Octavian Băloi: “Îmi place de mor ceea ce fac!” Restaurantul RozMarine, unul dintre cele mai apreciate din Constanța

“Toată lumea acuză cârciumăritul, prețurile exagerate… Vă rog doar să nu ne băgați pe toți în aceeași oală, măcar pentru cât ARDEM acolo ca să fim ALTCEVA”

Octavian Băloi știe cine e și ce poate. Își asumă să spună lucrurilor pe nume, indiferent pe cine deranjează. Și-a construit o afacere corect, cu pasiune și decență. Cu zile și nopți de implicare pe toate planurile.

Octavian Băloi, proprietarul restaurantului RozMarine din Constanța, piața Ovidiu

Este Chef & Owner RozMarine, unul dintre cele mai apreciate restaurante din Constanța:

“O să fiu arătat cu degetul pentru că voi spune lucrurilor pe nume. Sunt câteva restaurante locale care funcționează de ani de zile. Nu cred ca acele restaurante v-au dezamăgit cap-coadă Refuz să cred asta.

Dar de ce atunci când apare un restaurant străin, prin Piața Ovidiu, ne pozăm toți cu el, deși vedem foarte clar că este folosit războiul în toată promovarea asta? De ce nu spunem că mâncarea este sub orice critică?

De ce nu sprijinim restaurantele locale, unde îl vedem pe idiotul ăla care e de zece ani acolo și îi pasă dacă ție ți-a fost bine sau nu? Noi, cei din spate, care am stat atâția ani și ne-am chinuit inclusiv în pandemie…cum suntem?
Nimeni nu ne-a zis “sper să vă meargă, sper să fiți ok”