Viorel Farcaș: „Între 25 și 30 august, toată Ștefan cel Mare este la linie. Pe 30 august va fi finalizat proiectul”

Viorel Farcaș este fostul director general al Confort Urban, iar în prezent proprietar și administrator al societății Mooz Services SRL. Începând de vineri 12 mai, firma lui Viorel Farcaș a fost subcontractată de Meva Concept SRL pentru a finaliza lucrările de infrastructură din centrul Constanței.

Invitat la emisiunea “Constanța Altfel” realizată de Dorian Ioan Hapurnea, la postul local Tomis TV, Farcaș a explicat modul în care a ajuns să se ocupe de majoritatea lucrărilor din Constanța, cele mai multe proiecte fiind deja în întârziere.

“Am preluat o parte din lucrările antreprenorului general Meva, de pe zona centrală. Am fost deschis pentru că pe zona centrală a fost o problemă, un disconfort al cetățenilor și această problemă a iritat, și e și normal.

Vina și culpa a fost comună pentru că, de la deschiderea axei, mai multe proiecte s-au suprapus pe această zonă. Mă refer la proiectele pe fonduri europene ale regiei de apă [RAJA – n.a.] și termia [Termoficare Constanța – n.a.]

Eu consider că undeva între 25 și 30 august tot Ștefan cel Mare este la linie. Deci pe 30 august va fi finalizat. La 1 septembrie este cheie.

Pe Ștefan cel Mare sunt prevăzute pe fiecare tronson elemente de mobilier urban de șezut, mă refer la bănci. Sunt prevăzute spații verzi care au părțile de irigat în casete. Sunt prevăzuți arbori peste tot, cu înălțimi de 2,5 – 3 metri și plante perene între 0.5 și 1,5 metri.

De asemenea, sistemele de iluminat care vor fi sunt sisteme inteligente Shredder aduse din Austria. La fiecare stâlp sunt prevăzute camere de luat vederi cu recunoaștere facială, sisteme de sonorizare, sisteme de alimentare pentru biciclete și telefoane, deci au și prize.

De asemenea o parte din băncile care vor fi montate sunt bănci smart, adică bănci care sunt dotate cu internet astfel încât ne vom putea încărca telefoanele și din buzunar cu încărcare wireless, și au și panouri informative” a explicat Viorel Farcaș, antreprenorul care a preluat lucrările din centrul municipiului Constanța.

Constanța va avea prima pădure urbană în cartierul Inel II

Constanța va avea o pădure urbană. Este un proiect pentru care consilierul municipal Costin Avătavului, PNL, se lupta de circa șase ani. Acesta a povestit în emisiunea Punctul pe i, moderată de jurnalistul Cristian Hagi, care au fost provocările și care este stadiul lucrărilor.

A vorbit și despre lipsa parcărilor din oraș, lucrările de infatrastructură, relația cu USR și șansele actualului primar de a mai obține un mandat.

„Primele acțiuni au fost în 2017. Sunt fericit că acum ne aflăm în faza de implementare a proiectului. Este prima etapă fizică, în teren. În spate au stat foarte multe alte etape care nu se văd.

În 2017, în calitate de consilier local de opoziție am solicitat de la Primărie situația juridică a terenului. Am aflat că acel teren este în proprietatea Primăriei însă este în litigiu. Era o retrocedare pe Legea 10. Știam că acest litigiu poate dura ani de zile.

Și atunci am făcut o adresă către primarul Decebal Făgădău prin care am cerut ca acel teren să fie igienizat, nivelat, și pe el să plantăm niște arbori, floricele, să punem niște băncuțe ca să-l redăm comunității locale.

Primarul n-a răspuns la acea adresă. Am așteptat vreo doi ani de zile. Însă asta nu m-a oprit. L-am învitat într-o ședință a comisiei juridice pe șeful de atunci de la spații verzi. Am discutat cu el despre această problemă și l-am rugat să acționeze în acest sens. Terenul arăta foarte rău în acel moment. Acel teren să afla în această situație de peste 20 de ani.

Până la urmă s-a făcut o igienizare. Asta s-a făcut în mandatul trecut (2016-2020).

Nu se putea interveni cu o investiție, pentru că ar fi venit Curtea de Conturi și ne-ar fi întrebat de ce investim într-un teren pe care riscăm să-l pierdem în instanță.

Într-un final, în 2021, Primăria a devenit proprietara acestui teren. Foarte mult a ajutat  Cătălin Cucoară, dar au fost mai mulți angajați din Primărie care s-au implicat să recuperăm acest teren.

Ne-am apucat să plantăm cu sprijinul Asociației Act For Tomorrow. Au venit și cu resursele dar și cu know-how-ul. Oamenii aceștia au plantat foarte mulți copaci în ultimii ani, păduri, parcuri și așa mai departe, și se vede mâna unui profesionist.

În acest weekend s-au plantat 3000 de copaci pe o porține din acest teren. Deci n-a fost plantat tot terenul. Pe acest teren vor mai fi și alte facilități.”

Constănțeanul anului 2022. Cine ne-a schimbat viața?

Încheiem un an greu și complicat. Încercăm să descoperim, în această ediție a emisiunii „Punctul pe i”, cine sunt constănțenii care ne-au schimbat în bine viața.

Nu e o sarcină ușoară, recunoaștem. Vorbim și despre cei care ne-au dezamăgit. Să sperăm că anul 2023 le va aduce mai multă înțelepciune celor care ne conduc. Noi vă dorim sănătate, vise împlinite și La mulți ani!

Constanța cheltuie mai mult decât produce cu circa 600.000 de lei pe zi

Recent, primarul a propus retragerea banilor pentru peste 50 de investiții. Care sunt acestea, aflați din emisiunea „Punctul pe i”, moderată de jurnalistul Cristian Hagi. Alte subiecte abordate sunt cheltuielile pentru un nou CET, promis și de Radu Mazăre, dar și fenta pe care am picat cu toții în ceea ce privește regulamentul parcărilor.

Violeta Alexandru: „Constanța pare un oraș întors cu dosul în sus, fără o logică a lucrărilor”

Prezentă în studioul Tomis TV, fostul ministru al muncii, Violeta Alexandru a comentat pe larg despe situația în care se află orașul Constanța, în acest moment:

„Am văzut o mare nemulțumire. Pare că este un oraș întors cu dosul în sus, fără o logică a lucrărilor și a investițiilor care se derulează. Mi se par niște oameni ușor obosiți și tracasați de stresul din oraș. Văd multe activități de înlocuire a trotuarelor și alte tipuri de lucrări, la care sincer, n-am văzut muncitori, decât pe ici pe colo. Mult praf, pentru că lucrările nu sunt ocrotite corespunzător.

Oamenii par preocupați de iarnă, și de ce va fi în perioada următoare. Sentimentul oamenilor este că politicienii îți văd de buzunarele lor, și de veniturile lor, că tot am avut un vot în parlament legat de creșterea indemnizațiilor primarilor și viceprimarilor.

Constanța mi se pare un oraș sufocat de trafic. Nu știu dacă sensurile giratorii au reprezentat o soluție. Nu văd administrația locală ca având o viziune legată de această problemă, a traficului. Am văzut autobuze noi, dar și un parc învechit, deci o salată.

În mod evident, ceea ce se întâmplă în acest moment la Constanța nu are legătură cu vreo administrație cuvilizată”

[ANALIZĂ] Vergil Chițac este în alianță cu USR-ul și guvernează cu PSD-ul

Emisiunea Tomis Vibes găzduită de Tomis TV s-a axat pe diferite probleme legate de orașul Constanța și actuala administrație locală, realizatoarea Adriana Teodoru avându-i invitați, cu această ocazie, pe sociologul Răzvan Pantelimon și avocatul Emil Tatu.

„Un sondaj făcut în toamna-iarna anului trecut, acum jumătate de ani, ne relevă că 2 din 3 români, adică 63% spun că în perioada comunistă era mai bine. Nici măcar un sfert dintre români nu consideră că acum este mai bine. Este o creștere, pentru că în 2014 doar 43% considerau că înainte era mai bine. Ceea ce ne spune ceva. Știți că în 2014 a câștigat domnul Iohannis după 10 ani de Traian Băsescu, și lumea avea niște speranțe. Doar 30% dintre tineri, cei sub 30 de ani, consideră că este mai bine acum” a explicat analistul Răzvan Pantelimon.

Doar 9% dintre români mai sunt preocupați de problema corupției

„Avem o ruptură față de problemele reale. Apropo de temerile majore: 53% se tem de creșterea prețurilor la alimente, gaze și energie, 18 se tem de război, iar pentru 9% problema e corupția, criza politică 5%, pandemia 3%. Temele clasei politice nu sunt temele cetățenilor” a mai adăugat Pantelimon.

Emil Tatu: Virgil Chițac a fost împins în față ca militar

În Constanțam din câte văd eum nu ne-am dorit o figură autoritară. Am dorit să revenim și am votat ideea de autoritate. Virgil Chițac ne-a fost împins în față ca un militar ca să gâdile acea coardă sensibilă care are nevoie de autoritate în Constanța. După ce a ajuns aici, foarte multă lume și-a dat seama că în spatele poleirii de autoritate e doar foarte multă incompetență. O spun tot cei cu care vorbesc săptămână de săptămână.

În Constanța nu avem lideri, care să fie sprijiniți de comunitate. Nu avem oameni care să aibă carismă.

Constanța, un an de speranțe, un an de dezamăgiri

„Avem o coalitie PNL-USR la Constanța. Avem și un PSD care a pierdut după 20 de ani alegerile, care votează când cu USR, când cu PNL, în funcție de interesul orașului.

Îmi vin în minte trei titluri de cărți sau de filme. Primul este „Marile Speranțe.” Constănțenii au avut mari speranțe, și nu s-a întâmplat nimic.

USR-Plus în această perioadă nu face nimic. Au ajuns acolo… nu știu cum. Ori nu le pasă, ori nu pot. Normal era să-și dea demisia, dacă nu pot.”

Dumitru Caragheorghe, președintele USR: “Mă întreb de ce avem excedent bugetar de 35 de milioane de euro. Este rușinos”

Președintele USR Constanța, Dumitru Caragheorghe, a explicat propunerile USR de modificare a noului regulament al parcărilor din Constanța, într-un dialog dinamic, în cadrul emisiunii “Avocatul Constanței” cu Dragoș Ionescu. Au mai fost abordate și alte subiecte precum: regulamentul de acces în zona peninsulară a orașului, șoseaua de coastă, respectarea programului de guvernare locală.

“Propunerea noastră este clară. Este în programul nostru, și prin armonizarea celor două programe de guvernare, al USR-ului și al PNL-ului, a fost acceptat de partenerii noștri la momentul semnării, ca întreaga zonă de la Portul Tomis până la Pescărie se fie transformată într-o promenadă pietonală cu spații de recreere, cu spații verzi, locuri de joacă. Cel mult ar putea să intervină trotinete sau biciclete electrice.

Căutăm soluțiile de a face alianța funcțională. Avem un document semnat care din păcate n-a fost negociat. Documentul a fost semnat de reprezentanții noștri, de cei ai PNL-ului, și de domnul primar. Atribuțiile viceprimarilor nu s-au respectat.

Și mai sunt chestiuni punctuale legate de implimentarea programului. A apărut în spațiu plublic să se facă șoseau de coastă. Despre ce șosea de costă vorbiți? Stadionul. După intervenția noastra s-a modificat proiectul. Avem o sală polivalentă ca la Turda, și nu ca la Cluj, și nici nu e polivalentă. S-au investit bani în lucruri mici. Oameni mici, lucruri mici” a declarat Dumitru Caragheorghe

Urmăriți întreaga emisiune

Viceprimarul Cocargeanu: „Exproprierea de la Lupoaică, este blocată în aparatul Primăriei”

În cadrul emisiunii “Constanța Altfe?” viceprimarul Florin Cocargeanu a discutat cu jurnalistul Dorian Hapurnea despre problemele orașului, relațiile dintre echipa USR și administrația Chițac, noile atribuții ale viceprimarului USR, dar și despre noul regulament de acces în zona peninsulară.  

„După perioada de acomodare, am pierdut două-trei luni cu scandalul ăsta [cu Horia Constantinescu]. Pare că s-a încheiat. Mai sunt încă discuții. Au fost mai multe întâlniri, și cu primarul. Noi discutăm cu PNL-ul, care este partenerul politic la guvernare. Am discutat cu domnul Bourceanu. El se ocupă de municipiu. Se pare că ambele părți își doresc această colaborare.”

Referitor la regulamentul de acces în peninsulă

„Am discutat cu oamenii din peninsulă. Pricipala problemă ar fi limitarea la un singur autoturism pentru fiecare unitate locativă. În peninsulă nu se pot trasa parcările din cauza pavajului. Este o problemă pe care să o discutăm cu primarul. În regulament se specifică că nu se poate parca pe domeniul public. Acum toți parchează pe dale.

Toată lumea acceptă că un regulament în peninsulă este bine-venit. Unii sunt deranjați de noxe, pe bulevardul Elisabeta, în zona acvariului. Este un exemplu. Toată zona trebuie să devină pietonală, pentru protecția pavajului și a investițiilor. Zonele istorice din marile orașe sunt în general închise.

Unii operatori economic, spun că poate e mai bine să fie pietonală zona, dar există și alții care susțin că fără acces cu mașina, turșitii vor ajunge mai greu.

Construcția de la Lupoaică de neoprit

Limitarea la un singur loc de marcare per unitate locativă, este problema cea mai mare, sesizată de toți.

Proiectul de expropriere a terenului de sub construcția de la lupoaică este blocată undeva în aparatul primăriei. Am zis să facem un parc acolo, dar am rețineri că acest proiect o să iasă. Acesta este singurul proiect blocat până acum.”

Urmăriți întreaga emisiune