Sebi Pătrunjei: „Primăria Constanța încalcă legea privind acordarea fondurilor pentru proiecte culturale”

Primăria Constanța a modifica regulamentul pe care s-a lucrat în ultimii 5 ani, datorită faptului că anul trecut s-a modificat și O.G. 51 din 1998. Și s-a modificat destul de substanțial, după o consultare publică. A intrat în vigoare anul trecut, prin aprilie sau mai.

Astfel că, și Primăria Constanța și-a modificat regulamentul, iar pe 12 februarie anul acesta au publicat pe site-ul Primăriei, în informare, proiectul de Hotărâre de Consiliu, pentru că acest regulament se aprobă prin Hotărârea Consiliului Local.

Noi am luat la mână acest nou regulament și am găsit o serie de inadvertențe.  Între regulamentul Primăriei Constanța și cele două legi există 18 inadvertențe. Asta am atacat. Deci nu una sau două.

Am organizat șase ani „Sunset Sea-mphony.” De ce n-am fi organizat și al șaptelea an?

Noi am sesizat conform legii contenciosului administrativ. Am sesizat Primăria și Prefectura. În termen de 30 de zile, de la Prefectură nu am primit niciun răspuns, iar Primăria ne-a răspuns că a expirat termenul în care puteam aduce adăugiri la proiectul de Hotărâre. Ori noi nu asta doream.”

Ediție specială. Un film despre istoria romilor

Astăzi avem o ediție deosebită a emisiunii Punctul pe i. Vă prezentăm filmul documentar despre istoria romilor, realizat în cadrul proiectului Khetanes – Împreună, finanțat din Granturi SEE. Detalii ne oferă Sebi Patrunjei, responsabil PR al proiectului.

„Acest film reprezintă un proiect cultural, dedicat promovării culturii romilor: tradiții, obiceiuri, portul popular, limba rromani. Proiectul se numește „Khetanes – Împreună” și este în valoare de 980.000 lei, finanțat din granturi SEE, adică banii vin de la Norvegia, Islanda și Liechtenstein” a explicat Sebi Pătrunjei.

Cristian Cealera și Poveștile Mării Negre: „În multe cazuri, istoria și mitologia se împletesc”

Un proiect cultural care pune în valoare legendele Dobrogei a început în Constanța. Informații oferă în emisiunea Punctul pe i Sebi Patrunjei, responsabil PR, și Cristian Cealera, scriitor. Proiectul are o valoare de 964.000 lei și este finanțat prin granturi SEE.

„Am scris trei căreți și urmează să apară vomul 4. Am observat că această seria “Poveștile Mării Negre” a avut mare succes la public. Acest lucru ne bucură. Propunerea vine de la Sebi, după care ne puten pe treabă.”

„Pornim întoteaunda de la un filon real, de la un mit care există în Dobrogea. Pe unele le-am cules personal, iar pe altele le-am găsit în presa vremii, de acum 100 de ani. Le-am luat și le-am transformat pentru a le transmite publicului larg. Sunt foarte multe cazuri în care istoria și mitologia se împletesc.

De exemplu Băneasa.  Parachioi este numele vechi al localității Băneasa care înseamnă “sacul cu bani.” Mitul spune că un tătar tânăr a venit în Dobrogea, și-a făcut tabără în zona Băneasa iar în noaptea respectivă a visat că urmează să descopere un cufăr cu bani, fix în același loc. A doua zi s-a trezit și a săpat în locul care se indicase în vis. A găsit ulcica cu bani. Ulterior, și-a făcut casă acolo și au mai venit și alții. Așa s-a ajuns ca localitatea să se numească Parachioi (în turcă Paraköy), și după Băneasa, de la bani.”