George Scupra: „Mediul privat aduce bani la buget”

George Scupra, primarul orașului Ovidiu, se îndreaptă spre al patrulea mandat. Detalii despre ce a făcut în ultimii patru ani, despre ce nu a reușit să realizeze, despre proiectele sale, dar și despre situația politică din partid puteți afla din ediția specială a emisiunii Punctul pe i, moderată de Cristian Hagi, în care a fost invitat și jurnalistul Dorian Hapurnea.

„Mediul privat aduce bani la buget, pentru că se angajează oameni din Ovidiu. De exemplu, OCH are aproape 700 de angajați, e o industrie acolo, care lucrează inclusiv în ture de noapte. Dintre aceștia, aproape 100 de angajați sunt din Ovidiu, de la femei de serviciu, multe asistente și chiar doctori de la OCH care se mută în Ovidiu. Este Hagi care dezvoltă foarte bine Academia. În Septembrie este inaugurarea școlii Spectrum, iar lipit de Hagi începe un alt campus școlar, tot de o mie de locuri, tot investitor privat. Este vorba de Fundația Maarif din Turcia. Simona Halep investește în satul Culmea, unde și-a cumpărat o cramă, are toate avizele și vița de vie e pe rod. O să vedem brandul Simonei Halep și vinul respectiv” a explicat George Scupra

Lucrări finalizate la Agigea

Echipele de intervenție au reușit, în cursul nopții trecute, finalizarea lucrărilor de racordare a noilor conducte la rețeaua existentă din localitățile Lazu, Agigea și Eforie Nord. Imediat, s-au făcut manevrele de vane necesare pentru umplerea instalației și intrarea în presiune, reluându-se furnizarea apei în toate zonele afectate. Atenționăm consumatorii din localitățile menționate că, din cauza manevrelor de golire şi umplere a sistemului public de alimentare cu apă potabilă, ocazional, se pot produce modificări ale calității apei potabile din punct de vedere al turbidității şi culorii. În această situație, până la limpezirea apei, se va evita consumul.

Valentin Berechet, preotul care vrea să fie primar, pentru a vindeca orașul Constanța

Continuăm seria dezbaterilor electorale cu preotul Valentin Berechet. Surpriza mea a fost să descopăr un om care gândește viitoarea administrație mai mult ca un lider, ca un bun administrator, decât ca un preot.

Va fi domnul Valentin Berechet un bun primar pentru Constanța? Urmăriți emisiunea și spuneți-mi părerea dumneavoastră.

Lucrările RAJA din Agigea și Lazu, în plină desfășurare

În cursul nopții trecute, la toate punctele de lucru deschise în vederea executării lucrării programate pentru perioada 14 – 15 aprilie 2024, echipele constructorului împreună cu cele ale RAJA au depus eforturi susținute pentru realizarea obiectivelor, având în vedere complexitatea fiecărei intervenții în parte. Lucrările executate pentru conectarea conductei de aducțiune, cu diametrul de 1.000 mm, sunt mult îngreunate deoarece golirea magistralei s-a realizat foarte greu, având în vedere diametrul, dar și lungimea acesteia. Și la ora actuală, echipele aflate pe teren intervin pe conducta pe care curge încă apă și montează o vană pentru sectorizarea rețelei, dar și pentru oprirea apei pentru a se putea realiza operațiunile de sudură. Deși intervențiile sunt dificile din cauza cantității mari de apă, lucrările se află în grafic. La nivelul punctelor de lucru, deschise pentru conectarea noului tronson la rețeaua de distribuție, 6 echipe de intervenție și 7 utilaje lucrează de noaptea trecută, în regim continuu. În prezent, o parte din echipe lucrează la blindarea vechii conducte, în timp ce, cu ajutorul utilajelor, se pune pe poziție noul tronson de legătură. Urmează să se realizeze sudura de cuplare a noii rețele la conducta existentă. Magistrala înlocuită are o vechime de zeci de ani și a înregistrat numeroase avarii ce au dus la sistarea furnizării de apă către abonații deserviți. Mai mult, având în vederea degradarea tronsoanelor, dar și creșterea debitului de apă în timpul sezonului estival, exista riscul unei avarii majore, ce ar fi dus la oprirea furnizării de apă pe o perioadă extinsă de timp.

Imediat ce se vor finaliza conectările, se vor executa manevrele de vane necesare pentru umplerea instalației și intrarea în presiune.

Având în vedere lungimea instalației, a diametrului acesteia, dar și a debitului de apă, reluarea furnizării apei potabile se va realiza în mod progresiv în fiecare zonă afectată, pe măsură ce sistemul va intra în presiune și în funcție de topografia rețelei.

Investițiile fac parte din CL41 –“Surse de apă, rezervoare, stație de pompare, stație de clorare, reabilitare Gospodărie de Apă Eforie Nord, stație de clorare și instalare grup de pompare pentru localitatea Agigea. Reabilitare conducte de aducțiune GA Constanța-Sud-Lazu-Agigea-GA Eforie Nord. Reabilitare conducte de aducțiune GA Eforie Nord-Agigea” în valoare de aproximativ 77 milioane lei, derulate prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM).

Având în vedere că au fost scoase din presiune sistemele de distribuție, echipele RAJA execută, în același timp, lucrări de reparații și întreținere, inclusiv montează vane de legătură pentru sectorizarea sistemului și debitmetre pentru măsurarea și reglarea presiunii.

Atenție, se oprește apa în localitățile Agigea, Lazu și Eforie Nord!

La nivelul sistemului de distribuție apă potabilă din județul Constanța se vor executa lucrări de racordare a noilor conducte la rețeaua existentă în localitățile Lazu, Agigea, Techirghiol și Eforie Nord. Pentru realizarea acestor operațiuni, RAJA S.A. va întrerupe furnizarea apei potabile timp de 38 de ore, în perioada 14 mai 2024, ora 00.00 – 15 mai 2024, ora 14.00.

Vor fi afectați de lipsa apei consumatorii din localitățile Lazu, Agigea și Eforie Nord.

Investiția face parte din CL8 –“Reabilitare conductă magistrală în Eforie Nord, reabilitarea și extinderea rețelelor de distribuție și de canalizare precum și a conductelor de refulare din localitățile Eforie Nord, Agigea și Techirghiol, județul Constanța” în valoare de aproximativ 32 milioane lei și CL41 –“Surse de apă, rezervoare, stație de pompare, stație de clorare, reabilitare Gospodărie de Apă Eforie Nord, stație de clorare și instalare grup de pompare pentru localitatea Agigea. Reabilitare conducte de aducțiune GA Constanța-Sud-Lazu-Agigea-GA Eforie Nord. Reabilitare conducte de aducțiune GA Eforie Nord-Agigea” în valoare de aproximativ 77 milioane lei, derulate prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM).

În vederea reducerii timpului de execuție a intervenției, ținând cont de complexitatea lucrărilor, echipele RAJA au demarat în urmă cu peste două săptămâni activitățile pregătitoare, astfel încât totul să se desfășoare în timp operativ.

Ne cerem scuze pentru disconfortul creat abonaților, pe care îi asigurăm că echipele constructorului vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei potabile în cel mai scurt timp.

Totodată, rugăm toți utilizatorii afectați de aceste intervenții să își asigure rezerva minimă de apă pentru consum și uz casnic în perioada în care va fi sistată alimentarea cu apă. Reluarea furnizării se va realiza gradual, în fiecare zonă afectată.

Având în vedere lungimea instalației, a diametrului acesteia, dar și a debitului de apă, reluarea furnizării apei potabile se va realiza în mod progresiv în fiecare zonă afectată, pe măsură ce sistemul va intra în presiune și în funcție de topografia rețelei.

 Amintim consumatorilor că investițiile pentru modernizarea și dezvoltarea sistemelor de alimentare cu apă potabilă sunt efectuate în beneficiul lor pe termen lung și vizează asigurarea unor servicii ireproșabile și implicit creșterea calității vieții. Prin implementarea acestora se realizează îmbunătățirea capacității de transport și de distribuție a apei potabile, asigurarea debitului de alimentare și a calității apei, reducerea pierderilor în rețeaua de distribuție, siguranța și continuitatea furnizării serviciilor.

Cătălin Drulă: „PNL și PSD s-au înțeles în varianta candidat pe bune și iepure”

Cătălin Drulă, președintele USR, și Stelian Ion, candidatul Alianței Dreapta Unită la Primăria Constanța, au fost prezenți sâmbătă în emisiunea Punctul pe i, moderată de jurnalistul Cristian Hagi.

Cătălin Drulă a vorbit despre lansarea candidaților din Constanța și a făcut o radiografie a stării economiei. Stelian Ion a punctat o parte din soluțiile pe care le are pentru a repara Constanța.

Atenție, se oprește apa în localitățile Agigea, Lazu și Eforie Nord!

La nivelul sistemului de distribuție apă potabilă din județul Constanța se vor executa lucrări de racordare a noilor conducte la rețeaua existentă în localitățile Lazu, Agigea, Techirghiol și Eforie Nord. Pentru realizarea acestor operațiuni, RAJA S.A. va întrerupe furnizarea apei potabile timp de 38 de ore, în perioada 14 mai 2024, ora 00.00 – 15 mai 2024, ora 14.00.

Vor fi afectați de lipsa apei consumatorii din localitățile Lazu, Agigea și Eforie Nord.

Investiția face parte din CL8 –“Reabilitare conductă magistrală în Eforie Nord, reabilitarea și extinderea rețelelor de distribuție și de canalizare precum și a conductelor de refulare din localitățile Eforie Nord, Agigea și Techirghiol, județul Constanța” în valoare de aproximativ 32 milioane lei și CL41 –“Surse de apă, rezervoare, stație de pompare, stație de clorare, reabilitare Gospodărie de Apă Eforie Nord, stație de clorare și instalare grup de pompare pentru localitatea Agigea. Reabilitare conducte de aducțiune GA Constanța-Sud-Lazu-Agigea-GA Eforie Nord. Reabilitare conducte de aducțiune GA Eforie Nord-Agigea” în valoare de aproximativ 77 milioane lei, derulate prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM).

În vederea reducerii timpului de execuție a intervenției, ținând cont de complexitatea lucrărilor, echipele RAJA au demarat în urmă cu peste două săptămâni activitățile pregătitoare, astfel încât totul să se desfășoare în timp operativ.

Ne cerem scuze pentru disconfortul creat abonaților, pe care îi asigurăm că echipele constructorului vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei potabile în cel mai scurt timp.

Totodată, rugăm toți utilizatorii afectați de aceste intervenții să își asigure rezerva minimă de apă pentru consum și uz casnic în perioada în care va fi sistată alimentarea cu apă. Reluarea furnizării se va realiza gradual, în fiecare zonă afectată.

Având în vedere lungimea instalației, a diametrului acesteia, dar și a debitului de apă, reluarea furnizării apei potabile se va realiza în mod progresiv în fiecare zonă afectată, pe măsură ce sistemul va intra în presiune și în funcție de topografia rețelei.

 Amintim consumatorilor că investițiile pentru modernizarea și dezvoltarea sistemelor de alimentare cu apă potabilă sunt efectuate în beneficiul lor pe termen lung și vizează asigurarea unor servicii ireproșabile și implicit creșterea calității vieții. Prin implementarea acestora se realizează îmbunătățirea capacității de transport și de distribuție a apei potabile, asigurarea debitului de alimentare și a calității apei, reducerea pierderilor în rețeaua de distribuție, siguranța și continuitatea furnizării serviciilor.

Stelian Ion: „Reconstrucția Constanței începe cu investiții în EDUCAȚIE și SPORT”

Candidatul Dreptei Unite pentru Primăria Constanța, Stelian Ion, consideră că reconstrucția orașului trebuie să înceapă neapărat cu investiții în școli, grădinițe și terenuri de sport. O discuție interesantă pe care merită s-o urmăriți.

„PSD m-a dat pe mine pe primul loc, în urma unui sondaj. Am făcut și noi un sondaj, pentru a arăta poza de moment. Sondajul s-a făcut pe 900 de respondenți, în perioada 4 – 23 aprilie, cu o marjă de eroare de 3,2%.

Deci sunt în marja de eroare, aproape de Vergil Chițac. Și atunci le spun constănțenilor că singura varianta de a schimba actuala dministrație este să voteze util, adică Alinața Dreapta Unite și pe mine. Noi am venit cu niște cifre reale. Și atunci ca și acum am arătat cifrele reale. Pe măsură ce trec zilele, electoratul se mobilizează.

Chițac a făcut acele jocuri pe care le-a făcut și PSD în trecut. Nu putem să lăsăm viitorul generației tinere în mâinile acestor oameni”

Cei de la PSD Constanța au primit ordin să voteze cu Vergil Chițac.

Horia Constantinescu, PSD: „Primarul Chițac a fost luat captiv de corpul funcționarilor publici”

Candidatul PSD la Primăria Constanța, Horia Constantinescu, este invitatul jurnalistului Cristian Hagi în emisiunea “Punctul pe i”. Acesta vorbește despre cum arată Constanța după anii de mandat ai lui Vergil Chițac, despre care sunt soluțiile sale pentru oraș, dar și despre cum arată sondajele pe care le-a realizat recent.

Turismul cu Răzvan Dobre, managerul unui hotel de lux din stațiunea Mamaia

De Paște, un hotel din Mamaia a avut 100% turiști străini!

Vorbim astăzi cu Răzvan Dobre, managerul unui hotel de lux din stațiunea Mamaia: “Eu orgolii ca aici în Constanța nu am văzut nicăieri. Nu înțeleg de ce lumea nu se așază la o singură masă pentru a promova stațiunea. Fără o strategie comună, ne pierdem turiștii”

Atenție, se oprește apa în localitățile Agigea, Lazu și Eforie Nord!

La nivelul sistemului de distribuție apă potabilă din județul Constanța se vor executa lucrări de racordare a noilor conducte la rețeaua existentă în localitățile Lazu, Agigea, Techirghiol și Eforie Nord. Pentru realizarea acestor operațiuni, RAJA S.A. va întrerupe furnizarea apei potabile timp de 38 de ore, în perioada 14 mai 2024, ora 00.00 – 15 mai 2024, ora 14.00.

Vor fi afectați de lipsa apei consumatorii din localitățile Lazu, Agigea și Eforie Nord.

Investiția face parte din CL8 –“Reabilitare conductă magistrală în Eforie Nord, reabilitarea și extinderea rețelelor de distribuție și de canalizare precum și a conductelor de refulare din localitățile Eforie Nord, Agigea și Techirghiol, județul Constanța” în valoare de aproximativ 32 milioane lei și CL41 –“Surse de apă, rezervoare, stație de pompare, stație de clorare, reabilitare Gospodărie de Apă Eforie Nord, stație de clorare și instalare grup de pompare pentru localitatea Agigea. Reabilitare conducte de aducțiune GA Constanța-Sud-Lazu-Agigea-GA Eforie Nord. Reabilitare conducte de aducțiune GA Eforie Nord-Agigea” în valoare de aproximativ 77 milioane lei, derulate prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM).

În vederea reducerii timpului de execuție a intervenției, ținând cont de complexitatea lucrărilor, echipele RAJA au demarat în urmă cu peste două săptămâni activitățile pregătitoare, astfel încât totul să se desfășoare în timp operativ.

Ne cerem scuze pentru disconfortul creat abonaților, pe care îi asigurăm că echipele constructorului vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei potabile în cel mai scurt timp.

Totodată, rugăm toți utilizatorii afectați de aceste intervenții să își asigure rezerva minimă de apă pentru consum și uz casnic în perioada în care va fi sistată alimentarea cu apă. Reluarea furnizării se va realiza gradual, în fiecare zonă afectată.

Având în vedere lungimea instalației, a diametrului acesteia, dar și a debitului de apă, reluarea furnizării apei potabile se va realiza în mod progresiv în fiecare zonă afectată, pe măsură ce sistemul va intra în presiune și în funcție de topografia rețelei.

 Amintim consumatorilor că investițiile pentru modernizarea și dezvoltarea sistemelor de alimentare cu apă potabilă sunt efectuate în beneficiul lor pe termen lung și vizează asigurarea unor servicii ireproșabile și implicit creșterea calității vieții. Prin implementarea acestora se realizează îmbunătățirea capacității de transport și de distribuție a apei potabile, asigurarea debitului de alimentare și a calității apei, reducerea pierderilor în rețeaua de distribuție, siguranța și continuitatea furnizării serviciilor.

Hristos a înviat! Un festin duhovnicesc, Protosinghel Sofian Costea

La mijlocul Săptămânii Luminate, moderatorul Mihai Petre vă invită la un festin duhovnicesc alături de îndrăgitul și apreciatul Protosinghel Sofian Costea.

Ce a făcut Mântuitorul Iisus Hristos după Înviere, cui S-a arătat mai întâi, a fost Toma necredincios sau nu, de ce Îl întreabă pe Petru de trei ori dacă Îl iubește, cum arată raportul dintre simbolism și trăire adevărată în perioada Postului Sfintelor Paști și de Praznicul Învierii Domnului, care este „rețeta” de urmat pentru ca Lumina lui Hristos să lumineze în inimile tuturor în fiecare zi din an sunt doar câteva dintre întrebările la care puteți afla răspunsuri în ediția de astăzi a emisiunii „Fără Mască”.

O ediție cu suflet, pentru suflet.