Dezvăluirile fostului consilier local Teo Popa: „Nu mai am ce discuta cu Felicia Ovanesian”

În emisiunea “Constanța Altfel?” am discutat cu fostul consilier local Teo Popa, despre dezamăgiri, despre proiecte bune uitate în sertar și despre experiența de consilier local pe care nu dorește s-o mai repete vreodată.

“În principiu am fost împotriva a tot ce însemnă construcție în Mamaia sau aproape de malul Mării Negre. A da un teren aproape de malul mării unei persoane sau unei societăți, nu mi se pare decizia corectă. Vă spun asta ca fost membru al Asociației “Constanța Altfel.”

Nu m-am regăsit niciodată în consiliul local. Este adevărat că m-am simțit marginalizat în tot ceea ce făceam. Tot ce am spus a fost amânat, trecut la și altele.

Mă cunosc cu Vergil Chițac de la 14 ani, din liceul militar.  Cu Vergil Chițac n-am avut o releția contondentă. Am căutat să ne protejăm reciproc.

Colegii liberali au insistat să rămân. A fost însă acel moment în care doamna Merlă a spus că o hărțuiesc. Și atunci am zis că e mai bine să mă retrag. Mi-a fost un pic teamă. Nu știu ce ar însemna o astfel de prigoană.

Felicia Ovanesian m-a păcălit în perioada asociației Constanța Altfel. Era foarte vocală împotriva primarului Făgădău. Din dușmanul public, Merlă a devenit prietenul ei. Deci nu mai am ce discuta cu un astfel de om.

Când am votat prima dată Regulamentul Parcărilor, în forma trunchită, am avut și prima discuție în contradictoriu cu Felicia Ovanesian. A spus că doar ea are dreptate, noi nu aveam dreptate. Mie așa mi-a spus. Ne-a spus că ea a făcut un proiect super ok, și noi ne-am bătut joc de el.

Sub umbrela lui Chițac, consilierii PNL+PSD au mai prăduit un teren în Mamaia

Am asistat săptămâna trecută la un furt de zile mari, ca în vremurile “bune” ale Constanței. Consilierii PSD și PNL au votat împreună și, cu ajutorul unui trădător de la USR l-au împroprietărit pe șeful PSD Constanța, Ion Dumitrache cu o bucată de plajă de 854 mp. Constanța Altfel? Nu! Constanța anilor 2000 s-a întors.

Terasa „Autoservire Garofița Felix” din Mamaia a ajuns în proprietatea lui Ion Dumitrache în 1995, fiind cumpărată atunci de la Mușat Mihalache – colegul său de partid la acel moment.

În prezent, ginerele lui Mușat Mihalache este unul dintre consilierii locali care au votat ca această proprietatea să ajungă în posesia lui Ion Dumitrache.

După ce a achiziționat în 1995 această proprietate, Ion Dumitrache s-a zbătut ani de zile să pună mâna și pe terenul de sub clădire, pe care nu-l deținea. După anul 2000, chiar dacă Ion Dumitrache era foarte bun prieten și asociat cu Radu Mazăre, fostul primar n-a vrut să-i vândă acest teren. Probabil că Mazăre s-a temut de un scandal public.

După ce Mazăre n-a mai fost primar, Decebal Făgădău a pus într-un proiect de hotârâre vânzarea terenului de sub „Autoservirea Garofița Felix” dar consilierii PNL, la acel moment, în 2019, s-au opus acestei vânzări.

După patru ani, o parte dintre acești consilieri s-au răzgândit. Așa s-a ajuns la momentul de săptămâna trecută, când, din nou, primarul liberal Vergil Chițac a scos la vânzare directă pentru firma lui Ion Dumitrache terenul de sub clădirea cu pricina.

Terenul nu este doar cât ține clădirea, suprafața totală fiind de 854mp, din care clădirea ocupă doar 400mp.

Pentru întreaga suprafață de teren. firma lui Ion Dumitrache are un Procent de Ocupare a Teritoriului (POT) de 100%, situație în care, întreaga suprafață de 854mp este construibilă.

Primăria Constanța se împrumută 50.000.000 Euro. USR: „Nu am fost consultați”

Primarul Vergil Chițac, locuitor al orașului Eforie, a decis că orașul Constanța trebuie să împrumute 50.000.000 de euro. Discutăm despre acest subiect cu jurnalistul Cristian Hagi, dar și cu domnii consilieri locali Mihai Ochiuleț (USR) și Nicolae Constantin (PNL).

Ce nu vă spun politicienii despre bugetul Constanței

Consilierii locali și județeni au adoptat bugetele pentru anul 2023. Spre deosebire de alte localități și județe, politicienii nu au prezentat un rezumat pe înțelesul tuturor, ci s-au grăbit să voteze în majoritate. Ce au de ascuns? Cum e la alții? Aflați de la jurnalistul Cristian Hagi în emisiunea „Punctul de i”

În Cluj și Oradea, parcările din fața primăriilor au fost desfiinţate. Nu și la Constanța

Doi ani de mandat ai primarului Decebal Chițac. Nu e o greșeală. Ce se întâmplă acum este, în foarte mare parte, continuarea proiectelor începute de fostul primar. Există însă și localități mai norocoase, cu primari care atrag milioane de euro din fonduri europene. O analiză a jurnalistului Cristian Hagi.

Doar 0.5% din veniturile Constanței provin din fonduri europene. O analiză realizată de Cristian Hagi

S-au investit fonduri europene în Sibiu, Cluj, Oradea. Aceste orașe au un aer european datorită fondurilor europene atrase. Știau acest lucru și Radu Mazăre și Decebal Făgădău. Dacă ne comparăm cu orașele menționate, pentru Constanța s-au atras puține fonduri europene.

Cele două persoane care conduc azi orașul Constanța, primarul ales Vergil Chițac și cel de facto Felicia Ovanesian, după cum spune USR, au declarat în trecut că avem nevoie de fonduri europene.

Din execuția bugetară a Constanței pe trimestrul II din 2022 putem vedea ce s-a întâmplat cu banii constănțenilor în prima jumătate a anului. Este foarte important, pentru că bugetul se bazează pe niște previziuni. Așa cum spunea și primatul Chițac, execuția bugetară este cea mai bună oglină.

Însă, pentru șase luni de zile municipiul Constanța a reușit să atragă doar 3,3 milioane de lei. Veniturile totale sunt de 671 milioane de lei, iar asta înseamnă că veniturile din fonduri europene reprezintă doar 0.5% sau nici măcar atât. Iar asta se petrece în condițiile în care, orașele care s-au dezvoltat puternic atrăgeau în trecut cam 25% din fonduri europene din veniturile totale.

Vă invităm să vizionați în continuare analiza realizată de jurnalistul Cristian Hagi:

Mihai Ochiuleț (USR): “Felicia Ovanesian este primarul de facto al Constanței. Nu am niciun dubiu”

“Felicia Ovanesian este primarul de facto al municipiului Constanța. Nu am niciun dubiu când fac această afirmație.”
Consilierul local USR Mihai Ochiuleț, descrie pentru Tomis TV atmosfera de lucru din Primăria Constanța:

“Aparatul Primăriei este format din oameni cu care se poate lucra, oameni competenți care pot găsi soluții la problemele orașului. Din păcate, actuala administrație a stricat și acest lucru. Oamenilor le este teamă și să stea de vorbă cu noi. Mai nou, comisia de disciplină este sperietoarea doamnei Ovanesian pentru toți funcționarii. Iar oamenii noi, aduși de echipa Chițac-Ovanesian, sunt oameni ranchiunoși care încearcă să ne pună piedici cu orice preț.”

Cât despre parteneriatele politice…vă lăsăm să trageți singuri concluziile:


“Vergil Chițac numește în consiliile de administrație oameni de la PSD. Frăția dintre actuala administrație și PSD este din ce în ce mai evidentă. A dat chiar interviuri în care spunea că are o relație foarte bună cu Felix Stroe.”

Eugen Tănăsescu: „În acest oraș suntem hăituiți! Felicia Ovanesian minte prin omisiune”

Prezent în emisiunea Tomis Vibes realizată de Adriana Teodoru la Tomis TV Constanța, preotul Eugen Tănăsescu, în calitate de purtător de cuvânt al Arhiepiscopiei Tomisului a oferit toate explicațiile necesare cu privire la situația Bisericii „Izvorul Tămăduirii” de pe Bulevardul Tomis, zona Macul Roșu.

„După lege toți pierim, că nimeni nu e drept în fața lui Dumnezeu. La Primărie este o echipă care nu iubește Biserica. Am fost aruncați ca Hristos în fața lui Pilat din Pont. Am fost aruncați la lege. „

“Treaba lui Vergil Chițac, ca primar, este să rezolve această problemă care colcăie acolo de ani de zile. Noi încă de la început am căutat să construim legal o Casă a Domnului, așa cum trebuie. A existat o soluție. Am avut un teren, am spus ca facem și parcări acolo, în jurul bisericii. Nu ținem noi morțiș să avem curtea noastră. Dar pentru asta trebuie puțină bunăvoință și înțelegere.

Suntem în democrație, trăim într-o comunitate, și unii, și alții, trebuie să fie mulțumiți. Aici nu este vorba despre un lăcaș ilegal. Este un paraclis provizoriu, nici nu trebuia să fie aceasta biserica adevărată a parohiei. A existat această înțelegere în toată România, între autoritățile locale și Biserică, după 1989, pentru că pe vremea lui Ceaușescu nu s-au construit biserici.

Vă agitați pe ceva ce am construit temporar, ca să nu ne rugăm în ploaie și în frig.

Felicia Ovanesian minte prin omisiune și îmi asum ce spun. Unde este biserica noastră cea adevărată? Că ne-ați luat terenul!

În acest oraș suntem hăituiți! Nu cumva v-au votat și credincioșii?! Dacă mai există o bucată de demnitate, de luciditate și de rațiune în oamenii ăștia, trebuie să înțeleagă că ei nu se pot pune cu Biserica. Noi nu am construit ilegal un hotel pe taluz, să facem și șosele pe acolo ca să câștigăm niște bani. Noi am făcut o chestiune de utilitate publică în folosul credincioșilor.

Era evident că acel paraclis era fără acte, pentru că fusese făcut temporar, la înțelegere, până când s-ar fi terminat biserica cealaltă. Toată lumea știa această chestiune. Adunați-vă și înțelegeți că riscați să deveniți Ceaușeștii 2” a explicat preotul Eugen Tănăsescu.

Universitatea Maritimă din Constanța aduce acuzații grave împotriva Primăriei!

“Constanța nu iubește mediul universitar. Niciodată, în ultimii doi ani, nu am fost invitați la vreo discuție la Primărie. Ei știu foarte bine că noi avem proiecte pentru Complexul Sportiv Hidrotehnica alături de Compania Națională de Investiții. Vrem să construim aici un cămin cu 400 de locuri și o sală nouă de sport. Vom utiliza toate căile legale pe care le avem la dispoziție pentru anularea acestei Hotărâri de Consiliu prin care Primăria vrea să ne ia acest spațiu”, a declarat Prof. univ. Dr. Ing. Cornel Panait, Președintele Senatului UMC, invitat într-o Ediție Specială la Tomis TV.

Constanța, oraș sărac. Pe ce cheltuie primăria banii noștri?

Primăria Constanța a publicat proiectul de buget pentru anul 2022, care este acum în consultare publică.

Din păcate, primarul Chițac nu a explicat public, pe înțelesul tuturor, cum vrea să cheltuie banii noștri. O lipsă de transparență de care el însuși era deranjat când nu era primar.

O facem noi, la „Punctul pe i”.

Vă prezentăm pe ce se vor duce banii, dar și câteva din cheltuielile făcute deja, cum ar fi un sejur de lux din America pentru viceprimarul Ionuț Rusu. O emisiune realizată de jurnalistul Cristian Hagi.

Redeschiderea Spitalului de Boli Infecțioase, cronica unui dezastru anunțat

Dr. Cora Mitroi-MAXIM : “M-a ajuns lehamitea, am obosit, mi-e scarba de toti cei din jurul meu care prefera sa taca pentru a-si asigura bunavointa conducerii si cred ei…pe cale de consecinta…si siguranta locului de munca. Daca am fi avut o voce unitara…lucrurile poate ar fi stat altfel!

M-am saturat sa fie interpretate iesirile mele publice ca avand iz politic sau de natura personala. Eu am țipat pentru un singur scop: deschiderea spitalului cat mai urgent, dat fiind ca…se impune! Sincer, nu stiu ce asteptăm. Nu e ca si cum, asteptăm sa se usuce varul..chitul…amorsa…nu…in sfarsit…Nimeni nu ne comunică nimic, mai rau decat inainte de a expune eu ce se petrece!

Timpul însă va demonstra tuturor unde se va indrepta spitalul cu o conducere obedientă (pentru a-și consolida poziția care in prezent, e doar interimară) in fața unei autoritati publice locale care isi urmareste interesul de castă…”

Primarul Vergil Chițac: “Începând cu 15 decembrie, DĂM DRUMUL la Spitalul de Boli Infecțioase”

Jurnaliștii Adriana Teodoru și Dorian Hapurnea vorbesc la Tomis TV despre minciuni, cenzură, promisiuni, incompetență și presiuni.
Primarul Vergil CHIȚAC anunța cu o lună în urmă că “Începând cu 15 decembrie, DĂM DRUMUL la Spitalul de Boli Infecțioase”.
Ce s-a întâmplat de la 1 octombrie, data la care ardea secția de ATI a Spitalului constănțean?

Dr. Ana Maria IANCU, purtător de cuvânt SCBI Constanța: “Redeschiderea SCBI Constanta este un proces laborios, complex, fiind necesara obtinerea tuturor avizelor in vederea functionarii in conditii de maxima siguranta. Trebuie respectat un algoritm ce cuprinde procesul de expertiza, proiectare, intocmire de planuri arhitecturale ( fiind necesara reorganizarea tuturor incaperilor, saloanelor, in conformitate cu normele in vigoare), depunerea si aprobarea proiectelor de catre ISU,obtinerea autorizatiilor efectuarii lucrarilor de reparatii, implementarea acestora.

Expertizele sunt efectuate de catre experti desemnati, persoane autorizate, pe baza recomandarilor expertilor locali de la ISC Constanta. Rezultatele integrate ale intregului proces de expertiza urmeaza a fi comunicate pana la sfarsitul lunii decembrie. Din aceste motive NU POATE FI DAT UN TERMEN PRECIS ÎN CEEA CE PRIVEȘTE RELUAREA ACTIVITĂȚII nu in partea nefunctionala a spitalului.

  • Pana la acest moment au fost efectuate lucrari de curatenie, igienizare, renovare a sectiilor care nu au fost afectate major, din punct de vedere al structurii de rezistenta, in mod direct de incendiu, precum si lucrari de inlocuire a sistemului de iluminat , pe baza de leduri, urmand a fi implementat ulterior un nou proiect electric care sa corespunda necesitatilor actuale. Dat fiind faptul ca a fost necesara o regandire a modului de organizare a spitalului, saloanelor, tuturor spatiilor, in vederea respectarii normelor in vigoare, au fost efectuate lucrari de redimensionare a instalatiei de oxigen, relocate prizele de oxigen, montate usi anti-incendiu pe caile de evacuare pentru a separa diferite compartimente, conform recomandarilor efectuate la controalelele anterioare ale ISU.

  • Inca din primele zile post-incendiu a fost constituit primul grup de lucru si au fost efectuate demersuri catre toate forurile – DSP, ISU, Primarie- pentru urgentarea expertizarii, proiectarii, efectuarii lucrarilor necesare pentru obtinerea in regim de urgenta a autorizatiei de functionare partiala a Spitalului . A fost solicitata imediat DSP-ului continuarea functionarii pentru Spitalizare zi HIV, Centrul Antirabic,punct de lucru farmacie si laborator in cadrul Clinicii de zi HIV, in vederea asigurarii continuitatii tratamentului specific. Totodata la acest moment in cadrul SCBI Constanta, functioneaza un centru de vaccinare anti COVID 19, cu suportul personalului medical care nu a fost detasat, dar si al studentilor/ rezidentilor voluntari.

  • Reluarea activitatii in cadrul sectiilor actual nefunctionale este dezideratul intregii echipe de management al institutiei si a personalului medical, in vederea asigurarii unui act medical la inalt nivel pentru pacientii cu patologie infectioasa, COVID-19 si non-COVID.
    Instalația de oxigen va fi funcțională pentru toate saloanele , și paturile