Viceprimarul Cocargeanu: „Ne-am dat seama că regulamentul parcărilor este greșit după ce l-am implementat”

„Lumea ne-a criticat și pentru chestia asta. Eu am recunoscut încă de anul trecut că acest regulament al parcărilor a fost o greșeală. O spun și acum. Ne-am dat seama de această greșeală când a fost implementat regulamentul, nu atunci când l-am votat. Și după cum vedeți durează foarte mult să-l modificăm. Am zis să dăm drumul la aceste modificări ca să-l reglăm atât cât putem.”

Florin Cocargeanu, viceprimarul Constanței din partea USR, a explicat în cadrul emisiunii Punctul pe i de, moderată de jurnalistul Cristian Hagi diversele preocupări ale administrației locale, și-n mod special ale partidului pe care-l reprezintă.

Printre subiectele discutate se numără modificările aduse regulamentului parcărilor, investițiile în scoli, bugetarea participativă, stadiul lucrărilor la parcul din Faleză nord. La final răspunde și la întrebarea: “Credeți că Vergil Chițac este un bun primar pentru Constanța?”

„Cei de la PSD au vrut tarife mai mici la parcare. Acum au fost urcate în dezbatere publică două forme ale regulamentului. În calitate de inițiatori noi am cerut o dezbatere publică în sala Remus Opreanu. Legea spune că Primăria este obligată să organizeze dezbatere la inițiativa unei asociații interesate. Sunt ghiduri care spun că pentru transparență trebuie să avem cât mai multe dezbateri publice. Sper că la ședința ordinară din luna octombrie o să fie pus pe ordinea de zi.

Stațiunea Mamaia devine zona II cu patru excepții: parcarea de la Summerland, parcarea de la Hotel Rex, parcarea supraetajată Albatros și zona de promendată II de la Cazino până la Hotel Iaki.

În rest, întreaga stațiune va fi considerată Zona II și va fi supusă regulilor acestei zone, adică cu gratuitate pe timpul nopții și în weekend.”

Viceprimarul Cocargeanu: „Exproprierea de la Lupoaică, este blocată în aparatul Primăriei”

În cadrul emisiunii “Constanța Altfe?” viceprimarul Florin Cocargeanu a discutat cu jurnalistul Dorian Hapurnea despre problemele orașului, relațiile dintre echipa USR și administrația Chițac, noile atribuții ale viceprimarului USR, dar și despre noul regulament de acces în zona peninsulară.  

„După perioada de acomodare, am pierdut două-trei luni cu scandalul ăsta [cu Horia Constantinescu]. Pare că s-a încheiat. Mai sunt încă discuții. Au fost mai multe întâlniri, și cu primarul. Noi discutăm cu PNL-ul, care este partenerul politic la guvernare. Am discutat cu domnul Bourceanu. El se ocupă de municipiu. Se pare că ambele părți își doresc această colaborare.”

Referitor la regulamentul de acces în peninsulă

„Am discutat cu oamenii din peninsulă. Pricipala problemă ar fi limitarea la un singur autoturism pentru fiecare unitate locativă. În peninsulă nu se pot trasa parcările din cauza pavajului. Este o problemă pe care să o discutăm cu primarul. În regulament se specifică că nu se poate parca pe domeniul public. Acum toți parchează pe dale.

Toată lumea acceptă că un regulament în peninsulă este bine-venit. Unii sunt deranjați de noxe, pe bulevardul Elisabeta, în zona acvariului. Este un exemplu. Toată zona trebuie să devină pietonală, pentru protecția pavajului și a investițiilor. Zonele istorice din marile orașe sunt în general închise.

Unii operatori economic, spun că poate e mai bine să fie pietonală zona, dar există și alții care susțin că fără acces cu mașina, turșitii vor ajunge mai greu.

Construcția de la Lupoaică de neoprit

Limitarea la un singur loc de marcare per unitate locativă, este problema cea mai mare, sesizată de toți.

Proiectul de expropriere a terenului de sub construcția de la lupoaică este blocată undeva în aparatul primăriei. Am zis să facem un parc acolo, dar am rețineri că acest proiect o să iasă. Acesta este singurul proiect blocat până acum.”

Urmăriți întreaga emisiune