Atenție, se oprește apa în Zona de Nord a orașului Medgidia!

Pentru executarea unor lucrări ce vizează conectarea noilor rețele la sistemul centralizat de alimentare cu apă din municipiul Medgidia, județul Constanța, RAJA SA va întrerupe furnizarea apei potabile miercuri, 05 august 2026, în intervalul orar 08:00-20:00.

În acest timp, vor fi afectați de lipsa apei consumatorii din Zona de Nord a orașului Medgidia.

Investiția face parte din „Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată în aria de operare a S.C. RAJA S.A. Constanța, în perioada 2014-2020, Contract CL 23 – Rețele apă și aducțiuni Medgidia. Rețele de canalizare Medgidia”, în valoare de aproximativ 53 milioane lei.

Ne cerem scuze pentru disconfortul creat abonaților, pe care îi asigurăm că echipele constructorului vor face tot posibilul pentru finalizarea intervențiilor și reluarea furnizării apei potabile în cel mai scurt timp.

Rugăm utilizatorii afectați de această lucrare să își asigure rezerva minimă de apă pentru consum și uz casnic în perioada în care va fi sistată alimentarea cu apă.

Atenție! La reluarea furnizării, apa poate prezenta modificări temporare de turbiditate sau culoare. Recomandăm abonaților să evite consumul și să folosească apa doar în scopuri casnice până la limpezirea completă.

 

Biroul de Comunicare RAJA SA

Informare Publică: Update ora 08:00 – Avaria la conducta de aducțiune din Cernavodă afectează alimentarea cu apă în mai multe localități!

Pentru realizarea lucrărilor de reparații în condiții de siguranță, având în vedere debitul mare de apă înregistrat la avarie, a fost necesară sistarea furnizării apei pe conducta de aducțiune de la Stația de Tratare și Pompare Cernavodă.
În aceste condiții, sunt afectați toți consumatorii alimentați prin această magistrală, inclusiv abonații din localitățile Saligny, Făclia și Ștefan cel Mare.
Precizăm că, inițial, au fost efectuate manevrele de vane pentru limitarea întreruperii alimentării cu apă doar la nivelul orașului Cernavodă. Evoluția intervenției și debitul ridicat al apei au impus însă sistarea alimentării pe întreaga conductă de aducțiune. În această situație, consumatorii din Cernavodă, Saligny, Făclia și Ștefan cel Mare nu vor avea apă la robinete astăzi, 29 iulie 2026, până în jurul orei 18.00.
La reluarea furnizării, este posibil ca apa să prezinte modificări temporare ale aspectului (turbiditate). Recomandăm utilizarea apei doar în scopuri menajere până la limpezirea completă.
Ne cerem scuze pentru disconfortul creat și îi asigurăm pe utilizatori că echipele de intervenție lucrează în regim continuu pentru finalizarea reparațiilor și reluarea alimentării cu apă potabilă în cel mai scurt timp posibil.

Update ora 16,30 avarie Cernavodă

Pe parcursul derulării lucrărilor de remediere a avariei de la nivelul conductei de aducțiune, cu diametrul de 600 mm, din orașul Cernavodă, au fost necesare operațiuni tehnice suplimentare pentru finalizarea intervenției în condiții de siguranță și asigurarea funcționării corespunzătoare a sistemului de alimentare cu apă. În urma decopertării zonei, echipele de intervenție au constatat necesitatea înlocuirii unui tronson, dar și montarea unor noi vane de legătură. 

Astfel, durata lucrărilor se prelungește până în jurul orei 24.00. În continuare sunt afectați de lipsa apei abonații din Cernavodă, Făclia, Ștefan cel Mare și Saligny.

Amintim consumatorilor că la reluarea alimentării, apa poate prezenta modificări temporare de aspect (turbiditate sau culoare). Recomandăm utilizatorilor să evite consumul și să folosească apa doar în scopuri casnice până la limpezirea completă.

Ne cerem scuze pentru neplăcerile create utilizatorilor, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei potabile în cel mai scurt timp.

Biroul de comunicare

Cernavodă: O avarie la conducta de aducțiune afectează alimentarea cu apă!

Pentru remedierea unei avarii survenite pe conducta de aducțiune, cu diametrul de 600 mm, din orașul Cernavodă, județul Constanța, echipele RAJA sistează furnizarea apei, astăzi –  29 iulie 2026.
Ca urmare, în intervalul orar 06,30 – 18.00 sunt afectați de lipsa apei toți consumatorii din orașul Cernavodă.
Inițial, echipele de intervenție au încercat remedierea situației cu conducta sub presiune, dar din cauza diametrului și implicit a debitului mare de apă, a fost nevoie de sistarea furnizării.
La reluarea alimentării, apa poate prezenta modificări de aspect (turbiditate), motiv pentru care recomandăm utilizarea acesteia doar în scopuri menajere, până la limpezire.
Ne cerem scuze abonaților afectați, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție fac tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei potabile în cel mai scurt timp.
Biroul de comunicare

Informare Publică: Lipsă apă în Cernavodă, Saligny, Făclia și Ștefan cel Mare din județul Constanța!!

Astăzi – 24 iulie 2026, echipele RAJA intervin pentru remedierea unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 600 mm, de pe strada Canalului, din orașul Cernavodă, județul Constanța.

Pentru executarea lucrărilor, este necesară întreruperea furnizării apei potabile, în intervalul orar 09:00 – 14:00. Sunt afectați de lipsa apei consumatorii din orașul Cernavodă, precum și cei din localitățiile Saligny, Făclia și Ștefan cel Mare.

Ne cerem scuze pentru disconfortul creat abonaților, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție depun toate eforturile pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei în cel mai scurt timp.

La reluarea alimentării, apa poate prezenta modificări de aspect (turbiditate sau culoare), motiv pentru care recomandăm utilizarea acesteia doar în scopuri menajere, până la limpezire.

Biroul de Comunicare RAJA SA

Informare Publică: UPDATE Avarie conductă b-dul 1 Mai

Ca urmare a condițiilor din teren și a debitului mare de apă înregistrat la conducta avariată, cu diametrul de 600 mm, de pe bulevardul 1 Mai (zona blocului S5), echipele de intervenție au fost nevoite să efectueze manevre suplimentare la nivelul sistemului de alimentare cu apă, fapt ce a condus la extinderea ariei în care este sistată furnizarea apei potabile.

Prin urmare, astăzi, 24 iulie 2026, până în jurul orei 18:00, sunt afectați de lipsa apei consumatorii din: zonele Gară, Trezoreria Constanța/BCR, cartierele Far, Abator și Km 4, precum și cei alimentați prin punctele termice aferente acestor zone.

Echipele RAJA lucrează în continuare pentru remedierea avariei și reluarea furnizării apei potabile în cel mai scurt timp.

Ne cerem scuze pentru disconfortul creat și vă mulțumim pentru înțelegere.
Atragem atenția că, după reluarea furnizării, din cauza manevrelor de golire și umplere a sistemului public de alimentare cu apă, ocazional, pot apărea modificări ale aspectului apei (turbiditate și culoare). În această situație, recomandăm evitarea consumului în scopuri potabile până la limpezirea completă a apei.

UPDATE ora 14:35 – Lipsă apă în Cernavodă, Saligny, Făclia și Ștefan cel Mare din județul Constanța!

Din cauza complexității lucrărilor de remediere a avariei survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 600 mm, de pe strada Canalului, din orașul Cernavodă, județul Constanța, timpul estimat pentru finalizarea intervenției s-a prelungit.

În aceste condiții, furnizarea apei potabile către consumatorii din orașul Cernavodă, precum și cei din localitățiile Saligny, Făclia și Ștefan cel Mare, va fi reluată, în jurul orei 17:00.
Ne cerem scuze pentru disconfortul creat și îi asigurăm pe abonați că echipele de intervenție depun toate eforturile pentru finalizarea lucrărilor și reluarea alimentării cu apă în cel mai scurt timp.
Atragem atenția consumatorilor că, după reluarea furnizării, apa poate prezenta modificări temporare ale aspectului, precum turbiditate sau culoare. Recomandăm utilizarea acesteia doar în scopuri casnice până la limpezire.

Constanța: Atenție, se oprește apa în cartierele Far, Km4 și zona Trezoreria Constanța!

Pentru remedierea unor avarii survenite la conducta principală de alimentare cu apă, cu diametrul de 600 mm, de pe bulevardul 1 Mai (zona blocului S5), din municipiul Constanța, echipele RAJA vor sista furnizarea apei potabile timp de 9 ore, vineri –  24 iulie 2026, în intervalul orar 09:00-18:00.
Pe timpul desfășurării lucrărilor, se va sista furnizarea apei potabile către consumatorii din zona Trezoreria Constanța/BCR, cartierele Far și Km4, precum și către cei alimentați din punctele termice din zonele afectate.
Rugăm toți utilizatorii afectați de această oprire să își asigure rezerva minimă de apă pentru consum și uz casnic în perioada în care va fi sistată alimentarea cu apă.
Atragem atenția că, după reluarea furnizării, din cauza manevrelor de golire și umplere a sistemului public de alimentare cu apă, ocazional, pot apărea modificări ale aspectului apei (turbiditate și culoare). În această situație, recomandăm evitarea consumului în scopuri potabile până la limpezirea completă a apei.
Ne cerem scuze pentru disconfortul creat abonaților, pe care îi asigurăm că echipele RAJA de intervenție vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei potabile în cel mai scurt timp.

Avarie la rețeaua principală de apă de pe Șoseaua Mangaliei. Mai multe străzi din Constanța au rămas fără apă

RAJA a sistat furnizarea apei potabile în această seară, 22 iulie 2026, începând cu ora 22:00, pentru remedierea unei avarii apărute la conducta principală de alimentare cu apă de pe Șoseaua Mangaliei din municipiul Constanța.

Potrivit companiei, alimentarea cu apă va fi reluată joi, 23 iulie 2026, în jurul orei 17:00.

Sunt afectați consumatorii de pe străzile cuprinse în perimetrul delimitat de strada Caraiman, Șoseaua Mangaliei, strada Dunării și bulevardul 1 Mai Vechi.

Intervenția presupune înlocuirea unui tronson de câteva zeci de metri din conducta principală de alimentare cu apă. Lucrările sunt îngreunate de existența mai multor rețele electrice pozate în zonă, ceea ce impune desfășurarea intervenției cu măsuri suplimentare de siguranță.

La reluarea furnizării, apa poate prezenta temporar modificări de culoare sau turbiditate. RAJA recomandă utilizatorilor să evite consumul apei până la limpezirea completă, aceasta putând fi folosită doar în scopuri casnice.

Reprezentanții companiei își cer scuze pentru disconfortul creat și dau asigurări că echipele de intervenție vor depune toate eforturile pentru finalizarea lucrărilor și reluarea alimentării în cel mai scurt timp.

Informare Publică: Avarie la intersecția bulevardelor I.C. Brătianu cu Ferdinand din municipiul Constanța!Echipele RAJA intervin astăzi – 22 iulie 2026, pentru remedierea unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 300 mm, de la intersecția bulevardelor I.C. Brătianu cu Ferdinand din municipiul Constanța. Astfel, în intervalul orar 08:30 – 16:30 se sistează furnizarea apei potabile în perimetrul delimitat de străzile: Avram Iancu – bd. 1 Decembrie – București – aleea Garofiței – Productelor – Avram Iancu, precum și celor arondați punctului termic 72. La reluarea alimentării, apa poate prezenta modificări temporare de aspect (turbiditate, culoare), motiv pentru care recomandăm utilizarea acesteia doar în scopuri menajere, până la limpezirea completă. Ne cerem scuze pentru disconfortul creat și vă asigurăm că echipele din teren acționează pentru remedierea situației și reluarea furnizării apei în cel mai scurt timp. Biroul de Comunicare RAJA SA

Echipele RAJA intervin astăzi – 22 iulie 2026, pentru remedierea unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 300 mm, de la intersecția bulevardelor I.C. Brătianu cu Ferdinand din municipiul Constanța.

Astfel, în intervalul orar 08:30 – 16:30 se sistează furnizarea apei potabile în perimetrul delimitat de străzile: Avram Iancu – bd. 1 Decembrie – București – aleea Garofiței – Productelor – Avram Iancu, precum și celor arondați punctului termic 72.

La reluarea alimentării, apa poate prezenta modificări temporare de aspect (turbiditate, culoare), motiv pentru care recomandăm utilizarea acesteia doar în scopuri menajere, până la limpezirea completă.

Ne cerem scuze pentru disconfortul creat și vă asigurăm că echipele din teren acționează pentru remedierea situației și reluarea furnizării apei în cel mai scurt timp.

Se oprește apa în mai multe zone din municipiul Constanța, marți, 21 iulie

Locuitorii din mai multe zone ale municipiului Constanța vor rămâne fără apă potabilă marți, 21 iulie 2026, în intervalul orar 08:00 – 22:00, ca urmare a unor lucrări de remediere a avariilor la conductele de alimentare cu apă de pe bulevardele I.C. Brătianu și 1 Mai.

Vor fi afectați consumatorii din următoarele zone:

  • bulevardul I.C. Brătianu, pe tronsonul cuprins între Restaurantul Sabroso și bulevardul 1 Decembrie 1918, pe partea dreaptă, în sensul de mers către ICIL;
  • cartierele Gară, Far, Abator și KM 4, inclusiv punctele termice aferente;
  • Policlinica CFR, Spitalul Clinic CFR, Trezoreria Constanța, Hotel Maria, Gara CFR și Autogara Constanța.

În același interval, apa va fi furnizată cu presiune scăzută în perimetrul delimitat de străzile Prelungirea I.C. Brătianu – Avram Iancu – I.Gh. Duca – bulevardul Alexandru Lăpușneanu – Prelungirea I.C. Brătianu. În funcție de consum și de configurația rețelei, la etajele superioare ale imobilelor este posibilă lipsa totală a apei.

Consumatorii sunt sfătuiți să își asigure din timp o rezervă minimă de apă pentru consum și uz casnic.

După reluarea furnizării, din cauza manevrelor de golire și umplere a rețelei, apa poate prezenta temporar modificări de culoare sau turbiditate. În această situație, se recomandă evitarea consumului în scopuri potabile până la limpezirea completă a apei.

Ne cerem scuze pentru disconfortul creat și vă asigurăm că echipele de intervenție vor depune toate eforturile pentru finalizarea lucrărilor și reluarea alimentării cu apă în cel mai scurt timp posibil.

Atenție, se oprește apa în mai multe zone din municipiul Constanța!

Pentru remedierea unor avarii survenite la conductele de alimentare cu apă, cu diametrul de 800 mm, de pe bulevardul I.C. Brătianu (zona Liceului Ovidius), respectiv de 600 mm, de pe bulevardul 1 Mai, din municipiul Constanța, echipele RAJA vor sista furnizarea apei potabile timp de 14 ore, marți – 21 iulie 2026, în intervalul orar 08:00-22:00.

Pe timpul desfășurării lucrărilor, vor fi afectați de lipsa apei consumatorii din următoarele zone:

  • bulevardul I.C. Brătianu (tronsonul cuprins între zona Restaurantului Sabroso și bd. 1 Decembrie 1918, pe partea dreaptă, cu sensul de mers către ICIL);
  • cartierele Gară, Far, Abator și KM 4, cu punctele termice aferente;
  • Policlinica CFR, Spitalul Clinic CFR, Trezoreria Constanța, Hotel Maria, Gara CFR și Autogara Constanța;

În același interval, se va furniza apă cu presiune scăzută în perimetrul delimitat de străzile: Prelungirea I.C. Brătianu – Avram Iancu – I.Gh.Duca – bd. Alexandru Lăpușneanu –  Prelungirea I.C. Brătianu.

În funcție de configurația rețelei și de consumurile înregistrate, în perioada executării lucrărilor, la etajele superioare ale imobilelor se poate înregistra lipsa totală a apei la robinete.

Rugăm toți utilizatorii afectați de această oprire să își asigure rezerva minimă de apă pentru consum și uz casnic în perioada în care va fi sistată alimentarea cu apă.

Atragem atenția că, după reluarea furnizării, din cauza manevrelor de golire și umplere a sistemului public de alimentare cu apă, ocazional, pot apărea modificări ale aspectului apei (turbiditate și culoare). În această situație, recomandăm evitarea consumului în scopuri potabile până la limpezirea completă a apei.

Ne cerem scuze pentru disconfortul creat abonaților, pe care îi asigurăm că echipele RAJA de intervenție vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei potabile în cel mai scurt timp.