Muzeul de Istorie și Arheologie, închis pentru reabilitare, după 47 de ani

Plouă prin acoperiș, mucegaiul a ajuns până la etajul 2, dar lucrările de reabilitare ar trebui să înceapă la sfârșitul acestui an sau începutul lui 2025. Noul director al Muzeului Istorie Națională și Arheologie Constanța, lector Univ. Dr. Răzvan Victor Pantelimon: “MINAC are un patrimoniu uriaș, cât pentru 10 muzee”

„Este un proiect amplu, de 13 milioane de Euro. Nu muzeul se ocupă de asta. Proiectul se derulează prin Consiliul Județean. Muzeul trebuie să fie golit în totalitate pentru că începe procedura de restaurare. Clădirea este o clădire monument istoric, și are ceva probleme. S-au mai mutat și alte muzee din țară.”

OMD Mamaia Constanța: Evenimentele s-au încheiat în forță, ne pregătim să ducem brandul Mamaia pe scena internațională!

Organizația de Management al Destinației Mamaia Constanța anunță finalul cu succes al sezonului estival 2024, încheiat cu o serie de evenimente de amploare, care au transformat Stațiunea Mamaia într-o destinație preferată pentru turiștii din întreaga țară. Scena Mamma Mia din Piațeta Cazino Mamaia a găzduit în fiecare weekend concerte de excepție cu artiști de renume din România, atrăgând mii de spectatori și contribuind la o atmosferă vibrantă, ce a pus stațiunea în centrul distracției de pe litoralul românesc. Atmosfera a fost de-a dreptul explozivă, iar turiștii, atât din țară cât și din străinătate, au savurat din plin valurile de distracție.

Un sezon plin de succes

Începând cu luna Mai și până la mijlocul lui Septembrie 2024, OMD Mamaia Constanța a colaborat cu cei mai apreciați artiști oferind turiștilor spectacole live memorabile. În plus, evenimentele au fost completate de activități interactive pentru familii și copii.

George Măndilă, președintele OMD Mamaia Constanța, subliniază importanța acestor evenimente în consolidarea imaginii stațiunii ca o destinație modernă și atractivă: „Sezonul 2024 a fost unul spectaculos din toate punctele de vedere. Ne-am concentrat pe crearea unei oferte de divertisment care să fie pe placul tuturor, atât turiștilor români, cât și celor din străinătate. Rezultatele sunt evidente: am demonstrat încă o dată că Mamaia este un loc al experiențelor de neuitat.”

O toamnă dedicată promovării internaționale

Cu încheierea sezonului estival, OMD Mamaia Constanța își îndreaptă atenția către toamnă, o perioadă extrem de importantă pentru promovarea destinației pe piețele internaționale. În lunile următoare, organizația va participa la numeroase târguri și expoziții de turism de renume, cum ar fi TTG Travel Experience Rimini, World Travel Market London, TT Warsaw & ITTF Warsaw. Aceste evenimente sunt esențiale pentru consolidarea poziției Stațiunii Mamaia ca o destinație turistică de top, nu doar pe timpul verii, ci și pe tot parcursul anului.

„Participarea la aceste târguri de turism ne oferă oportunitatea de a discuta direct cu tour-operatori și agenții de turism din întreaga lume. În plus, este o ocazie excelentă de a pune în valoare tot ce are Mamaia de oferit: servicii de calitate, evenimente unice și o infrastructură turistică în continuă modernizare”, a adăugat George Măndilă.

OMD Mamaia Constanța își propune să atragă un număr tot mai mare de turiști internaționali, promovând diversitatea experiențelor pe care stațiunea le poate oferi. De la vacanțe relaxante la plajă, la turism activ, sporturi nautice, festivaluri și evenimente culturale, Mamaia dorește să devină un punct de referință pe harta turismului global.

Se oprește apa în mai multe zone din municipiul Constanța și în localitățile Cumpăna, Lazu, Agigea, Eforie Nord!

În perioada 18 – 20 septembrie 2024, la nivelul Stației de Tratare și Pompare Palas din municipiul Constanța, se vor executa lucrări de înlocuire a unor vane de legătură și a mai multor tronsoane din conductele degradate. Pentru realizarea acestora, RAJA S.A. va întrerupe furnizarea apei potabile timp de 30 de ore, în intervalul 18 septembrie 2024, ora 22.00 – 20 septembrie 2024, ora 04.00.

Investițiile sunt prevăzute în Contractul de lucrări CL34: “Reabilitare conducte magistrale tronson 3 – Municipiul Constanța”, în valoare totală de aproximativ 38 mil. lei., derulat prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM).

Pe timpul desfășurării lucrărilor, vor fi afectați de lipsa apei consumatorii din următoarele zone:

  • Cartierul Palas și Zona Industrială Oierie Palas;
  • Cartierele Brătianu și Medeea;
  • Zona Industrială;
  • Cartierele CET, Viile Noi și Sere;
  • Cartierele Anda, Km 4, Km 4-5, Km 5 și Veterani;
  • Zonele Industriale CET, Caraiman și Oil Terminal;
  • Zona Comercială Constanța Sud (Auchan, Metro, Brico Depot, Avia Motors);
  • Cartierul Faleză Sud;
  • Cartierele Far, Abator, Gară, Icil, Balada, Casa de Cultură, Inel I, Inel II, Coiciu și Compozitori;
  • Zonele Baba Novac și Halta Traian;
  • Zona Comercială Vest – cu excepția Complexului Comercial Vivo;
  • Localitățile Cumpăna, Lazu, Agigea și Eforie Nord.

            În vederea reducerii timpului de execuție a intervenției, ținând cont de complexitatea lucrărilor, echipele RAJA au demarat în urmă cu peste două săptămâni activitățile pregătitoare, astfel încât totul să se desfășoare în timp operativ.

            Pe lângă complexitatea lucrărilor, intervalul de sistare a alimentării cu apă este determinat și de lungimea instalațiilor, a diametrului acestora, dar și a debitului de apă. Timpul necesar pentru golirea și umplerea rețelei de distribuție din zonele afectate poate varia de la 6 până la 9 ore. Prin urmare, reluarea furnizării apei potabile se va realiza în mod progresiv în fiecare zonă afectată, pe măsură ce sistemul va intra în presiune și în funcție de topografia rețelei.

            Ne cerem scuze pentru disconfortul creat abonaților, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție ale constructorului vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei potabile în cel mai scurt timp și la parametrii optimi. Totodată, rugăm utilizatorii afectați de aceste lucrări să își asigure rezerva minimă de apă pentru consum și uz casnic în perioada în care va fi sistată alimentarea cu apă.

Amintim consumatorilor că investițiile pentru modernizarea și dezvoltarea sistemelor de alimentare cu apă potabilă sunt efectuate în beneficiul lor pe termen lung și vizează asigurarea unor servicii ireproșabile și implicit creșterea calității vieții.

Prin implementarea acestora se realizează îmbunătățirea capacității de transport și de distribuție a apei potabile, asigurarea debitului de alimentare și a calității apei, reducerea pierderilor în rețeaua de distribuție, siguranța și continuitatea serviciilor.

Biroul de comunicare

Informare Publică: Avarie pe strada Seimeni din orașul Cernavodă!

Echipele RAJA intervin astăzi – 17 septembrie 2024, pentru executarea lucrărilor de remediere a unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 500 mm, de pe strada Seimeni din orașul Cernavodă.

Astfel, în intervalul orar 09:30 – 17.00, se sistează furnizarea apei potabile consumatorilor de pe str. Seimeni, Unirii și Medgidiei, cu adiacentele.

Ne cerem scuze pentru disconfortul creat abonaților din zonă, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție deplasate la fața locului vor face tot posibilul pentru remedierea avariei și reluarea furnizării apei potabile în cel mai scurt timp.

Sofian Costea, părintele nevăzător: „Să nu avem impresia că Domnul ne lasă singuri să ne purtăm crucea”

Moderatorul Mihai Petre și invitatul său, părintele nevăzător din naștere Sofian Costea, vorbesc astăzi despre ce înseamnă purtarea Crucii în viața de zi cu zi.

Cât de greu i-a fost în copilărie și adolescență, de ce a optat, mai întâi, pentru facultățile de drept și psihologie și, la final, pentru cea de teologie, când a simțit chemarea lui Dumnezeu la viața clericală, care au fost trăirile la hirotonia în care treapta de preot celib, respectiv la tunderea în monahism, ce sunt neputințele fizice și bolile care ne tulbură și cum ar trebui să le privim în iconomia mântuirii personale sau a celor dragi, unde este Dumnezeu în suferință, sunt doar câteva dintre întrebările la care puteți afla răspunsuri urmărind ediția de astăzi a emisiunii „Fără Mască”.

Toma Enache: „Nu avem niciun film despre Mihai Eminescu”

Regizorul constănțean Toma Enache este invitatul juranlistului Cristian Hagi, în ediția de azi a emisiunii „Punctul pe i”. Acesta vorbește despre cea mai recentă realizare a sa: filmul „Enescu, jupuit de viu”. Este primul film artistic despre viața marelui compozitor român. Puteți afla din emisiune lucruri din culile, dar și datele premierelor.

„Acest film își propune să aducă în prim-plan nu doar genialitatea compozitorului George Enescu, ci și latura umană a acestuia. Sper ca prin această producție să aducem publicul mai aproape de sufletul lui Enescu și să-l facem iubit așa cum merită. Dincolo de compozitorul de geniu, este omul Enescu, pe care publicul poate să-l descopere în acest film. Sper ca filmul nostru să contribuie la îmblânzirea unora dintre semeni, lucru pe care Enescu dorea să-l facă, prin muzica lui. Poate nu doar să-i îmblânzească, ci și să-i facă să-l iubească așa cum merită.”

Au început lucrările la Sinagoga Mare din Constanța!

După aproape un deceniu de nepăsare, licitații anulate și birocrație absurdă, Sinagoga Mare din Constanța a intrat în reabilitare. Sorin Lucian Ionescu, Președintele Comunității Evreilor din Constanța, ne povestește la Tomis TV de ce s-a ajuns în această situație și cât de importantă este pentru noi toți restaurarea acestui splendid edificiu care a fost construit în urmă cu 110 ani.

“Il Gran Finale” la Mamma Mia Showtime – Ultimele valuri de distracție din sezonul de la Mamaia!

Stațiunea Mamaia se pregătește pentru un final de sezon spectaculos, invitând turiștii și locuitorii Constanței să participe la Il Gran Finale la Mamma Mia Showtime, un eveniment de neuitat care va marca sfârșitul verii. Pe parcursul a patru zile, între 12 și 15 septembrie, scena din Mamaia va fi gazda unor concerte extraordinare, reunind unii dintre cei mai iubiți artiști din România, care vor aduce distracția la cote maxime.

După un sezon estival plin de viață, distracție și evenimente memorabile, ne pregătim să încheiem vara într-o atmosferă vibrantă și energică, cu concerte pentru toate gusturile. Publicul va putea dansa pe ritmurile celor mai cunoscute hituri, alături de prieteni și familie, pe malul mării. Între 12 și 15 septembrie, atmosfera litoralului va fi vibrantă, iar scena Mamma Mia din Piațeta Cazino Mamaia va găzdui unii dintre cei mai populari artiști din România, într-o adevărată explozie de energie și muzică bună.

Programul concertelor este următorul:

  • Joi, 12 septembrie, ora 20:00
    CABARET UNIQUE
    HARI GROMOȘTEANU
    LILIANA CORNILĂ
    DENIS ȘTEFĂNESCU BAND
  • Vineri, 13 septembrie, ora 20:00
    OANA RADU
    GYPSY CASUAL
  • Sâmbătă, 14 septembrie, ora 20:00
    GEORGIANA NEAGU & BAND
    LORA
    ALEX VELEA
  • Duminică, 15 septembrie, ora 20:00
    JUNO
    SMILEY

Duminică seară, evenimentul se va încheia într-o notă spectaculoasă, cu un splendid foc de artificii.

Aceste concerte marchează finalul unui sezon plin de evenimente de succes în stațiunea Mamaia, dar, cu puțin noroc din partea vremii, stațiunea rămâne deschisă pentru turiștii care vor să se bucure de ultimele zile însorite la malul mării.

„Il Gran Finale la Mamma Mia Showtime este modul nostru de a le mulțumi turiștilor și constănțenilor care au fost alături de noi în această vară. Am avut un sezon fantastic, iar concertele din aceste zile vor aduce energie și voie bună la cote maxime! Vă așteptăm cu drag să încheiem împreună vara, iar de aici, începem să ne mutăm atenția pe orașul Constanța, care are multe de oferit în perioada de toamnă, cu evenimente culturale și de divertisment pentru toate gusturile,” a declarat George Măndilă, președintele OMD Mamaia Constanța.

Așadar, fie că vă aflați în Mamaia pentru ultimele zile de vară, fie că decideți să explorați Constanța în această toamnă, valurile de distracție continuă!

Informare Publică: Avarie pe bd. Aurel Vlaicu din municipiul Constanța!

Conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 800 mm de pe bd. Aurel Vlaicu din municipiul Constanța, a înregistrat o avarie, în cursul zilei de azi – 11 septembrie 2024.
Pentru remedierea acesteia se impune sistarea furnizării apei de astăzi – 11 septembrie 2024 ora 22.00, până mâine dimineață – 12 septembrie 2024, ora 11.00.

Sunt afectați de lipsa apei consumatorii din zona PECO Oxford (cu strada Căpitan Aviator Al. Șerbănescu), precum și cei din zonele și cartierele: Satul de Vacanță, Mamaia Sat, Mamaia Nord, Tabăra de copii Năvodari, Depozit 10, UM – Bateria de Coastă, Ecluza Năvodari, Zona Industrială și SP Midia (Stația de Interconectare Năvodari).

Ne cerem scuze pentru neplăcerile create tuturor utilizatorilor afectați, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei potabile în cel mai scurt timp.

RAJA Update, situație ploi ora 10.00

În urma precipitațiilor din această dimineață, la dispeceratul societății s-au înregistrat  52 de  reclamații. Cele mai multe, 21, au venit din municipiul Constanța din zonele: Coiciu – străzile Crinului și Steagului, Delfinariu – Chiliei, b-dul Alexandru Lăpușneanu, Peninsulară – str. Sulmona, b-dul Ferdinand și zona Pavilionului Expozițional – b-dul Mamaia.

La nivelul județului, 11 sesizări s-au primit din municipiul Mangalia și stațiuni. La dispeceratul societății au mai ajuns reclamații și din Agigea, Techirghiol, Cumpăna, Eforie Sud,  Eforie Nord, Tuzla și Costinești.

Echipele de intervenție RAJA sunt mobilizate pe teren pentru a diminua efectele cauzate de ploile torențiale și răspund prompt la toate solicitările primite. În prezent, majoritatea situațiilor sunt în curs de rezolvare, iar în multe zone apa acumulată s-a retras aproape complet.

Din cauza rafalelor de vânt, s-au înregistrat căderi de tensiune la sursele Cotu Văii și Comana, motiv pentru care furnizarea apei potabile este întreruptă în localitățile Cotu Văii, Negru Vodă și Comana. Imediat ce se va relua alimentarea cu energie a surselor, se va reporni pomparea către abonații afectați.  

În continuare, cele 36 de echipe de intervenție (17 în municipiul Constanța și 19 în restul județului) vor acționa non-stop pentru a răspunde la toate solicitările primite.

Recomandăm abonaților care întâmpină probleme la sistemul de alimentare cu apă potabilă și canalizare să le sesizeze la dispeceratul societății, apelând numărul 0241.924, tasta 3, pentru a se putea interveni în cel mai scurt timp în remedierea situațiilor.

Totodată, rugăm consumatorii să manifeste înțelegere, întrucât defecțiunile apărute în sistemul de alimentare cu energie electrică, cauzate de condițiile meteorologice actuale, nu sunt sub controlul echipelor noastre. Imediat ce situația va permite și alimentarea cu energie electrică va fi restabilită în zonele afectate, imediat se va relua și distribuția apei.

RAJA a activat Comandamentul pentru Situații de Urgență!

În urma avertizărilor meteo de Cod Portocaliu cu averse torențiale și intensificări ale vântului, RAJA SA a activat Comandamentul pentru Situații de Urgență la nivelul întregii societăți, până astăzi 11 septembrie, ora 20.00.

În întreaga arie de operare, zeci de echipe de intervenție, dotate cu autospeciale tip womă, vidanje, motopompe de mare putere și autoutilitare, au fost pregătite pentru a acționa cu promptitudine în rezolvarea situațiilor specifice care pot apărea în funcționarea sistemelor operate la nivelul localităților deservite.

La nivelul municipiului Constanța intervin 17 formații de lucru, iar în restul județului sunt de alte 19 echipe care acționează în toată această perioadă.

Cele 36 echipe de intervenție asigură permanența și răspund la toate solicitările primite. Încă de noaptea trecută, echipele au intervenit în zonele sensibile ale orașului (Dacia, Delfinariu – str. Chiliei, Coiciu, bdul Al. Lăpușneanu) în sensul verificării/curățării sistemelor de canalizare, în special la nivelul căminelor de colectare, pentru ca aceastea să funcționeze la capacitate maximă.

Angajații societății vor depune toate eforturile pentru menținerea serviciilor de alimentare cu apă și de preluare/tratare a apelor uzate la parametri optimi. Singurele probleme care pot apărea și care nu țin de operativitatea echipelor noastre, sunt cele legate de lipsa energiei electrice (căderi de tensiune sau cabluri și fire de înaltă tensiune smulse de vânt). În aceste condiții, rugăm toți abonații să dea dovadă de înțelegere, pentru că RAJA SA va face tot ce este necesar pentru reluarea serviciilor imediat ce vor fi remediate avariile survenite pe rețeaua  de furnizare a energiei electrice.

Totodată, consumatorii care înregistrează deficiențe la nivelul sistemului de distribuție apă potabilă sau de canalizare, pot sesiza avariile apărute la dispeceratul societății, la numărul de telefon 0241.924,  tasta 3, pentru remedierea acestora într-un timp cât mai scurt.

În funcție de informațiile primite pe parcurs de la Administrația Națională de Meteorologie, activitatea comandamentului se poate prelungi.

SEAS 2024 s-a încheiat. Care au fost provocările acestei stagiuni estivale

Teatrul de Stat Constanța a încheiat luni, 9 septembrie, cea de-a treia ediție a Stagiunii Estivale a Artelor Spectacolului (SEAS) 2024, printr-o conferință de presă ce a subliniat succesul evenimentului și planurile viitoare. Organizată cu sprijinul Consiliului Județean Constanța și în parteneriat cu Primăria Municipiului Constanța, stagiunea din acest an a atras un număr impresionant de spectatori și a adus pe scenă producții teatrale importante din România și din străinătate.

Record de spectatori și producții de excepție

Erwin Șimșensohn, managerul Teatrului de Stat Constanța, a declarat că această ediție a fost un real succes, numărul spectatorilor fiind mult mai mare decât în anii precedenți. Peste 80.000 de persoane au participat la evenimentele desfășurate în 12 locații din oraș, iar aproximativ 1.000 de invitați – actori, regizori și artiști – au fost prezenți. În total, s-au vândut 14.000 de bilete.

Provocări și soluții pentru secțiunea Sea Street

Deși secțiunea Sea Street a fost redusă la un singur weekend din lipsa finanțării promise de Primăria Constanța, care nu a mai oferit cei 1,5 milioane de lei, organizatorii au reușit să păstreze această componentă cu sprijinul Consiliului Județean. Șimșensohn a explicat că, deși situația a fost dificilă, evenimentele au continuat grație subvențiilor primite. În această secțiune, trupe de teatru de stradă din Franța și Teatrul Țăndărică au oferit spectacole, inclusiv pentru copii, în Parcul Gării.

Succesul concertului Madrigal și spectacole sold-out

Unul dintre cele mai apreciate momente ale stagiunii a fost concertul corului Madrigal, pentru care Consiliul Județean a suplimentat bugetul. „La primul concert, toate cele 1.300 de locuri s-au ocupat cu 40 de minute înainte de începerea evenimentului, iar alte 2.000 de persoane au asistat stând în picioare”, a precizat Șimșensohn. Sala de la Delfinariu a fost, de asemenea, plină la capacitate maximă, concertul fiind unul dintre cele mai bine vândute evenimente ale stagiunii.

Accesibilitate și incluziune

Un element inovator al acestei ediții a fost accesibilizarea spectacolelor pentru persoanele cu deficiențe de auz. Șapte spectacole au fost traduse în limbajul semnelor, unele dintre ele cu participarea simultană a trei interpreți, un lucru fără precedent în România, a subliniat managerul.

Bugetul și comparații cu alte festivaluri

Bugetul total al Stagiunii Estivale a fost de 4.880.000 de lei, dintre care 700.000 de lei au fost alocați secțiunii Sea Street. Deși impresionant, bugetul este relativ modest în comparație cu alte festivaluri mari, precum Festivalul de la Sibiu, care beneficiază de 21 de milioane de lei din fonduri locale și naționale. Primăria Sibiu contribuie singură cu 15 milioane de lei. „Noi am avut 5 milioane de lei pentru nouă săptămâni de spectacole și sperăm să ne dezvoltăm în viitor”, a adăugat Șimșensohn.