Elena Frîncu: „Datorită handbalului eu n-am simțit că trăiesc în comunism”

„O spun cu mare bucurie la tine în emisiune. Eu n-am simțit că am trăit în comunism. Datorez asta handbalului. Capitalismul mi s-a părut mult mai dur. În primul rând, dacă greșești, ai doar două șanse: să te aliniezi la reguli, norme și principii sau să ieși din joc. Altă șansă nu ai.”

Moderatorul Mihai Petre și invitata lui, doamna Elena Frîncu, caută explicații cu privire la declinul sportiv al României, în special la sporturile pe echipe, dar și soluții de redresare a situației de fapt și de revenire în topul mondial.

Cât este de importantă educația sportivă din școală și de acasă, cum se obținea performanța în comunism și ce anume este diferit în democrație, cât de mult contează ca sportul să nu fie condus de politruci, cine mai face scouting în școli și licee, în cât timp și cu ce eforturi am putea reveni la performanțele obținute la JO de la Atena sunt doar câteva dintre punctele atinse în cadrul dialogului purtat de cei doi.

O emisiune în care s-au depănat multe amintiri frumoase, inclusiv din perioada de glorie a echipei Hidrotehnica și din finala Campionatului Mondial de handbal feminin, ediția 1973, atunci când România, cu Elena Frincu pe teren, obținea medalia de argint în fața Iugoslaviei.