Parcările, subiectul care încinge Constanța: Primarul anunță TAXE mai mari

Parcările, subiectul care încinge Constanța: Primarul anunță TAXE mai mari Adriana Teodoru revine cu o nouă ediție incendiară a emisiunii Tomis Vibes, avându-l invitat pe jurnalistul Dorian I. Hapurnea. Tema principală: una dintre cele mai fierbinți probleme ale orașului – parcările din Constanța. Discutăm despre declarațiile recente ale primarului Vergil Chițac: „Probabil că vom mări taxa de parcări.

Nu e posibil când îți iei o mașină să nu te gândești unde parchezi. (…) Nu putem să facem parcări publice la câte nevoi sunt. Parcările nu sunt pe radarul meu acum ca prioritate.” Ce înseamnă aceste afirmații pentru constănțeni? Cum se raportează administrația locală la criza locurilor de parcare? Ce efecte au stâlpișorii, taxele majorate și lipsa de soluții pentru șoferi, dar și ce legătură are totul cu transportul public și CT BUS? O dezbatere sinceră, cu argumente, ironii și întrebări incomode.

Punctul pe i cu Dorian Hapurnea: jaful, aroganța și eșecurile Constanței

În cea mai recentă ediție a emisiunii Punctul pe i, l-am avut invitat pe jurnalistul Dorian Hapurnea, alături de care am discutat subiecte sensibile și de maxim interes pentru constănțeni:

  • Cum este sponsorizat CSM Constanța și ce implicații au finanțările pentru clubul sportiv al orașului;
  • Cum a reușit fiul subprefectei să construiască o terasă pe o rampă destinată persoanelor cu dizabilități;
  • De ce a fost Ionuț Rusu un viceprimar ratat, cu un mandat marcat de eșecuri și lipsă de rezultate;
  • De ce se repară din nou Bulevardul Alexandru Lăpușneanu, după ce a fost reabilitat cu o investiție de milioane de euro.

O emisiune cu întrebări directe și răspunsuri incomode, care pune reflectorul pe neregulile și derapajele administrației locale din Constanța.

Horia Constantinescu, trimis la Slobozia

Horia Constantinescu, fost șef al Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Constanța, recent transferat la conducerea instituției similare din Ialomița, printr-o decizie semnată de președintele ANPC, Cristian Popescu Piedone, este invitatul emisiunii „Punctul pe i”, alături de jurnalistul Dorian Hapurnea.

Horia Constantinescu a vorbit deschis despre această mutare, pe care o consideră determinată de atitudinea sa fermă în fața neregulilor din Constanța, inclusiv a celor care implică administrația locală. A punctat acțiunile de control, avertismentele și măsurile corective aplicate în ultimii ani, toate având ca obiectiv siguranța consumatorilor și apărarea interesului public. Dorian Hapurnea a precizat că mutarea lui Horia Constantinescu vine ca urmare a presiunilor făcute de unii agenți economici din Năvodari.

În dialogul cu moderatorul Cristian Hagi, Constantinescu a declarat că nu percepe această schimbare ca pe un regres, ci ca pe o nouă etapă profesională, pe care o întâmpină cu aceeași determinare. A anunțat că își va continua activitatea cu aceeași implicare în județul Ialomița și că nu va renunța la vocea sa critică în fața abuzurilor, indiferent de locul în care își desfășoară activitatea.

Mănăstirea din arie protejată ridicată de familia Becali

În această ediție a emisiunii „Punctul pe i”, discutăm despre controversele legate de construirea unei mănăstiri de către familia Becali în comuna Tuzla, într-o zonă declarată arie protejată. Invitații – Bogdan Dicu, consilier local PNL, și jurnalistul Dorian Hapurnea – analizează implicațiile legale, ecologice și morale ale proiectului. Ce spun autoritățile? Cine aprobă astfel de construcții în zone protejate? Aflăm răspunsurile punct cu punct.

Constanța, înapoi în trecut

În această ediție a emisiunii Punctul pe i, jurnalistul Dorian Hapurnea vorbește deschis despre felul în care se fac afaceri pe bani publici în municipiul Constanța. Discuția scoate la iveală un sistem de atribuire a contractelor publice bazat mai degrabă pe prietenii de șpriț decât pe criterii de competență sau legalitate, iar numele celor favorizați nu sunt o surpriză pentru cunoscători.

Cine sunt „băieții de casă” ai administrației? Ce legături personale influențează licitațiile publice? Cum ajung banii contribuabililor în buzunarele unor apropiați ai primarului? Răspunsuri directe, exemple concrete și o discuție incomodă, dar necesar.

Cutremur electoral: România alege între Est și Vest

Cutremur electoral: România alege între Est și Vest Exploziv. Necruțător. Esențial. Într-o ediție specială Tomis Vibes, jurnaliștii Adriana Teodoru, Dorian Hapurnea și Cristian Hagi analizează, pe înțelesul tuturor, rezultatele istorice ale turului 1 al alegerilor prezidențiale din 4 mai 2025. Cine a câștigat cu adevărat, ce voturi s-au pierdut, unde s-a rupt coaliția și ce urmează pentru România?

Constanța, orașul care tace: până când? Emil Tatu în război cu Primăria Constanța

Într-un nou episod exploziv Tomis Vibes, Adriana Teodoru stă de vorbă cu jurnaliștii Dorian Hapurnea și Emil Tatu despre starea alarmantă a orașului Constanța. Un oraș sufocat de taxe, lipsit de transparență administrativă și condus de un primar care pare complet deconectat de la nevoile reale ale cetățenilor.

Discutăm despre scandalurile recente legate de noile taxe impuse de administrația Vergil Chițac, în special taxa de 200 de lei pentru ocuparea domeniului public, contestată de peste 10.000 de semnatari și ignorată cu seninătate de primar și consilierii PSD-PNL.

Tribunalul Constanța a anulat taxa de 200 de lei, demonstrând că acolo unde vocea oamenilor este susținută de acțiune, se poate înclina balanța puterii. Este o palmă dată aroganței administrative, dar și un apel pentru trezirea conștiinței civice: dacă nu ieșim din resemnare, dacă nu cerem, dacă nu protestăm, vom continua să fim victimele unui sistem care ne ignoră. Iar în 2028, tot Chițac va zâmbi din biroul său, protejat de aranjamente politice și nepăsarea noastră colectivă.

Raluca Munteanu, directorul de dezvoltare IULIUS, detalii despre proiectul din Constanța

IULIUS investește 850 de milioane de euro în municipiul Constanța, în cel mai mare proiect de regenerare urbană din România. Raluca Munteanu, director de dezvoltare al grupului, a acceptat invitația jurnaliștilor Cristian Hagi și Dorian Hapurnea de a oferi detalii despre proiect și de a răspunde la întrebările puse până acum de constănțeni. O emisiune în exclusivitate la Tomis TV.