Corina Crețu: „Ne-am angajat în PNRR ca până în 2030 să trecem pe mașini electrice”

Corina Crețu, comisar pentru Politică Regională al Comisiei Europene, a vorbit în cadrul emisiunii „Tomis Vibes” realizată de Adriana Teodoru despre proiectele de reformă la care s-a angajat România în fața autorităților de la Bruxelles.

„PNRR-ul se putea modifica până la 30 aprilie. Deci nu se mai poate face nimic. În opinia mea sunt lucruri foarte greu de realizat. România se angajează singură la prea multe lucruri.

Vă dau un exemplu cu mașinile electrice: noi am votat în Parlamentul European, deși cred că e o utopie, până în 2035 să trecem pe mașini electrice.

Noi ne-am angajat în PNRR până în 2030. Vă imaginați că la Topraisar până la ultimul om să aibă mașină electrică? Și nu le cere nimeni. Sunt țări care în PNRR au băgat doar două axe mari și late: digitalizare și eoliene. Deci nu 500 de jaloane. Adică singuri ne complicăm viața”

Despre Constanța

“Constanța este cea mai expusă zonă din punct de vedere geostrategic. Dar pentru Portul Constanța acest război ar putea fi o oportunitate. Sunt foarte pesimistă și mi-este teamă că județul Constanța pierde banii europeni” a afirmat Corina Crețu.

Dr. Liviu Merdinian: „Un șofer bun este întotdeauna disciplinat. Consider că mergem cam puțin pe jos”

Dr. Liviu Merdinian, Președintele Uniunii Armenilor din Constanța ne-a primit în “Clubul Bărbaților cu Neveste Indulgente”, așa cum numește garajul ce adăpostește marile lui pasiuni, mașinile vechi:

“Mi-am dorit mașina asta încă din facultate. Am visat la ea. Cu mașina am o relație foarte corectă. Dacă se strică, se strică pentru că nu am avut grijă de ea. Iar nouă, aici, ne plac vechiturile. Am cunoscut oameni minunați în comunitate.

De câte ori ne punem la o cafea, unul lângă celălalt, lumea se uită și se bucură. Și noi ne bucurăm atunci când vedem alte mașini.

Până la urmă este un respect față de inginerii care au făcut niște mașini extraordinare la vremea respectivă. Acum totul este platic. Se făceau mașini deosebite. Noi respectăm lucrurile astea.

Parcul auto este mare în România. Consider că mergem cam puțin pe jos. Forțăm nota cu lipsa mersului pe jos. Infrastructura comunistă nu mai face față. Permisele auto s-au luat cum s-au luat… Nu mai semnalizează pe autostradă. Sunt multe femei mici, în mașini foarte mari. Astea țin de noi. Dacă tot ne considerăm o societatea civilizată nu trebuie să ne dea cineva 10.000 amendă sau o bâtă în cap.

Trebuie să te comporți frumos pentru ceilalți. Un șofer bun este un șofer disciplinat, care respectă regulile” a explicat Dr. Liviu Merdinian

Sensei Mihaela Borcănea: „Karate-ul e un sport al gândirii, al autocontrolului și al respectului față de adversar”

Sensei Mihaela Borcănea, atrenor emerit de Karate, a fost invitata Adrianei Teodoru la Tomis Vibes, unde au vorbit despre viață, copii, Constanța, dar în primul rând despre Karate, sportul în care contează să te respecți și să-ți respecți adversarul.

„Am plecat ca antrenor de la fostul meu club. Am rămas acolo după 18 ani ca să-mi antrenez foștii colegi. I-am antrenat și au devenit campioni mondiali la seniori. În 2009 m-am lăsat și eu. Eram și sportiv și antrenor. Am decis atunci să-mi fac propriul club. Suntem unul dintre cluburile cu rezultatele cele mai bune.

Toate activitățile sunt plătite de noi, de către părinți. Participăm la concursuri europene.

Karate-ul e un sport al gândirii, al autocontrolului și al respectului față de adversar. Asiaticii au un respect față de celălalt dar și față de sine. Iar atunci când ajungem să ne respectăm avem cum să oferim respect.

Nu suntem violenți și nu promăvăm violența. Nici măcar nu ne rănim, așa cum se întâmplă la alte sporturi.

Copiilor în general le place kumite-ul, adică lupta cu adversar, unde fiecare trebuie să puncteze și să se apere. Acolo se vede autocontrolul sportivului. Trebuie să facă punctul fără să-l lovească prea rău pe adversar” a explicat Sensei Mihaela Borcănea.

Pr. Eugen Tănăsescu: „Ne trăim toată viața între Sfințenie și decadență”

„Creștinul este chemat la Sfințenie. Ne trăim toată viața între Sfințenie și decadență, din care mare parte, prostia și manipularea sunt armele principale. Dacă noi creștinii avem postul și rugăciunea ca metode de a scăpa de ispită și de Diavol, ei bine, întunericul ne cheamă prin prostie și manipulare. Are și întunericul aripile lui, ca să zic așa… „

„Postul este foarte important pentru că te învață cultura înfrânării. Frânele lăsate de Dumnezeu în noi îți dau echilibrul vieții. Dialogul cu Dumnezeu se face prin rugăciune. Rugăcinunea este un fel de terapie a sufletului”

Ionuț Galani: „Îmi lipsește foarte mult tatăl meu. Copiii mă ajută să merg mai departe”

Dezvăluiri emoționante din viața cunoscutului artist Ionuț Galani, care a vorbit despre pierderea tatălui său și cum l-a influențat regretatul Dumi Galani.

„Un an de zile am lucrat la un cabinet particular de fizioterapie. Ziua lucram acolo și seara cântam. Însă mi-a plăcut foarte mult muzica și atunci m-am dus pe partea asta. Îmi plăcea libertatea pe care o aveam. Mi-a plăcut să fiu liber, nu să depind de cineva.

Pasiunea pentru muzică a apărut apărut la 14 ani când ascultam Nirvana. Îmi plăcea foarte mult rockul și îmi place și acum.

M-am dus la Școala Populară de Arte. După ce m-am înscris am început să iau premii. Am fost peste tot în țara asta românească și am cântat la foarte multe festivaluri la care am câștigat premii. Și mă simt onorat că am câștigat aceste premii pentru orașul nostru, pentru că sunt constănțean și mă mândresc cu asta.

Ulterior m-am apucat de muzică grecească. La mine în casă se asculta foarte mult grecește, chiar înainte de 1989, de pe vremea lui Ceaușescu. Și mie mi-a plăcut foarte mult. Am învățat și limba pe parcurs, fără să fac un curs de greacă.

Dumnezeu mi-a dat șansa să pot să cânt și să am accent de grec.”

Psiholog Cristina Dincu: Să vorbim despre relația dintre adolescenți și părinți

Adolescența este o provocare pentru toți părinții. Cu ce probleme se confruntă copiii noștri? De ce se ascund de noi? Psihologul clinician Cristina Raluca Dincu explicâ la Tomis TV cum putem să rămânem în continuare prietenii copiilor noștri și ce metode putem folosi pentru a nu-i îndepărta:

“Pentru cei care se simt într-un impas sau consideră că doar ei se confruntă cu anumite experiențe pe care le consideră provocatoare în relația cu copilul adolescent, aș vrea sa îi asigur că este vorba despre un club extrem de generos și larg răspândit….Va invit sa ne urmăriți și sa pășiți cu încredere în acest ” club”. Pot transmite tuturor părinților ceea ce eu am ca țel: Traieste-ți viața în așa fel încât atunci când copiii se gândesc la iubire, susținere, forța de a merge mai departe și de a depăși provocările vieții, onestitate, dăruire, frumos, sa se gândească la tine, părintele lui!”

Prințul Șerban Dimitrie Sturdza: „Pentru mine, timpul petrecut în străinătate a însemnat un exil”

Prințul Șerban Dimitrie Sturdza, descendentul Domnitorului Moldovei, Mihail Sturdza, și Consul onorific al Macedoniei de Nord la Constanța este invitatul special al ediției de săptămâna aceasta a emisiunii Tomis Vibes:

“Familia Sturdza a dat acestei țări doi domnitori, Ioniță Sandu Sturdza și Mihail Sturdza. Mihail Sturdza a modernizat  Principatul Moldovei: a creat prima instituție de învățământ superior, a refăcut drumurile, a luat multe măsuri care au dus la ieșirea dintr-un stil de viață oarecum feudal. Eu sunt descendent direct din domnitorul Mihail Sturdza.  Când eram copil, în perioada comunistă, au fost situații când aveam impresia că am o tinichea de coadă, au existat și momente în care, în vremurile respective, unele persoane considerau că este mai simplu să încerce să umilească pe cineva decât să aibă o abordare creștinească.

Ușor, ușor, am înțeles că așteptările vor fi mereu foarte mari de la mine. Mi s-a explicat că trebuie să fiu atent chiar și la cele mai mici gesturi. Am fost crescut cu grija de a nu face familia și numele de râs. Sunt valori de patriotism, de dragoste de țară și de creștinism pe care încerc să le transmit mai departe copiilor mei. Încercăm să ducem mai departe un anumit spirit. 

În perioada în care m-am născut  s-a dorit dispariția acestor familii. S-a lucrat pentru dispariția acestor familii, după ce mulți au pierit la Canal și în închisorile comuniste. După aceea, au fost alte încercări de a-i determina pe oameni să ia calea exilului, lucru care s-a întâmplat destul de des. Apoi, odată ajunși în străinătate, se încerca ruperea totală prin forțarea lor să renunțe la cetățenia română. Un lucru total aberant.

Pentru mine, timpul petrecut în străinătate a însemnat un exil. Am fost întotdeauna conștient de rădăcinile mele.  Fiecare zi pe care am petrecut-o în străinătate a fost pentru mine un chin groaznic. În fiecare zi mă gândeam la reîntoarcerea în țară.”

Preot Eugen Tănăsescu:“Supraponderalul Moș Crăciun consumerist l-a dat la o parte pe Hristos!”

Anul 2022 nu a fost unul ușor nici pentru Biserică. Scandalurile s-au ținut lanț, iar asta se vede inclusiv în scăderea BOR în topul încrederii populației.

Vorbim cu preotul Eugen Tănăsescu, purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Tomisului, despre toate aceste provocări prin care trece ortodoxia, în preajma sărbătorii Crăciunului, când suntem, poate, mai îngăduitori unii cu alții, indiferent de care parte a baricadei ne-a așezat viața:

“Îi îndemn pe oameni să dea la o parte beteala, globurile, strălucirea…și să vadă cine este în peșteră și de ce s-a născut.”

Lăsați doar Amprente de Bine! Fiecare dintre noi avem Minuni la îndemână

Despre oameni și fapte bune, minuni la îndemână și implicare, astăzi la Tomis TV:

“Suntem o echipă de oameni specializați în domenii diverse. Am hotărât că a sta pe tușă nu este o opțiune și astfel am pornit la acțiune. Desfășurăm activități de monitorizare, advocacy, cursuri de educație continuă, promovarea valorilor democratice și a spiritului civic și responsabil.”

Asociația Amprenta de Bine vorbește la Tomis TV, prin vocea conf. univ. Roxana Topor, despre cum proiectul de suflet al acestor oameni minunați, Treptele Drepturilor Copiilor, a ajuns în doar câteva luni în peste 440 de unități de învățământ.

La mulți ani, România!

Profesorul Adrian Cioroianu, unul dintre cei mai apreciați istorici, fost ministru de Externe și ambasador al României la UNESCO, manager al Bibliotecii Naționale a României, vine la Tomis TV într-o ediție specială dedicată Zilei Naționale, României noastre dragi, într-o perioadă de profunde tulburări europene și globale, de crize economice, sociale și chiar identitare sau ideologice.

Psiho-oncologul Lidia Stoica: ”Bolnavul de cancer nu mai are timp”

Un interviu cu psiho-oncologul Lidia Stoica, fost pacient oncologic

Când Lidia Stoica a devenit ea însăși pacient oncologic, s-a lovit de toate neajunsurile sistemului. A aflat pe propria piele că bolnavul de cancer are nevoie să vorbească și să plângă într-un mediu sigur, are nevoie de instrumente concrete care să-l ajute să gestioneze toate emoțiile care sunt aduse de această boală. Într-un cuvânt, de SUPORT. Și atunci a decis să schimbe lucrurile:

“Am inițiat specializarea psihologie oncologică, pentru că acești pacienți nu au timp pentru sute de ore de terapie, abordarea pacientului oncologic este una diferită. Am creat Asociația pacienților cu boli cronice „Restart la viață” și am avizat-o ca fiind furnizor de formare continuă pentru specialiști.

Ne concentrăm pe grupurile de suport, pe care încercăm să le facem în toată țara. La Constanța, pacienții ne pot găsi la DGASPC și la Năvodari.”

Sunt bolnav de cancer, în România. Cum supraviețuiesc?

Victor Radu, jurnalist și pacient oncologic, a fost diagnosticat în 2021 cu un cancer esofagian de grad 3:

“Treaba ta, ca pacient oncologic, trebuie să fie doar să te faci bine. Nu să alergi cu analizele între medici. Bolnavul de cancer luptă cu timpul. Inima mea de 16 ani a crezut că pot să mă tratez în România.

Au încercat să îmi facă o endoscopie în București dar esofagul mi-a fost perforat în trei locuri și nu s-a putut finaliza procedura. După luni întregi de investigații și amânări, a venit rezultatul biopsiei. Și de atunci au început bâlbele. Cancerul meu nu este operabil.

August și iulie sunt luni de concedii. Să te ferească Dumnezeu să te îmbolnăvești de cancer sau de orice altceva în iulie sau august, pentru că este o adevărată aventură să găsești pe cineva care să se ocupe de tine.

Cancerul meu deja se metastazase și ajunsese la primul ganglion limfatic supraclavicular. Pentru confortul meu psihic, mă închipuiam deja pe masa de radioterapie.

Decizia de a pleca în Turcia a fost luată în trei: eu, soția și fratele meu. Acolo am fost așteptat de o echipă de medici de mai multe specializări.

După prima ședință de chimioterapie a început să-mi fugă pământul de sun picioare. Chimioterapia te transformă. Ai senzația că nu-ți mai aparții, că ești blocat undeva…în acel corp.”