Dragoș Ionescu: “Premierul Cîțu, și ministrul Bode, au declarat la Constanța, că s-a decis ca ARSVOM să fie mutată la Ministerul de Interne”

O discuție obligatorie, din punctul nostru de vedere, despre desființarea Agenției Române de Salvare a Vieții Omenești pe Mare (ARSVOM), și mutarea activităților de salvare pe mare în structura Inspectoratului General pentru Situații de Urgență.

“Salvrăile pe mare sunt cele mai grele salvări. Una este în mijlocul orașului, și alta în mijlocul mării, pe furtună și pe ceață. Cei de la ARSVOM l-au invitat pe ministrul Drulă să iasă pe o mare de gradul șase. Nu știu dacă ARSVOM are cele mai bune nave, dar în permanență ne putem imagina dotări mult mai bune. În alte state vedem acele elicoptere imense” a explicat Dragoș Ionescu

“Sindicatul ARSVOM a încercat să se întâlnească, pe data de 12 iulie, cu ministrul Drulă, și în aceeași zi a fost datașat director peste ARSVOM un maior de la pompieri. Trebuie să ne uităm la Ministerul de Interne. Prin acest maior s-a preluat controlul. Ministrul n-a făcut o numire, ci un soi de înțelegere cu Ministerul de Interne, care l-a detașat pe maior la ARSVOM. Șefii sindicatului se aflau în București, când au aflat că la ARSVOM a fost trimis acest maior de la ISU din Constanța” a mai explicat Dragoș Ionescu

Urmăriți întreaga emisiune