BCR, surprize plăcute pentru constănțeni

Banca Comercială Română (BCR) derulează în această perioadă campania „Alege bine pentru tine”, ce aduce pe piața de banking din România una dintre cele mai bune oferte comerciale din ultimii ani. Inițiativa se înscrie în strategia BCR de a sprijini deciziile de viață ale clienților săi cu produse financiare echilibrate și inteligente. Peste 300.000 de produse din oferta campaniei au fost deja alese de clienți, în aproximativ două luni de la lansare.

Detalii despre această campanie, dar nu numai, a oferit Dana Dima, Vicepreşedinte Executiv Retail şi Private Banking BCR, într-o ediție specială a emisiunii „Punctul pe i”, moderată de jurnalistul Cristian Hagi. Aceasta a vorbit și despre două obiective prioritare ale băncii, educație financiară și digitalizare, dar și despre cum vede orașul Constanța, economia sa și perspectivele.

Sergiu Manea, CEO BCR: „Cel mai important activ al Dunării este Portul Constanța”

Sergiu Manea, CEO al Băncii Comerciale Române (BCR) a fost invitatul unei ediții speciale a emisiunii „Punctul pe i” moderată de jurnalistul Cristian Hagi la Tomis TV.

Sergiu Manea este primul român care ocupă această funcție, și are în subordine 5.500 de angajați.

Cu acest prilej, Sergiu Manea a vorbit despre județul Constanța și potențialul său, despre port, despre lucrările de infrastructură din municipiul Constanța.

Chiar dacă BCR este deținută de o bancă din Austria, a mărturisit că refuzul Austriei de a primi România în Schengen l-a afectat personal.

„Uniunea Europeană a comunicat această așteptare pentru că vede potențialul transportului pe apă.

Dacă ne uităm ce înseamnă Portul Constanța, și ce înseamnă, de fapt, Dunărea pentru Portul Constanța: se spune că cel mai important activ al Dunării este Portul Constanța, și cel mai mare activ al Portul Constanța este Dunărea.

Dacă ne uităm la noul tip de transport, la transportul dinspre Vest spre Est și la calitatea Portului Constanța în Marea Neagră, și dacă ne uităm și la contextul geopolitic, în opinia mea importanța Portului Constanța crește semnificativ.

Dacă ne uităm la resursele de gaz, dacă ne uităm la agricultură, cred că toate elementele de potențial pentru Portul Constanța mă fac să aștept că vom putea crește peste această așteptare generală avansată de Uniunea Europeană pentru porturile din Uniunea Europeană” a explicat Sergiu Manea.

Anamaria Mișa (BCR): „Totalul datoriilor nu trebuie să depășească 30% din veniturile unei familii”

România are o zi națională a educației financiare. Subiectul este aproape tabu pentru români, dar nevoia de a învăța cum să ne comportăm cu banii este extrem de importantă și mereu actuală. Banca Comercială Română face, de peste șase ani, ateliere în care oamenii, de la copii de grădiniță la adulți, află lucruri noi. A întocmit și un decalog financiar, despre care discutăm în această emisiune.

Știați, de pildă, regula „50 – 30 – 20”?

Tot aici veți afla și cum s-a implicat BCR în proiecte sociale din Constanța, dar și care sunt planurile pentru 2022. Invitata jurnalistului Cristian Hagi la „Punctul pe i” este Anamaria Mișa, coordonator comunicare BCR.