Există oameni care inspiră. Există oameni care vor mai mult decât o funcție, oameni care vor să ridice comunități, să schimbe mentalități. Elena Lasconi, fosta jurnalistă PRO TV aleasă primar al orașului Câmpulung Muscel este un astfel de om. Ascultați-i povestea, urmați-i sfaturile și țara asta va fi mai bine.
„Eu sunt primarul care se oprește și vorbește cu copii pe stradă. În campanie stăteam de vorbă cu copiii, și toată lumea spunea că sunt nebună. Dar cine poate să știe mai bine decât un copil ce ai nevoie într-un loc de joacă pentru copii? Cine poate să știe mai bine decât un copil, care are bicicletă, pe unde să fie pistele pentru biciclete?
Pe mine nu mă interesează că nu votează. Pe mine mă interesează părerea lor. Copiii trebuie să se atașeze de ideea de comunitate și de oraș.
Cel mai important este să fim uniți, să fim împreună. Singură sunt doar o femeia singură. În Argeș eu sunt singurul punct de altă culoare, în afară de roșu.”