada în care va fi sistată alimentarea cu apă.

Amintim consumatorilor că investițiile pentru modernizarea și dezvoltarea sistemelor de alimentare cu apă potabilă sunt efectuate în beneficiul lor pe termen lung și vizează asigurarea unor servicii ireproșabile și implicit creșterea calității vieții.

Prin implementarea acestora se realizează îmbunătățirea capacității de transport și de distribuție a apei potabile, asigurarea debitului de alimentare și a calității apei, reducerea pierderilor în rețeaua de distribuție, siguranța și continuitatea serviciilor.

„Statul român nu le-a mai plătit chiriile ucrainenilor de 4 luni. Avem 13.000 de refugiați în Mamaia fără bani de mâncare”

Constanța este unul dintre județele care au primit mii de refugiați din Ucraina. De curând însă, lucrurile s-au schimbat pentru ei. Statul nu îi mai sprijină așa cum o făcea, copiii nu sunt integrați în școli, viitorul nu sună deloc bine. Despre provocările și problemele cu care se confruntă vorbește în emisiunea „Punctul pe i” Alina Sasu, reprezentant al comunității.

„Eu sunt rusoaică. Toată viața eu am vorbit limba rusă, și în familie și peste tot. Am avut această traumă pentru că sunt rusoaică născută în Ucraina. Nu știu cine o să câștige acest război, pentru că și unii și alții sunt încăpățânați.

Taică-miu fiind militar nu vrea să-și părăsească țara. Părinții mei stau în orașul Sumy, chiar la graniță cu Rusia. Totuși mama mea nu vrea să vină aici, chiar dacă avem posibilități.

Românii au oferit un ajutor imens refugiaților ucraineni, încă de la începutul războiului. Toți ucrainenii care vin aici vorbesc și limba rusă. În prima etapă foarte multe persoane au trecut pe la noi prin țară în drum spre Occident. Ulterior au venit direct în România.

Programul 50/20 din România a fost cel mai bun program aplicat pentru refugiații ucraineni. Cei 20 de lei pe zi pentru mâncare nu reprezintă prea mult, însă locuind în apartament s-au descurcat. A fost un program simplu și genial.

Cu toate acestea, proprietarii români încasau cei 20 de lei pentru mâncare, pentru fiecare zi, pentru ficare cetățean ucrainean cazat, iar la momentul decontării banii nu mai ajungeau la chiriașii ucraineni. Aici este o problemă. Au fost și persoane care au rezistat tentației, dar și persoane care n-au rezistat.

Statul a lăsat intenționat portițe în lege. Au fost ucraineni declarați la mai multe adrese. Sunt dosare penale deschise. Poliția nu a primit proceduri. Din acest motiv a fost foarte dificil să colaborăm cu Poliția.

În momentul de față, în Mamaia Nord este un adevărat război. Sunt aproape patru luni de întârzieri. De patru luni de zile, adică Ianuarie, Februarie, Martie și urmează Aprilie, sunt zero plăți.

În Mamaia Nord avem 13.000 de refugiați, dintre care 7000 sunt copii. Mamaia Nord are 20.000 de apartamente goale. Oamenii au rămas fără bani de mâncare. Sunt mulți care sunt din Donetsk, Zaporoje sau Bahmut. Cei care vor să se întoarcă în zona ocupată de ruși sunt obligați să renunțe la cetățenia ucraineană” a explicat Alina Sasu.

Informare publică: Constanța: Avarie pe strada B.P. Hașdeu!

Ca urmare a unei avarii survenite pe conducta de distribuție apă potabilă, cu diametrul de 600 mm, de pe strada B.P. Hașdeu din municipiul Constanța, echipele RAJA sistează furnizarea apei potabile, astăzi – 20 aprilie 2023, în intervalul orar 08.30 – 15.30.

Sunt afectați de lipsa apei consumatorii de pe bd. Alexandru Lăpușneanu, perimetrul delimitat de zona Dacia și strada Nicolae Iorga, precum și cei de pe străzile adiacente.

Ne cerem scuze pentru disconfortul creat utilizatorilor pe care îi asigurăm că echipele de intervenție vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei potabile în cel mai scurt timp.

Protest în fața Primăriei Constanța, azi la ora 13:00

Avocat Mirela Doicescu reprezentanta Asociației Civice TOMIS și Daniela Ella Ghițoi din partea Asociației TACT au organizat un protest care va avea loc azi, 21 aprilie 2023, la ora 13:30, pe platoul din fața Primăriei Constanța.

După cum au declarat cele două reprezentante ale societății civile, protestul este unul apolitic, deschis oricui dorește să participe.

„Sperăm să vină și domnul primar. Să vină să discute cu cei care își exprimă nemulțumirile. Nu e nimeni pus pe scandal. Sunt doar niște constănțeni mâhniți de situația orașului nostru.

Pentru cine nu știe, asociația noastră s-a înființat anul trecut, pe fondul problemelor regulamentului de acces în zona peninisulară a orașului” e explicat Mirela Doicescu.

„Este o oportunitate pentru constănțeni să spună ce-i deranjează. Știu că sunt resemnați dar dacă stau resemnați lucrurile nu se vor rezolva. Din păcate lucrurile nu merg spre bine. Ar putea să fie mult mai bine lucrurile în oraș dacă constănțenii ar pune presiune pe cei pe care i-au ales” a afirmat Daniela Ella Ghițoi.

Atenție, se oprește apa pe un tronson din Stațiunea Mamaia!

În vederea executării lucrărilor de înlocuire a unei conducte de distribuție apă potabilă, cu diametrul de 400 mm, din Stațiunea Mamaia, RAJA SA va sista furnizarea apei potabile joi – 20 aprilie 2023, în intervalul orar 08.30 – 19.00.

Vor fi afectați de lipsa apei consumatorii de pe partea dreaptă a stațiunii, zona delimitată de Hotel Tomis și Summerland.

Ne cerem scuze pentru disconfortul creat abonaților, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei potabile în parametrii optimi. Totodată, rugăm utilizatorii afectați de aceste lucrări să își asigure rezerva minimă de apă pentru consum și uz casnic în perioada în care va fi sistată alimentarea cu apă.

Atenție: mai multe zone din mun. Constanța

În perioada 25 aprilie 2023, ora 22.00 – 27 aprilie 2023, ora 16.00, la nivelul Stației de Tratare și Pompare Palasdin municipiul Constanța se vor executa lucrări de înlocuire a unor vane de legătură și de realizare a unui by-pass. Intervențiile sunt prevăzute în Contractul de lucrări CL33 – “Reabilitare conducte aducțiune și magistrale, stații de pompare apă uzată și refulări aferente în municipiul Constanța” în valoare de aproape 76 mil. lei cu TVA, derulat prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM).

Tot în acest interval de timp, echipele RAJA vor acționa la nivelul rețelelor de distribuție din municipiul Constanța în alte 7 puncte de lucru. Se vor monta vane de legătură, cu diametre cuprinse între 150 și 1.000 mm, debitmetre pentru măsurarea și reglarea presiunii și se va realiza cuplarea unei noi conducte la sistemul centralizat. Aceste investiții sunt executate din fonduri proprii și sunt necesare pentru sectorizarea sistemului de alimentare cu apă, dar și pentru regularizarea presiunii în vederea evitării producerii unor avarii.

Pe timpul desfășurării lucrărilor, se va sista furnizarea apei în următoarele zone:

  •  
  • Cartierul Palas și Zona industrială Oierie Palas; 
  • Cartierele Brătianu și Medeea;
  • Zona Industrială;
  • Cartierele CET, Viile Noi și Sere;
  • Cartierele Km 4, Km 4-5, Km 5 și Veterani;
  • Zonele industriale CET, Caraiman și Oil Terminal;
  • Zona comercială Constanța Sud (Auchan, Metro, Brico Depot, Avia Motors);
  • Cartierul Faleză Sud;
  • Cartierele Far, Abator, Gară, Icil, Balada, Casa de Cultură, Inel I, Inel II, Coiciu și Compozitori;
  • Zonele Baba Novac și Halta Traian;
  • Zona Comercială Vest;
  • Localitățile Cumpăna, Lazu, Agigea și Eforie Nord.

            Pe lângă complexitatea lucrărilor, intervalul de sistare a alimentării cu apă este determinat și de lungimea instalațiilor, a diametrului acestora, dar și a debitului de apă. Timpul necesar pentru golirea și umplerea rețelei de distribuție din zona afectată poate fi de la 6 până la 9 ore. Prin urmare, reluarea furnizării apei potabile se va realiza în mod progresiv în fiecare sector afectat.

            Ne cerem scuze pentru disconfortul creat abonaților, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție ale constructorului împreună cu formațiile de lucru ale RAJA vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei potabile în parametrii optimi. Totodată, rugăm utilizatorii afectați de această lucrare să își asigure rezerva minimă de apă pentru consum și uz casnic în perioada în care va fi sistată alimentarea cu apă.

Amintim consumatorilor că investițiile pentru modernizarea și dezvoltarea sistemelor de alimentare cu apă potabilă sunt efectuate în beneficiul lor pe termen lung și vizează asigurarea unor servicii ireproșabile și implicit creșterea calității vieții.

Prin implementarea acestora se realizează îmbunătățirea capacității de transport și de distribuție a apei potabile, asigurarea debitului de alimentare și a calității apei, reducerea pierderilor în rețeaua de distribuție, siguranța și continuitatea serviciilor.

și 4 localități din județ vor fi afectate de întreruperea furnizării apei!

Protosinghel Maxim Vlad: „Se spune „Hristos a Înviat” din prima dimineață a Paștelui”

Moderatorul Mihai Petre și invitatul său, Lector univ. Dr., protosinghel Maxim Vlad, au vorbit despre sărbătoarea sărbătorilor, minunea minunilor, Învierea Domnului nostru Iisus Hristos.

Cine a fost prima persoană căreia i s-a descoperit Mântuitorul înviat, de ce li s-a arătat mai întâi mironosițelor și apoi ucenicilor care nu au crezut până când nu L-au văzut, ce s-a întâmplat pe drumul spre și în casa din Emaus, cum a fost întâlnirea din Duminica Învierii și ce daruri primesc ucenicii.

A fost Toma necredincios? Care este raportul dintre materialism și trăire în Săptămâna Patimilor și Săptămâna Luminată? Acestea sunt doar câteva dintre temele abordate privind semnificația celei mai mari sărbători a lumii creștine.

„Se spune „Hristos a Înviat” din prima dimineață a Paștelui, adică din prima zi a Învierii, pentru că Mântuitorul Iisus Hristos a Înviat în prima zi a săptămânii iudaice. Este a opta sau prima zi a săptămânii, Duminca în calendarul creștin, adică în prima zi după Sabat.

Cei care au salutat cu acest salut au fost îngerii. Îngerii le-au salutat pe femeile purtătoare de mir care veniseră să ungă trupul Domnului, potrivit obiceiurilor evreiești. Le-a spus „Căutați pe Cel viu între cei morți? Nu este aici. A înviat. Adică Hristos a Înviat.

Mai târziu, ucenicii alături de femeile purtătoare de mir, au făcut experiența întâlnirii cu Hristos. Au început să vestească unii altora, celor apropiați, că Adevărat a înviat. Deci acest salut este inițiat de îngeri, și acestui salut îi răspund oamenii. Pentru că îngerii sunt martorii Învierii. Îngerii și vestitorii arată mormântul gol” a explicat Lector univ. Dr., protosinghel Maxim Vlad.

Pr. Eugen Tănăsescu: „Ne trăim toată viața între Sfințenie și decadență”

„Creștinul este chemat la Sfințenie. Ne trăim toată viața între Sfințenie și decadență, din care mare parte, prostia și manipularea sunt armele principale. Dacă noi creștinii avem postul și rugăciunea ca metode de a scăpa de ispită și de Diavol, ei bine, întunericul ne cheamă prin prostie și manipulare. Are și întunericul aripile lui, ca să zic așa… „

„Postul este foarte important pentru că te învață cultura înfrânării. Frânele lăsate de Dumnezeu în noi îți dau echilibrul vieții. Dialogul cu Dumnezeu se face prin rugăciune. Rugăcinunea este un fel de terapie a sufletului”

Programul casieriilor RAJA în perioada sărbătorilor Pascale!

Casieriile RAJA și compartimentele care desfășoară activități de lucru cu publicul vor fi închise în intervalul 14 – 17 aprilie 2023.

Pentru efectuarea plăților, abonații pot folosi serviciile online, precum contul de client RAJA (accesibil pe pagina web www.rajac.ro sau prin aplicația de mobil), virament bancar sau direct debit. Clienții care nu au acces la soluțiile de plată la distanță pot achita facturile la punctele de plată Pay Point sau Westaco.

În perioada sărbătorilor de Paște RAJA SA va asigura continuitatea la nivelul structurilor responsabile cu furnizarea serviciilor de alimentare cu apă și de preluare/tratare a apelor uzate.

Pentru eventuale disfuncționalități survenite la nivelul infrastructurii de apă și canalizare, abonații societății pot apela numărul de telefon al Dispeceratului – 0241/924, accesibil 24 de ore din 24. Echipele de intervenție sunt pregătite să acționeze cu promptitudine pentru remedierea în timp util a tuturor avariilor sau a problemelor apărute în sistem, astfel încât utilizatorii serviciilor noastre să poată beneficia de acestea la parametri optimi.

Începând de marți – 18 aprilie 2023, societatea își va relua programul normal de lucru.

Florin Gheorghe, fostul director RAEDPP: „În Constanța ne așteptăm la lucrări de proastă calitate”

În ediția specială a emisiunii „Constanța Altfel” din 11 aprilie, Florin Gheorghe, fostul director RAEDPP Constanța, a explicat de ce este defectuoasă actuala administrație locală din Constanța, dar și despre un PSD Constanța care trebuie reformat din temelii.

„Schimbarea RAEDPP în Administrația Fondului Imobiliar (AFI) a fost bună. Și noi începusem toate demersurile pentru transformarea din regie în societatea comercială.

Primăria nu putea să ne aloce mereu banii necesari pentru dezvoltarea regiei. Ca societate comercială puteam să accesăm fonduri europene pentru dezvoltare.

Când am început acest demers am discutat cu firma care a făcut transformarea la RAJA, din regie în societatea comercială. Doamenele care au venit, și cu care am discutat, ne-au spus că durează undeva la mini doi ani.

Am fost surprins să văd că doamna Ovaniesian a făcut asta în 6 luni. Trebuia să vină și Curtea de Conturi să facă un autit, Primăria trebuia să facă audit.

Planul inițial era să fuzioneze RAEDPP cu Confort Urban. Ca să fuzioneze era necesar ca ambele să fie același tip de entitate. Pentru că nu le-a reușit au început să mute serviciul Henri Coandă la Direcţia Generală de Asistenţă Socială, să transfere anumite piețe la Confort Urban, Primăria să mai ia anumite spații la serviciul lor de cadastru și patrimoniu. Au făcut praf. N-o să reziste. În actualele condiții firma asta o să intre în faliment, pentru că n-au cum.

Probabil anumiți angajați vor pleca. Unii au plecat deja, pentru că au înțeles că nu mai există un plan de viitor.

Această regie, atunci când a fost înființată în 1996, a fost înființată cu scopul de a produce bani pentru Consiliul Local Constanța. Să administreze aceste proprietăți și să aducă venit și profit. Și ca societate ar fi trebuit să aibă același obiect de activitate” a declarat Florin Gheorghe.

Maria Magiru: „Cercetarea etnografică în Dobrogea a început relativ târziu, după 1972”

Realiztaorul Mihai Petre și invitata sa, doamna director Maria Magiru, au discutat în această ediție a emisiunii „Fără Mască” despre tradițiile românești și dobrogene, așa cum sunt acestea conservate și expuse în incinta Muzeului de Artă Populară din Constanța.

De la istoricul clădirii și interesanta poveste a înființării instituției și până la spectaculoasele costume populare ce pot fi vizitate la cel de-al doilea etaj, sunteți invitați să admirați, printre altele, o impresionantă colecție de icoane pe sticlă, o poveste a ștergarelor dobrogene, o expoziție cu totul deosebită a scoarțelor (covoarelor) din satele românești, cu precădere din Moldova, o prezentare a unor vase de ceramică deosebite și a unor obiecte din aramă utilizate în satele dobrogene.

„Cercetarea etnografică în Dobrogea a început relativ târziu, după 1972, atunci când, în toată țara, se organizaseră deja muzee de etnografie aproape în toate provinciile istorice.

Constanța rămăsese fără un muzeu de etnografie, ceea ce i-a ambiționat pe cei care conduceau pe vremea aceea destinele județului Constanța. Își doreau la Constanța un muzeu de artă populară.

Ideea le-a fost dată de marii specialiști de la București. În Dobrogea venea marele Profesor Gheorghe Focșa, directorul Muzeului Satului din București, care între 1958 – 1960 a strămutat prima casă de la Ostrov, care era specifică Dobrogei.

După el venea marele Profesor Tancred Bănățeanu, directorul Muzeului de Artă Populară, la acel moment, care se ocupa de cultura materială” a povestit doamna Maria Magiru.