Povestea directorului de bancă devenit călugar este tema ediției de astăzi a emisiunii „Fără Mască”.
Cum, când și de ce domnul Ion Dan a devenit monahul Ilarion, ce rol a jucat părintele Arsenie Papacioc în renunțarea sa la lume, ce presupune trecerea de la viața civilă la cea din mănăstire, ce înseamnă să fii călugăr, este banul „ochiul dracului”, cât de periculoase pot deveni smartphone – urile pentru evoluția duhovnicească a copiilor, cum și dacă este necesar ca Biserica să utilizeze canalele social media pentru propovăduirea Evangheliei, care este principala problemă întâlnită la cei care i-au căutat sfatul, de ce progresismul este o otravă, cum și când trebuie să ne rugăm, ce este păcatul, oare există viață după moarte, care este rețeta mântuirii, sunt doar câteva dintre întrebările adresate de moderatorul Mihai Petre invitatului său, duhovnicul mănăstirii Înălțarea Sfintei Cruci din comuna Crucea. O emisiune despre relația dintre om și Dumnezeu, din lume și din afara ei.
Politica trece printr-o perioadă tulbure. Sunt alegeri în SUA care pot influența și România. În România, se împlinesc doi ani de mandat. Cu ce rezultate? Aflăm în emisiunea Punctul pe i de la Mihai Petre, analist politic.
Urmăriți o analiză realizată de Mihai Petre, fostul consilier al Primarului Decebal Făgădău, și Cristian Hagi, jurnalist cu ștate vechi.
Moderatorul Mihai Petre și invitatul său, părintele Eugen Tănăsescu, au discută despre rolul și rostul preotului duhovnic atât în societate, cât și în viața privată a mirenilor.
Ce este preotul, cine au fost primii preoți, care este diferența dintre preot și duhovnic, ce presupune taina Sfintei Spovedanii, de ce este necesară mărturisirea păcatelor, cum găsim un duhovnic și cum ne înfățișăm la scaunul sfintei spovedanii, ce este canonul și de ce se administrează, sunt doar câteva dintre întrebările la care purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Tomisului ne oferă răspunsuri menite să explice pe înțelesul tuturor atât activitatea din biserică, cât și din afara ei. O emisiune pentru suflet.
„Într-un limbaj moder, putem spune că preotul este terapeutul mânturii în comunitate. El face terapia mântuirii. Atunci când ne preocupăm de minte și de trup căutăm diverse terapii, ceea ce uneori este în regulă pentru că rostul psihologiei și al terapiilor medicinale este evident.
Dacă vorbim de suflet, și sufletul trebuie tratat, pentru că cea mai gravă boală a lumii de azi este păcatul. Și atunci trebuie curățat de păcat. Iar curățirea asta care se cheamă bisericește mântuire este printr-o formă de terapie, adică un parcurs duhovnicesc, al unor elemente rânduite și gândite de Biserică astfel încât să te desțelenești, să ieși din păcat și să te mântuiești.”
În cadrul emisiunii „Fără Mască” realizată de Mihai Petre, fostul prefect Ion Constantin a povestit pentru prima dată cum a ajuns să dețină Hanul Balcan din Constanța, și de ce și-a dorit acest la nivel personal acest proiect de amploare:
„Ideea de a cumpăra Hanul Balcan este de mai bine de patru ani de zile. A fost o cursă nebună după cei nouă moștenitori. Fiecare moștenitor a ajuns pe alte continente decât Europa, vorbim de America, de Canada. A fost o cursă de patru ani de zile, complicată pentru mine.
Ca să nu mă întrebați dumneavoastră, eu declarații de avere depun de ceva vreme, așa că partea de bani mă privește exclusiv, credite ipotecare și ajutor din partea familiei. Este un efort pentru mine și pentru toată familia” a declarat Ion Constantin
„După mine, la ora actuală, faptul că războiul a făcut mari necazuri Ucrainei, care este și mare producător de îngrățăminte, dar să sperăm că acest război nu va dura prea mult, atunci prețul se va stabiliza.
Prețul nu o să mai fie cum a fost, pentru că necesitățile vor fi încă mari. Producătorii mari o să-și piardă din importanță, pentru că situația a arătat că trebuie să ai o independență energetică. Iar asta nu o poți face decât local, că este nucleară sau energie verde.
Deci, după mine, prețul se va stabiliza, între ce avem acum și prețul din trecut, undeva la mijloc. Nu există altă situație” a explicat Prof. Gheorghe Stănescu, fost director Petromidia
O emisiune despre cum (nu) ne valorificăm bogățiile naturale cu care am fost binecuvântați din belșug.
Moderatorul Mihai Petre și invitatul său, fostul prefect și parlamentar de Constanța, membru fondator al PNL, Dănuț Culețu, vorbesc despre situația politică din România de după evenimentele din 1989: cauzele care stau la baza inflației galopante, despre degradarea calitativă a clasei politice de după 1989 și până astăzi și cum a influențat această degradare mersul societății în ansamblul ei, despre turbulențele prin care trece Partidul National Liberal de la alegerile parlamentare din anul 2020 și perspectiva unei alianțe pe termen lung cu PSD, dar și despre Constanța noastră cea de toate zilele. O emisiune despre prezent și viitor, prin lecțiile trecutului.
„Faptul că n-a existat o atitudine civică sau o mișcare civică bine structurată care să aibă și capacitatea să preia politic conducerea unei țări a făcut ca cei din rândul doi al Partidului Comunist, plus serviciile care au avut un rol foarte important să vină în față fără probleme. Și abilitățile de manipulare binecunoscute au fost folosite de o asemenea manieră încât totul a fost rezolvat…”
Doamna Aurelia Lăpușan este unul dintre puținii oameni care și-au dedicat o bună parte din viață aducerii la lumină a inestimabilului tezaur național și dobrogean din documente de arhivă. Ultima sa creație se concentrează pe moștenirea lăsată de una dintre cele mai prestigioase femei din istoria României, Ana Aslan.
Amănunte interesante despre viața sa, despre pionieratul mondial în domeniul geriatriei și gerontologiei, despre rezonanța internă și internațională a numelui Ana Aslan, înainte și după 1989, dar mai ales despre Gerovitalul cel de toate zilele, la care au apelat, printre alții, John Fitzgerald Kennedy și Nikita Hrușciov, vă sunt prezentate astăzi în cadrul emisiunii „Fără Mască”, moderată de Mihai Petre.
O ediție în care moștenirea națională se împletește cu cea dobrogeană, în cărți și documente spectaculoase de arhivă
Cu toții am văzut cozile kilometrice de la benzinării și asaltul rafturilor cu ulei din ultima săptămână și ne întrebăm: oare ce urmează?
„Dacă ne aducem aminte, majorarea prețurilor la carburanți a pornit de la benzinăriile Mol. Că erau francizate sau că nu erau francizate, asta e o altă discuție.
Nu cumva Ungaria și-a exportat o problemă în România? Pentru că în Ungaria s-au plafonat prețurile la benzină și motorină din motive electorale, și atunci Mol aflându-se într-o pierdere probabil că a dat dispoziție ca la toate benzinăriile pe care le are în străinătate să urce prețul ca să-și recupereze costurile sau să obțină un profit, dacă în Ungaria nu are cum”
Despre cum este, dar mai ales cum va fi afectată economia României de războiul din Ucraina vorbește astăzi unul dintre cei mai apreciați consultanți economici, Valentin Ionescu, invitatul moderatorului Mihai Petre. O emisiune „Fără Mască” despre economie în timp de pandemie și război.
“Noi suntem înconjuraţi de nostalgicii măreției pierdute. Avem un Orban care vorbește de Regatul Ungariei, despre măreția Ungariei. Avem un Erdoğan care vorbește despre neo-otomanism, despre măreția Imperiului Otoman. Și Putin este în aceeași situație” a explicat Silviu Predoiu, fostul șef al Serviciului de Informații Externe
„Este lumea o tablă de șah iar statele niște simple piese care sunt mutate fie de liderii lor, fie de o mână nevăzută, în funcție de interese?”, este întrebarea la care moderatorul Mihai Petre și invitatul său, fostul director al Serviciului de Informații Externe, Silviu Predoiu, caută să răspundă în ediția de astăzi a emisiunii „Fără Mască”.
Din această perspectivă aflăm cum vede unul dintre cei mai informați oameni din România posibila invadare a Ucrainei de către armata Federației Ruse, ce urmărește cu adevărat Vladimir Putin, cum se (re) poziționează economic și militar Statele Unite ale Americii, China și principalele Puteri Europene, unde este România în tot acest puzzle care capătă noi forme și noi dimensiuni. O emisiune despre cine conduce lumea, cu sau fără război.
Mișcările de trupe rusești de la granița cu Ucraina au pus întreaga lume pe jar.
Era previzibil acest gest de forță, ce urmărește Vladimir Putin, care sunt șansele declanșării unui război total, cât este România de pregătită în cazul unei invazii și pe unde s-ar putea produce aceasta sunt doar câteva dintre întrebările la care moderatorul Mihai Petre și invitatul său, istoricul și analistul militar, Marian Zidaru, caută răspunsuri în ediția de astăzi a emisiunii „Fără Mască”.
Moderatorul Mihai Petre și invitatul său special, IPS Teodosie, au vorbit „Fără Mască” despre marile provocări de credință aduse atât de pandemia de Sars-CoV-2, cât și de anumite măsuri restrictive adoptate de statul român, despre relația dintre Dumnezeu și știință, despre obligativitatea vaccinării și a introducerii Certificatului Verde în societate, despre cum am evoluat spiritual și ce avem de învățat din experiența anilor pandemici.
O emisiune despre rolul și rostul Bisericii în vremuri tulburi, dar și în viața cea de zi cu zi.
Cu multă emoție, medicul primar Ana-Maria Iancu a creionat tragedia prin care trece în această perioadă sistemul de sănătate din județul Constanța. Odată cu închiderea Spitalului Clinic de Boli Infecțioase, Constanța a pierdut posibilitatea tratării cazurilor medii și severe de Covid-19.
În acest moment toți pacienții sunt direcționați către Spitalului Județean de Urgență și „internați” pe tărgi pe holurile unității spitalicești, acolo unde lipsesc și specialiștii în boli infecțioase dar și mijloacele tehnice necesare bolnavilor aflați în stare gravă.
După ce, pe data de 1 octombrie la secția de terapie intensivă a Spitalului de Boli Infecțioase s-a produs un incendiu, avizul de funcționare al acestei unități spitalicești a fost suspendat:
„Au existat locuri disponibile pentru redistribuirea bolnavilor. Dar din nefericire, prin faptul că județul Constanța a pierdut cele 140 de paturi, acest lucru nu este suplinit în acest moment. Facem apel către autoritățile locale să se implice cât mai repede pentru a demara proiectele de expertiză necesare obținerii avizelor de funcționare parțială.”
„Prin închiderea Spitalului de Boli Infecțioase am pierdut un număr semnificativ de locuri și posibilitate de a trata formele moderate și severe. Nu vreau să spun că se vede deja în numărul zilnic al deceselor.”
„Ultima declarație a domnului primar susține că spitalul va deveni funțional la sfârșitul anului 2023, după reabilitare. Eu sper că este doar o greșeală de exprimare” a declarat Ana-Maria Iancu, medic primar la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Constanța.
Ana-Maria Iancu a absolvit Facultatea de Medicină din cadrul Universității Ovidius Constanța în anul 2005, are un master în Gastroenterologie și Hepatologie din 2009, iar în 2012 a devenit medic specialist în boli infecțioase. Din anul 2014 este Doctorand în Medicină, iar în etapa 2016-2017 a urmat un program de pregătire postuniversitară în studii psihopedagogice, devenind din 2017 formator.