Gașca Radu Mazăre va încasa 1,3 milioane de Euro de la Primăria Constanța

În timp ce fostul primar Decebal Făgădău se înțelesese cu proprietarii terenurilor peste care urmează să treacă viitorul bulevard Madrid din Constanța, ca aceștia să-și doneze suprafețele afectate, fără a fi necesară exproprierea, primarul Vergil Chițac și-a propus să le cumpere din banii municipalității. De ce?

În versiunea Decebal Făgădău, acest bulevard n-ar fi costat nimic Primăria Constanța. Cu toate acestea, primarul în funcție Vergil Chițac și-a propus ca Primăria să achite din banii pe care nu-i are 2,6 milioane de Euro pentru bucățile de teren de care susține că are nevoie.

Pe lista celor care urmează să fie expropriați, la pozițiile 22, 23, 24, avem Holland Development SA. Este acea firmă celebră legată de familia Mazăre, cu un offshore în Cipru, cercetați în Dosarul Retrocedărilor. De la Holland Development SA vor să ia 1.434mp pentru care Primăria va achita 215.100 Euro.

Mai avem firma Building Project & Plans SRL, care are sediul pe strada Ion Roată Nr. 3, adică la adresa cunoscutului magazin Brick din Constanța. Nici nu-i greu să-ți dai seama despre cine e vorba: Sorin Gabriel Strutinsky prin Valentin Gheorghe Ionescu, coleg de facultate cu gașca Mazăre.

Societatea despre care vorbim este fosta New Home Construct SA, și deține două terenuri pe care Vergil Chițac vrea să le cumpere acum din banii Primăriei cu 276.600 Euro și 395.250 Euro. E bine să fi Mazăre să faci bani din pușcărie.

În urmă cu patru ani, pe 7 februarie 2019, societățile Holland Development Group și New Home Construct au fost condamnate alături de alte persoane, printre care se număra și fostul primar Mazăre, în „Dosarul Retrocedărilor” pentru complicitate la infracțiuni asimilate și în legătură directă cu infracțiuni de corupție.

Mai avem un alt teren, care aparține societății Vlaicu Development SRL, fosta CDS Project SRL, căreia Primăria urmează să-i exproprieze 3.588mp. Adresa acestei societăți este pe Bulevardul Mamaia Nr. 296, acolo unde se afla sediul fostului trust de presă Telegraf-TV Neptun deținut tot de gașca Mazăre. Patron este același Valentin Gheorghe Ionescu. Pentru suprafața amintită, Vlaicu Development urmează să primească 538.200 Euro.

Este de reținut că întreaga sumă alocată pentru aceste exproprieri de Primăria Constanța este de 2,6 milioane de Euro, dintre care 1,3 milioane urmează să ajungă doar la gruparea Mazăre.

Ar fi interesant de verificat și cum au ajuns aceste terenuri în posesia acestui grup de interese, fiind greu de imaginat că le-au cumpărat la prețul pieței.  

Tomis TV, 28.03.2023

Viceprimarul Cocargeanu: „Primarul discută cu Dumitrache despre buget și afaceri imobiliare”

Invitat la emisiunea “Constanța Altfel?” viceprimarul Florin Cocargeanu, lăsat recent fără atribuții, a vorbit despre dedesubturile unui conflict inventat de primarul Vergil Chițac. Primăria Constanța devine astfel un aparat nefuncțional, administrația locală fiind grevată de interesele meschine ale organizației PSD și ale primarului liberal Vergil Chițac.

„Pot să fiu de acord cu vânzarea unor terenuri, dar cu vânzaterea terenului pentru domnul Dumitrache nu sunt de acord. Nu știu cum vede primarul lucrurile dar eu nu pot să răspund la ordine. Acum, dacă suntem într-o alianță, asta nu înseamnă că votăm cu ochii închiși.

Legat de buget a avut discuții [Vergil Chițac] și cu cei din PSD. Sunt discuții normale. Însă cu noi n-a avut. Discuțiile noastre pe buget au fost doar cu PNL-ul, iar cei de la PNL transmiteau mai departe primarului.

Primatul a mai avut discuții pe buget cu domnul Dumitrache personal. Deci cu domnul Dumitrache discută despre buget și despre afaceri imobiliare” a declarat viceprimatul USR, Florin Cocargeanu.

Dezvăluirile fostului consilier local Teo Popa: „Nu mai am ce discuta cu Felicia Ovanesian”

În emisiunea “Constanța Altfel?” am discutat cu fostul consilier local Teo Popa, despre dezamăgiri, despre proiecte bune uitate în sertar și despre experiența de consilier local pe care nu dorește s-o mai repete vreodată.

“În principiu am fost împotriva a tot ce însemnă construcție în Mamaia sau aproape de malul Mării Negre. A da un teren aproape de malul mării unei persoane sau unei societăți, nu mi se pare decizia corectă. Vă spun asta ca fost membru al Asociației “Constanța Altfel.”

Nu m-am regăsit niciodată în consiliul local. Este adevărat că m-am simțit marginalizat în tot ceea ce făceam. Tot ce am spus a fost amânat, trecut la și altele.

Mă cunosc cu Vergil Chițac de la 14 ani, din liceul militar.  Cu Vergil Chițac n-am avut o releția contondentă. Am căutat să ne protejăm reciproc.

Colegii liberali au insistat să rămân. A fost însă acel moment în care doamna Merlă a spus că o hărțuiesc. Și atunci am zis că e mai bine să mă retrag. Mi-a fost un pic teamă. Nu știu ce ar însemna o astfel de prigoană.

Felicia Ovanesian m-a păcălit în perioada asociației Constanța Altfel. Era foarte vocală împotriva primarului Făgădău. Din dușmanul public, Merlă a devenit prietenul ei. Deci nu mai am ce discuta cu un astfel de om.

Când am votat prima dată Regulamentul Parcărilor, în forma trunchită, am avut și prima discuție în contradictoriu cu Felicia Ovanesian. A spus că doar ea are dreptate, noi nu aveam dreptate. Mie așa mi-a spus. Ne-a spus că ea a făcut un proiect super ok, și noi ne-am bătut joc de el.

Sub umbrela lui Chițac, consilierii PNL+PSD au mai prăduit un teren în Mamaia

Am asistat săptămâna trecută la un furt de zile mari, ca în vremurile “bune” ale Constanței. Consilierii PSD și PNL au votat împreună și, cu ajutorul unui trădător de la USR l-au împroprietărit pe șeful PSD Constanța, Ion Dumitrache cu o bucată de plajă de 854 mp. Constanța Altfel? Nu! Constanța anilor 2000 s-a întors.

Terasa „Autoservire Garofița Felix” din Mamaia a ajuns în proprietatea lui Ion Dumitrache în 1995, fiind cumpărată atunci de la Mușat Mihalache – colegul său de partid la acel moment.

În prezent, ginerele lui Mușat Mihalache este unul dintre consilierii locali care au votat ca această proprietatea să ajungă în posesia lui Ion Dumitrache.

După ce a achiziționat în 1995 această proprietate, Ion Dumitrache s-a zbătut ani de zile să pună mâna și pe terenul de sub clădire, pe care nu-l deținea. După anul 2000, chiar dacă Ion Dumitrache era foarte bun prieten și asociat cu Radu Mazăre, fostul primar n-a vrut să-i vândă acest teren. Probabil că Mazăre s-a temut de un scandal public.

După ce Mazăre n-a mai fost primar, Decebal Făgădău a pus într-un proiect de hotârâre vânzarea terenului de sub „Autoservirea Garofița Felix” dar consilierii PNL, la acel moment, în 2019, s-au opus acestei vânzări.

După patru ani, o parte dintre acești consilieri s-au răzgândit. Așa s-a ajuns la momentul de săptămâna trecută, când, din nou, primarul liberal Vergil Chițac a scos la vânzare directă pentru firma lui Ion Dumitrache terenul de sub clădirea cu pricina.

Terenul nu este doar cât ține clădirea, suprafața totală fiind de 854mp, din care clădirea ocupă doar 400mp.

Pentru întreaga suprafață de teren. firma lui Ion Dumitrache are un Procent de Ocupare a Teritoriului (POT) de 100%, situație în care, întreaga suprafață de 854mp este construibilă.

Primăria Constanța se împrumută 50.000.000 Euro. USR: „Nu am fost consultați”

Primarul Vergil Chițac, locuitor al orașului Eforie, a decis că orașul Constanța trebuie să împrumute 50.000.000 de euro. Discutăm despre acest subiect cu jurnalistul Cristian Hagi, dar și cu domnii consilieri locali Mihai Ochiuleț (USR) și Nicolae Constantin (PNL).

Ce nu vă spun politicienii despre bugetul Constanței

Consilierii locali și județeni au adoptat bugetele pentru anul 2023. Spre deosebire de alte localități și județe, politicienii nu au prezentat un rezumat pe înțelesul tuturor, ci s-au grăbit să voteze în majoritate. Ce au de ascuns? Cum e la alții? Aflați de la jurnalistul Cristian Hagi în emisiunea „Punctul de i”

Constanța cheltuie mai mult decât produce cu circa 600.000 de lei pe zi

Recent, primarul a propus retragerea banilor pentru peste 50 de investiții. Care sunt acestea, aflați din emisiunea „Punctul pe i”, moderată de jurnalistul Cristian Hagi. Alte subiecte abordate sunt cheltuielile pentru un nou CET, promis și de Radu Mazăre, dar și fenta pe care am picat cu toții în ceea ce privește regulamentul parcărilor.

În Cluj și Oradea, parcările din fața primăriilor au fost desfiinţate. Nu și la Constanța

Doi ani de mandat ai primarului Decebal Chițac. Nu e o greșeală. Ce se întâmplă acum este, în foarte mare parte, continuarea proiectelor începute de fostul primar. Există însă și localități mai norocoase, cu primari care atrag milioane de euro din fonduri europene. O analiză a jurnalistului Cristian Hagi.

Ludovic Orban: „Chițac va pierde Primăria. L-am susținut pentru că avea șanse să bată PSD”

Fostul președinte al PNL, Ludovic Orban, a fost invitalul lui Cristian Hagi la Tomis TV în cadrul emisiunii „Punctul pe I”

Prezent la Constanța în calitate de președinte al noului partid Forța Dreptei, Ludovic Orban a vorbit despre luptele din politica românească, despre ce înseamnă să fii liberal, despre măsurile luate de Guvern României, despre Vergil Chițac, Mihai Lupu, Portul Constanța, Felix Stroe, afacerea cu BMW-uri și Klaus Iohannis.

Totodată, Ludovic Orban a vorbit și despre cine va candida din partea partidului pe care-l reprezintă la funcția de primar al Constanței, dar și despre posibila sa candidatură la alegerile prezidențiale:

Cu siguranță nimic nu mai e liberal în actuala alianță. Și-au mărit lefurile în sectorul public. PSD e la putere din noiembrie, și a fost adus fără legitimitate, pentru că se putea guverna cu alianța de centru-dreapta, cu USR-ul. În proporție de 90% politicile actuale sunt socialiste.

Au mărit impozitele. Dacă mă întrebați pe mine, impozitul pe dividente este o dublă impozitare. Nu cred că ar trebui să existe. Era la un nivel rezonabil de 5%, iar acum l-au mărit la 8%, da? Este un guvern anti-business. Au crescut și impozitele pe proprietate, cu calculul după grila notarială. Anul viitor e posibil ca impozitele pe proprietate să fie duble. După care vor da vina pe autoritățile locale. Este fuga de răspundere, mai ales la liderii lași, care nu mai au curajul asumării.

Popescu de la Energie a fost păstrat pentru a fi sacrificat la iarnă, pentru a da o oarecare satisfacție că i se retează scăfârlia în piața publică ca să-i mulțumească pe oameni. Este păstrat ca țap ispășitor pentru la iarnă.

Chițac va pierde primăria

Obiectivul nostru politic a fost acela de a pune punct dominației PSD în Constanța. PSD a sufocat administrația la nivel județean și municipal, și a blocat dezvoltarea Constanței.

Din păcate, după doi ani de zile nu pot să spun că sunt mulțumit de ceea ce face actualul primar. Se pare că se pierde în amănunte. În trei ani de zile PNL n-a pregătit niciun candidat. Am făcut trei sondaje. Nu puteam câștiga fără Vergil Chițac.

Eu l-am susținut pe Chițac pentru că avea șanse să bată PSD-ul. Acum e nu mai am treabă cu Chițac. Probabil nu a fost pregătit. Mi-am dat seama că nu are echipă. S-a văzut clar că nu și-a format o echipă.”

Dubiosul concurs pentru ocuparea postului de director la Clubul Sportiv Municipal

Cât de important este Clubul Sportiv Municipal pentru Primăria Constanța și de ce? Atât de important încât consilierii municipali și primăria au introdus un criteriu unic în concursul pentru funcția de director al Clubului Sportiv Municipal. Detalii despre caz, dar și punctul de vedere al viceprimarului Ionuț Rusu, în emisiunea „Punctul pe i”, realizată de jurnalistul Cristian Hagi.

Clubul Sportiv Municipal (CSM) este extrem de important pentru Primăria Constanța, din mai multe motive: vice-primarul Ionuț Rusu și primarul Vergil Chițac s-au arătat foarte interesați să investească în acest proiect.

Este foarte interesant de observat modul în care s-a organizat concursul pentru ocuparea postului de director al acestui club sportiv.

Din informațiile oficiale, regulile concursului ar fi fost stabilite de către Consiliul Local, fără a se cunoaște exact consilierii care au participat.

Însă, printre regulile specifice de participare la acest concurs s-a stabilit că trebuie musai să fi terminat științe juridice. Deci dacă ai terminat economie nu poți fi managerului acestui club sportiv.

La punctul trei aflăm că persoanele care vor să fie director la CSM trebuie să fi absolvit un program internațional de management sportiv organizat de către o entitate internațională, recunoscută pe plan sportiv internațional.

Mi-a atras puțin atenția acest punct pentru că trebuie să recunosc că n-am mai văzut o astfel de cerință. Această propoziție este unică.Am căutat la toate primăriile din țară, și nu am mai găsit o astfel de condiție.

Doar 0.5% din veniturile Constanței provin din fonduri europene. O analiză realizată de Cristian Hagi

S-au investit fonduri europene în Sibiu, Cluj, Oradea. Aceste orașe au un aer european datorită fondurilor europene atrase. Știau acest lucru și Radu Mazăre și Decebal Făgădău. Dacă ne comparăm cu orașele menționate, pentru Constanța s-au atras puține fonduri europene.

Cele două persoane care conduc azi orașul Constanța, primarul ales Vergil Chițac și cel de facto Felicia Ovanesian, după cum spune USR, au declarat în trecut că avem nevoie de fonduri europene.

Din execuția bugetară a Constanței pe trimestrul II din 2022 putem vedea ce s-a întâmplat cu banii constănțenilor în prima jumătate a anului. Este foarte important, pentru că bugetul se bazează pe niște previziuni. Așa cum spunea și primatul Chițac, execuția bugetară este cea mai bună oglină.

Însă, pentru șase luni de zile municipiul Constanța a reușit să atragă doar 3,3 milioane de lei. Veniturile totale sunt de 671 milioane de lei, iar asta înseamnă că veniturile din fonduri europene reprezintă doar 0.5% sau nici măcar atât. Iar asta se petrece în condițiile în care, orașele care s-au dezvoltat puternic atrăgeau în trecut cam 25% din fonduri europene din veniturile totale.

Vă invităm să vizionați în continuare analiza realizată de jurnalistul Cristian Hagi: