Universitatea Maritimă din Constanța aduce acuzații grave împotriva Primăriei!

“Constanța nu iubește mediul universitar. Niciodată, în ultimii doi ani, nu am fost invitați la vreo discuție la Primărie. Ei știu foarte bine că noi avem proiecte pentru Complexul Sportiv Hidrotehnica alături de Compania Națională de Investiții. Vrem să construim aici un cămin cu 400 de locuri și o sală nouă de sport. Vom utiliza toate căile legale pe care le avem la dispoziție pentru anularea acestei Hotărâri de Consiliu prin care Primăria vrea să ne ia acest spațiu”, a declarat Prof. univ. Dr. Ing. Cornel Panait, Președintele Senatului UMC, invitat într-o Ediție Specială la Tomis TV.

Cornel Panait:“Navigația influențează decisiv standardul de viață din Constanța, fiindcă piața are un surplus de bani”

Cu o sinceritate dezarmantă, Prof. univ. dr. ing. Cornel Panait, Președintele Senatului Universității Maritime din Constanța, a vorbit la Tomis TV despre INTERESELE care au condus la scoaterea cursurilor de scurtă durată din UMC, dar și despre cum navigația influențează în mod decisiv standardul de viață din Constanța:

“UMC nu mai are cursuri de scurtă durată din cauza intereselor. De multe ori, cineva pleacă de aici, din plan local, ajunge sus, devine foarte vizibil, își impune punctul de vedere și dărâmă tot ce ai făcut. Din păcate, România contează pe oameni care au doar interese private și de grup“

“Constanța trăiește așa cum trăiește pentru că există navigatori. Navigația influențează decisiv standardul de viață din Constanța, fiindcă piața are un surplus de bani.”

“Cu piața externă avem un dialog excelent. Nu prea avem dialog cu Camera de Comerț. Noi nu participăm la târguri de îmbrăcăminte și încălțăminte.”

“Noi nu putem să trimitem studenții pe nave fără să aibă deprinderile practice din Universitate. Piața muncii cere competențe practice, reale, la bordul navelor. La noi, inclusiv pentru cursurile care pot fi predate online, profesorii sunt obligați să predea din sediul UMC. Avem probleme, nu toată lumea vrea.”

“Universitatea Maritimă din Constanța este recunoscută la nivel mondial. Ne dorim flexibilitate astfel încât să venim cu ceea ce se cere pe piața muncii. Este o dramă faptul că în învățământul românesc nu este loc pentru inițiative.”

“În universități ar trebui să existe un control al banilor pe subvenția bugetară”