Pentru executarea lucrărilor de conectare a conductelor nou-edificate pe străzile Izvor, Steagului și Frunzelor, la sistemul centralizat de distribuție din municipiul Constanța, RAJA S.A. este nevoită să sisteze furnizarea apei potabile timp de 14 ore, începând din această seară – 15 iulie 2025, ora 22:00, până miercuri – 16 iulie 2025, ora 12:00.
Vor fi afectați de lipsa apei consumatorii din zona cartierului Coiciu, perimetrul delimitat de străzile Ion Roată – Dreptății – Dezrobirii – Soveja – Portiței – Poporului – Ion Roată, cu adiacentele și punctele termice aferente.
Investițiile sunt parte a Contractului CL2 – „Rețele apă și canalizare în zona centrală a Municipiului Constanța – Lot 2”, în valoare totală de aproximativ 20 milioane lei, derulat prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM).
În cadrul lucrărilor, conductele principale – cu diametre cuprinse între 160 și 250 mm, vor fi conectate la sistemul centralizat prin 6 puncte de lucru.
Ne cerem scuze pentru disconfortul creat abonaților, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție ale constructorului vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor în cel mai scurt timp și reluarea furnizării apei potabile la parametrii optimi.
Recomandăm utilizatorilor să își asigure rezerve minime de apă pentru consum și uz casnic pe durata întreruperii.
Atragem atenția că, după reluarea furnizării, apa poate prezenta modificări temporare ale calității, cum ar fi turbiditatea sau culoarea. În acest caz, este indicat ca apa să fie utilizată doar în scopuri casnice, până la limpezire.
Investițiile pentru modernizarea și dezvoltarea sistemelor de alimentare cu apă potabilă sunt realizate în beneficiul consumatorilor, având ca obiectiv furnizarea unor servicii ireproșabile și, implicit, creșterea calității vieții. Prin implementarea acestora se realizează îmbunătățirea capacității de transport și distribuție a apei potabile, asigurarea debitului de alimentare și a calității apei, reducerea pierderilor în rețea, precum și siguranța și continuitatea furnizării serviciilor.
OMD Mamaia Constanța: „Constanța nu mai e doar o destinație de vară. Urmează saltul de 365 de zile!”
Organizația de Management al Destinației (OMD) Mamaia Constanța a participat astăzi la evenimentul „Constanța, destinația viitorului”, organizat de Antena 3 CNN, cu sprijinul Primăriei Municipiului Constanța, Consiliului Județean Constanța și Cazinoului din Constanța. Evenimentul a avut loc într-un spațiu cu puternică valoare simbolică, Cazinoul restaurat, devenit reper de patrimoniu și platformă strategică pentru dezvoltarea turismului, culturii și inovației în oraș.
Sub umbrela platformei „România Inteligentă”, conferința a reunit reprezentanți ai administrației locale și centrale, lideri din mediul de afaceri, reprezentanți ai mediului academic, arhitecți, antreprenori și experți, într-un dialog deschis despre viitorul Constanței ca destinație turistică, creativă și antreprenorială.
George Măndilă: „Constanța, destinația viitorului” este mai mult decât un slogan – este un angajament concret pentru dezvoltare pe termen lung
„OMD Mamaia Constanța a venit aici cu o misiune clară: să punem Constanța pe harta turismului european 365 de zile pe an. Nu mai vorbim doar despre vară, ci despre un calendar complet, conectat la cultură, evenimente, tech și turism activ. În 2025 și 2026, veți vedea un salt spectaculos. ‘Constanța, destinația viitorului’ este mai mult decât un slogan, este un angajament concret pentru dezvoltare pe termen lung. Ne gândim la crearea unei platforme digitale integrată pentru promovarea destinației, dar și o strategie de conținut și storytelling care va arăta lumii ce poate Constanța: de la patrimoniul istoric la noul val de artiști și antreprenori. Cazinoul nu mai este doar o clădire istorică. Este un simbol activ al reconfigurării orașului, un centru de idei, dialog și proiecte”, a declarat George Măndilă, Președinte OMD Mamaia Constanța.
Temele care au fost abordate în cadrul conferinței:
- Turism sustenabil la Marea Neagră — Cum putem transforma litoralul românesc într-o destinație competitivă la nivel european, prin investiții și parteneriate inteligente?
- Cultura ca motor economic — Valorificarea patrimoniului cultural al Constanței (Cazinoul, siturile arheologice, spațiile muzeale, festivalurile) pentru atragerea investițiilor și a turiștilor.
- Inovare și digitalizare în business — Modul în care IMM-urile locale pot integra tehnologiile moderne pentru a-și optimiza operațiunile și a-și extinde prezența pe piață.
- Sustenabilitate și economie verde — Practici eco-friendly în turism și industrie, inclusiv managementul deșeurilor și utilizarea energiilor regenerabile.
- Educația antreprenorială și retenția talentului — Cum putem păstra tinerii în regiune și cum dezvoltăm leadershipul local?
- Strategii eficiente și accesibile de brand — Repoziționarea brandurilor consacrate și adaptarea mesajelor la noile realități.
Prin participarea activă la conferința „Constanța, destinația viitorului”, OMD și-a reafirmat angajamentul de a transforma stațiunea Mamaia și orașul Constanța într-un spațiu turistic de 365 de zile, conectat la tehnologie, antreprenoriat și identitate culturală. Proiectele anunțate includ dezvoltarea unei platforme digitale de promovare integrată, susținerea parteneriatelor pentru huburi de inovare și evenimente care valorifică patrimoniul istoric și creativ al zonei.
OMD Mamaia Constanța nu doar promovează destinația, ci o repoziționează în mod activ, prin strategii adaptate contextului economic și social actual. Viitorul Constanței nu este doar un ideal, este un plan în desfășurare.
Primarul Dorin Jeanu, despre impactul Beach Please asupra Costineștiului
Primarul stațiunii Costinești, Dorin Jeanu, a fost invitat la Tomis TV, unde a vorbit despre provocările și oportunitățile aduse de festivalul Beach Please, eveniment care transformă stațiunea într-un adevărat epicentru estival pentru zeci de mii de tineri. Ce înseamnă acest val uriaș de turiști pentru comunitate, cum se pregătește administrația locală și ce planuri există pentru viitorul
Erwin Șimșensohn, SEAS 2025, 10 săptămâni de teatru, muzică și magie
Start SEAS 2025: 10 săptămâni de teatru, muzică și magie În această ediție a emisiunii „Tomis Vibes”, jurnalista Adriana Teodoru stă de vorbă cu Erwin Șimșensohn, regizor și director al Teatrului de Stat Constanța, despre debutul celei de-a patra ediții a Stagiunii Estivale a Artelor Spectacolului (SEAS) – evenimentul care transformă Constanța în capitala culturală a verii.
Considerat cel mai lung festival de teatru din România, SEAS aduce pe litoral, între 10 iulie și 18 septembrie, un maraton artistic de zece săptămâni. Peste 50 de teatre și companii invitate din toată țara prezintă spectacole pentru toate vârstele, în 12 spații convenționale și neconvenționale din Constanța. De la teatru clasic la musicaluri, de la spectacole pentru copii la reprezentații stradale și muzică live – festivalul promite o vară de neuitat. În discuție, Erwin Șimșensohn vorbește despre miza culturală a acestui festival, logistica impresionantă din spatele evenimentului, dar și despre noutățile ediției din acest an. Un moment aparte îl reprezintă parteneriatul cu Festivalul Internațional George Enescu – prin care, în incinta Cazinoului din Constanța, publicul va putea asculta cinci concerte extraordinare.
Povestea continuă! Alte două puncte foto „instagramabile”, instalate în Stațiunea Mamaia
Stațiunea Mamaia continuă să-și consolideze identitatea vizuală prin artă urbană și experiențe memorabile pentru turiști. Organizația de Management al Destinației Mamaia-Constanța anunță inaugurarea a încă două puncte foto „instagramabile” în cadrul proiectului de revitalizare vizuală a stațiunii: „28 de grade la umbră” și „Romanță cu parfum”.
Instalațiile artistice sunt gândite ca repere vizuale care invită turiștii să devină ambasadori digitali ai litoralului românesc, prin conținut creativ distribuit pe rețelele sociale. Noile creații adaugă culoare, emoție și nostalgie unei destinații aflate într-un proces activ de repoziționare turistică.
Punctul foto „28 de grade la umbră” este amplasat pe faleza Stațiunii Mamaia, în zona Melody, Riva și este inspirat din atmosfera retro și visătoare a hitului internațional „Monaco – 28° à l’ombre”, semnat de Jean-François Maurice. Instalația evocă eleganța litoralului mediteranean, transpusă în peisajul românesc, și oferă un decor perfect pentru cadre pline de stil, relaxare și soare filtrat prin amintiri.
În contrast poetic, „Romanță cu parfum” este un omagiu adus sensibilității și romantismului clasic, filtrat prin estetica modernă. Amplasată tot pe faleza din Mamaia, în zona Parcului Rex, Caelia, un colț cochet al stațiunii, instalația invită la introspecție și tandrețe, surprinse în imagini care combină farmecul vremurilor de altădată cu spiritul efervescent al vacanțelor de vară.
„Ne dorim ca Stațiunea Mamaia să devină un spațiu tot mai atrăgător și memorabil pentru turiști, în care fiecare colț spune o poveste. Noile puncte foto completează demersul nostru de a aduce mai multă emoție, creativitate și autenticitate în peisajul urban de pe litoral. Turiștii reacționează pozitiv, se implică, creează și distribuie – iar acest tip de interacțiune este esențial pentru promovarea modernă a destinației”, a declarat George Măndilă, președintele OMD Mamaia-Constanța.
Cele două instalații se adaugă celor lansate anterior #LoveIsInTheAir și #EroiiRomânieiChic și fac parte dintr-un traseu artistic și interactiv care încurajează explorarea vizuală a stațiunii. În perioada următoare, alte două puncte foto vor fi amplasate în Mamaia, cu tematici captivante, pentru a diversifica experiența turiștilor români și internaționali.
Turiștii sunt invitați să descopere noile instalații, să se fotografieze și să distribuie imaginile pe rețelele sociale cu hashtagurile oficiale #28GradeLaUmbră și #RomanțăCuParfum, contribuind astfel la povestea vizuală a Stațiunii Mamaia.
Proiectul este parte a unei strategii integrate de promovare turistică și branding de destinație, derulată de OMD Mamaia-Constanța în parteneriat cu operatorii din turism și creatori locali de conținut vizual.

Se oprește apa în cartierul Coiciu din municipiul Constanța!
Pentru executarea lucrărilor de conectare a conductelor nou-edificate pe străzile Izvor, Steagului și Frunzelor, la sistemul centralizat de distribuție din municipiul Constanța, RAJA S.A. este nevoită să sisteze furnizarea apei potabile timp de 14 ore, începând din seara de marți – 15 iulie 2025, ora 22:00, până miercuri – 16 iulie 2025, ora 12:00.
Vor fi afectați de lipsa apei consumatorii din zona cartierului Coiciu, perimetrul delimitat de străzile Ion Roată – Dreptății – Dezrobirii – Soveja – Portiței – Poporului – Ion Roată, cu adiacentele și punctele termice aferente.
Investițiile sunt parte a Contractului CL2 – „Rețele apă și canalizare în zona centrală a Municipiului Constanța – Lot 2”, în valoare totală de aproximativ 20 milioane lei, derulat prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM).
În cadrul lucrărilor, conductele principale – cu diametre cuprinse între 160 și 250 mm, vor fi conectate la sistemul centralizat prin 6 puncte de lucru.
Ne cerem scuze pentru disconfortul creat abonaților, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție ale constructorului vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor în cel mai scurt timp și reluarea furnizării apei potabile la parametrii optimi.
Recomandăm utilizatorilor să își asigure rezerve minime de apă pentru consum și uz casnic pe durata întreruperii.
Atragem atenția că, după reluarea furnizării, apa poate prezenta modificări temporare ale calității, cum ar fi turbiditatea sau culoarea. În acest caz, este indicat ca apa să fie utilizată doar în scopuri casnice, până la limpezire.
Investițiile pentru modernizarea și dezvoltarea sistemelor de alimentare cu apă potabilă sunt realizate în beneficiul consumatorilor, având ca obiectiv furnizarea unor servicii ireproșabile și, implicit, creșterea calității vieții. Prin implementarea acestora se realizează îmbunătățirea capacității de transport și distribuție a apei potabile, asigurarea debitului de alimentare și a calității apei, reducerea pierderilor în rețea, precum și siguranța și continuitatea furnizării serviciilor.
Valuri de cultură la malul mării: Destinația Turistică Mamaia Constanța devine partener oficial al SEAS 2025
Organizația de Management al Destinației (OMD) Mamaia Constanța anunță cu entuziasm parteneriatul oficial cu Teatrul de Stat Constanța pentru susținerea și promovarea celei de-a patra ediții a Stagiunii Estivale a Artelor Spectacolului – SEAS 2025. Această colaborare marchează un pas important în integrarea manifestărilor culturale de anvergură în oferta turistică a litoralului românesc.
„Constanța, cel mai vechi oraș cu locuire neîntreruptă din România, fondat acum aproape 2.700 de ani, a fost locul de exil al marelui poet latin Ovidiu, care, acum 2000 de ani, a scris aici două dintre marile lui opere – ‘Tristele’ și ‘Ponticele’ – , în vechea cetate a Tomisului. Așadar, Constanța este locul de naștere și leagănul poeziei și al culturii românești. SEAS moștenește această încărcătură simbolică și suntem convinși că va ști să o valorifice și să o ducă mai departe, poziționând orașul nostru pe harta marilor centre culturale europene. Pe această cale, invităm toți turiștii care ne-au ales deja ca destinație sau care încă se gândesc să vină la mare în lunile iulie și august să ne aleagă cu încredere. La malul mării se fac valuri de cultură, iar SEAS este o dovadă vie a acestei sinergii între artă și vacanță”, a declarat George Măndilă, președintele OMD Mamaia Constanța.
SEAS 2025 – cel mai lung festival de vară din România, în plină expansiune
Ajuns la cea de-a patra ediție, SEAS devine deja un reper stabil și de neratat în calendarul cultural estival din România. Ediția din 2025 se desfășoară între 10 iulie și 18 septembrie și aduce la Constanța peste 80 de evenimente artistice, susținute de unele dintre cele mai prestigioase instituții teatrale din țară și din străinătate, dar și de companii independente remarcabile.
Pe parcursul celor 70 de zile de festival, publicul va avea ocazia să se bucure de spectacole de teatru clasic și contemporan, dans, concerte și prestații inovatoare. Printre instituțiile invitate se numără teatre de top din București, Sibiu, Târgu Mureș, Craiova, Arad și Galați, dar și nume importante ale scenei independente. Diversitatea programului asigură accesul la forme variate de expresie artistică și se adresează atât iubitorilor de cultură consacrată, cât și publicului tânăr, aflat în căutarea unor experiențe artistice autentice.
Festivalul este organizat de Teatrul de Stat Constanța, cu sprijinul Consiliului Județean Constanța, și este construit ca o platformă culturală ce îmbină spectacolele de înaltă calitate cu farmecul natural al litoralului.
Un parteneriat onorant pentru OMD Mamaia Constanța
„Considerăm că SEAS, ca act artistic de prim rang și reper cultural major în Constanța și România, are un impact extrem de favorabil asupra turismului în sezonul estival. Este o onoare și un privilegiu să fim parte a unui asemenea demers cultural de mare amploare. Suntem convinși că acest festival va continua să crească de la an la an, consolidându-și vizibilitatea la nivel național și aspirând totodată la recunoaștere europeană. Felicităm echipa organizatoare, condusă de directorul Erwin Șimșensohn, pentru entuziasmul, efortul și sacrifiiul cu care a făcut posibil un asemenea eveniment”, a mai transmis președintele OMD Mamaia Constanța.
OMD Mamaia Constanța este în prezent partener activ al celor două mari evenimente culturale care au loc în această vară în stațiune și în oraș – Festivalul Mamaia și SEAS – reconfirmând astfel direcția strategică de transformare a litoralului într-un pol de turism cultural contemporan.
Pentru mai multe informații despre SEAS 2025 și programul complet al spectacolelor, vizitați site-ul oficial al Teatrului de Stat Constanța sau conturile oficiale OMD Mamaia Constanța de pe rețelele sociale.
Se oprește apa în cartierul Coiciu din municipiul Constanța!
Pentru executarea lucrărilor de conectare a conductelor nou-edificate pe străzile Izvor, Steagului și Frunzelor, la sistemul centralizat de distribuție din municipiul Constanța, RAJA S.A. este nevoită să sisteze furnizarea apei potabile timp de 14 ore, începând din seara de marți – 15 iulie 2025, ora 22:00, până miercuri – 16 iulie 2025, ora 12:00.
Vor fi afectați de lipsa apei consumatorii din zona cartierului Coiciu, perimetrul delimitat de străzile Ion Roată – Dreptății – Dezrobirii – Soveja – Portiței – Poporului – Ion Roată, cu adiacentele și punctele termice aferente.
Investițiile sunt parte a Contractului CL2 – „Rețele apă și canalizare în zona centrală a Municipiului Constanța – Lot 2”, în valoare totală de aproximativ 20 milioane lei, derulat prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM).
În cadrul lucrărilor, conductele principale – cu diametre cuprinse între 160 și 250 mm, vor fi conectate la sistemul centralizat prin 6 puncte de lucru.
Ne cerem scuze pentru disconfortul creat abonaților, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție ale constructorului vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor în cel mai scurt timp și reluarea furnizării apei potabile la parametrii optimi.
Recomandăm utilizatorilor să își asigure rezerve minime de apă pentru consum și uz casnic pe durata întreruperii.
Atragem atenția că, după reluarea furnizării, apa poate prezenta modificări temporare ale calității, cum ar fi turbiditatea sau culoarea. În acest caz, este indicat ca apa să fie utilizată doar în scopuri casnice, până la limpezire.
Investițiile pentru modernizarea și dezvoltarea sistemelor de alimentare cu apă potabilă sunt realizate în beneficiul consumatorilor, având ca obiectiv furnizarea unor servicii ireproșabile și, implicit, creșterea calității vieții. Prin implementarea acestora se realizează îmbunătățirea capacității de transport și distribuție a apei potabile, asigurarea debitului de alimentare și a calității apei, reducerea pierderilor în rețea, precum și siguranța și continuitatea furnizării serviciilor.
Program de furnizare a apei potabile în localitățile Saligny și Țepeș Vodă!
Din cauza secetei accentuate și a temperaturilor extreme, debitele mai multor surse de captare au scăzut semnificativ în ultima perioadă.
Această situație afectează și localitățile Țepeș Vodă (comuna Siliștea) și Saligny (comuna Saligny) din județul Constanța, unde s-a înregistrat o creștere considerabilă a consumului de apă, concomitent cu reducerea debitului la sursă.
Ca urmare, rezervoarele de apă se golesc rapid, fără a mai putea asigura stocul necesar pentru furnizarea continuă a apei parcursul întregii zile.
Pentru a permite refacerea rezervelor și pentru a preveni disfuncționalități majore în furnizarea apei către utilizatori, începând de începând de astăzi, 08 iulie 2025, până la data de 01 septembrie 2025, în satele Țepeș Vodă și Saligny alimentarea cu apă se va face după următorul program:
Dimineața: 06.00 – 10.00
După – amiază: 17.00 – 22.00.
Recomandăm abonaților să își asigure rezerve suficiente de apă pentru uz casnic, pentru a reduce impactul perioadelor în care furnizarea va fi sistată.
Reamintim tuturor consumatorilor din zonele afectate că utilizarea apei în alte scopuri decât cel menajer – cum ar fi irigarea grădinilor, umplerea piscinelor, spălarea curților, teraselor sau a altor suprafețe exterioare – contravine contractului de furnizare a serviciului de alimentare cu apă și contribuie la agravarea situației, prin depășirea capacității maxime a sistemelor de alimentare.
Legislația în vigoare descurajează utilizarea apei potabile distribuită prin rețelele publice în alte scopuri decât pentru satisfacerea nevoilor strict gospodărești:
• art.4 din Legea nr.241/2006 a serviciului de apă și de canalizare, republicată:
(1) Apa potabilă distribuită prin sistemele de alimentare cu apă este destinată satisfacerii cu prioritate a nevoilor gospodărești ale populației, ale instituțiilor publice, ale operatorilor economici și, după caz, pentru combaterea și stingerea incendiilor, în lipsa apei industriale.
(4) Utilizarea apei potabile în alte scopuri decât cele menționate la alin. (1) este permisă numai în măsura în care există disponibilități față de necesarul de apă potabilă al localităților, stabilit potrivit prescripțiilor tehnice în vigoare.
(6) Pentru satisfacerea altor nevoi, cum ar fi stropitul străzilor și al spatiilor verzi, spălatul piețelor și al străzilor, spălarea periodică a sistemului de canalizare, spălarea autovehiculelor și consumul tehnologic al unităților industriale, se va utiliza cu precădere apă industrială.
• art 10. din Legea nr. 107/1996 – Legea apelor (actualizată):
(1) Satisfacerea cerinţelor de apă ale populaţiei are prioritate faţă de folosirea apei în alte scopuri. De asemenea, au prioritate, faţă de alte folosinţe, alimentarea cu apă pentru animale, refacerea rezervei intangibile de apă după incendii, precum şi debitele necesare menţinerii echilibrului ecologic al habitatului acvatic.
(4) Apele subterane, corespunzătoare calitativ, sunt resurse strategice destinate în primul rând pentru alimentarea cu apă a populaţiei şi animalelor, precum şi pentru asigurarea igienei şi sănătăţii populaţiei. Aceste ape pot fi utilizate şi în alte scopuri, numai în baza autorizaţiei de gospodărire a apelor.
(4^1) Utilizarea în scop de irigații a apelor subterane este permisă numai în zonele unde nu există ape de suprafață şi numai din primul strat acvifer cu potențial hidrogeologic (stratul freatic), pe baza studiilor hidrogeologice întocmite sau expertizate de Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor.
Având în vedere prevederile legale enunțate mai sus, recomandăm abonaților să utilizeze rațional apa potabilă, numai în scopurile prevăzute în contractul de furnizare a serviciului de alimentare cu apă, respectiv consum menajer pentru satisfacerea nevoilor gospodărești şi să evite utilizarea acesteia în scopuri recreative, agricole sau pentru întreținerea suprafețelor exterioare. Aceste activități cauzează dificultăți în asigurarea continuității și în condiții optime de presiune a furnizării apei!
Apa trebuie folosită cu responsabilitate, strict pentru consum propriu şi în scop menajer!
Echipele RAJA monitorizează permanent evoluția situației din teren și vor reveni la programul normal de furnizare imediat ce condițiile tehnice vor permite.
Utilizarea eficientă și responsabilă a resurselor de apă reprezintă o responsabilitate comună – atât a operatorului, cât și a fiecărui consumator.
Constanța sufletului meu: o întâlnire cu părintele Claudiu Banu
Constanța sufletului meu: o întâlnire cu părintele Claudiu Banu Într-o ediție specială a emisiunii Tomis Vibes, realizatoarea Adriana Teodoru ne invită într-o călătorie aparte: una spirituală, afectivă și plină de descoperiri chiar în orașul ei natal, Constanța.
Astăzi poposim într-un loc cu totul deosebit: Biserica de lemn „Sfântul Mina” din Parcul Tăbăcărie, un colț de liniște și har, aflat la doar câțiva pași de forfota urbană. Aici îl întâlnim pe părintele Claudiu Banu, parohul lăcașului, într-un interviu sincer și emoționant, despre credință, dăruire și construcția de bine: „Am învățat un lucru în anii aceștia: nu se face când vrei tu, ci când voiește Cel de Sus. Important este să nu te lași.” – mărturisește părintele cu simplitate și profunzime. Un episod despre credință vie, generozitate și rădăcini redescoperite – doar la Tomis Vibes.
Informare Publică: Se oprește apa pe mai multe străzi din Eforie Sud, 8 și 9 iulie 2025!
Echipele RAJA intervin în zilele de marți – 8 iulie 2025 și miercuri – 9 iulie 2025, în localitatea Eforie Sud, județul Constanța, pentru executarea unor lucrări de remediere a avariilor apărute la nivelul unor cămine tehnice. Lucrările implică schimbarea unor vane de legătură, prin a căror manevrare se va mări debitul de apă necesar pentru asigurarea serviciului în condiții optime.Aceste intervenții sunt esențiale și vin în sprijinul consumatorilor.Pentru realizarea operațiunilor, furnizarea apei potabile va fi sistată în intervalul orar 08:00 – 16:00, conform următorului program:Marți – 8 iulie 2025, vor fi afectați de lipsa apei consumatorii de pe străzile:• Vasile Alecsandri• Carmen Silva• Mircea cel BătrânMiercuri – 9 iulie 2025, se oprește furnizarea apei pe următoarele străzi:• Doctor Istrate• Carmen Silva (tronsonul cuprins între străzile 9 Mai și Vlad Țepeș)Totodată, rugăm toți utilizatorii afectați de aceste lucrări să își asigure rezerva minimă de apă pentru consum și uz casnic în perioada în care va fi sistată alimentarea cu apă.Atragem atenția consumatorilor că, după reluarea furnizării, apa poate prezenta modificări temporare ale calității, cum ar fi turbiditatea sau culoarea. Recomandăm abonaților să evite consumul de apă potabilă și să o utilizeze doar în scopuri casnice până la limpezire.Ne cerem scuze pentru disconfortul creat și vă asigurăm că echipele RAJA vor depune toate eforturile pentru finalizarea intervențiilor și reluarea alimentării cu apă în cel mai scurt timp posibil.
Program de furnizare a apei potabile în localitatea Mircea Vodă!
Din cauza fenomenului de secetă accentuată și a temperaturilor extreme, s-a înregistrat o creștere semnificativă a consumului de apă în localitatea Mircea Vodă – comuna Mircea Vodă, județul Constanța, concomitent cu scăderea debitului de apă la nivelul surselor de captare. Toate acestea au condus la golirea rezervorului de apă într-un ritm alert, neputându-se realiza stocul necesar pentru furnizarea apei în regim continuu pe parcursul întregii zile.
Pentru a permite refacerea rezervelor de apă și pentru a evita disfuncționalități majore în alimentarea utilizatorilor, începând de începând de astăzi, 07 iulie 2025 până la 01 septembrie 2025, în localitatea Mircea Vodă se va sista furnizarea apei potabile pe timpul nopții, în intervalul orar 23.00 – 06.00.
Pentru a diminua impactul perioadelor în care furnizarea apei va fi sistată, recomandăm abonaților să își asigure rezerve suficiente de apă pentru uz casnic.
Reamintim tuturor consumatorilor din zona afectată că folosirea apei în alte scopuri decât cel menajer – cum ar fi irigarea grădinilor, umplerea piscinelor, spălarea curților, teraselor sau a altor suprafețe exterioare – contravine contractului de furnizare a serviciului de alimentare cu apă și conduce la creșterea consumului peste capacitatea maximă a sistemelor de alimentare, ceea ce agravează situația.
Precizăm faptul că, legislația în vigoare descurajează utilizarea apei potabile distribuită prin rețelele publice în alte scopuri decât pentru satisfacerea nevoilor strict gospodărești:
• art.4 din Legea nr.241/2006 a serviciului de apă și de canalizare, republicată:
(1) Apa potabilă distribuită prin sistemele de alimentare cu apă este destinată satisfacerii cu prioritate a nevoilor gospodărești ale populației, ale instituțiilor publice, ale operatorilor economici și, după caz, pentru combaterea și stingerea incendiilor, în lipsa apei industriale.
(4) Utilizarea apei potabile în alte scopuri decât cele menționate la alin. (1) este permisă numai în măsura în care există disponibilități față de necesarul de apă potabilă al localităților, stabilit potrivit prescripțiilor tehnice în vigoare.
(6) Pentru satisfacerea altor nevoi, cum ar fi stropitul străzilor și al spatiilor verzi, spălatul piețelor și al străzilor, spălarea periodică a sistemului de canalizare, spălarea autovehiculelor și consumul tehnologic al unităților industriale, se va utiliza cu precădere apă industrială.
• art 10. din Legea nr. 107/1996 – Legea apelor (actualizată):
(1) Satisfacerea cerinţelor de apă ale populaţiei are prioritate faţă de folosirea apei în alte scopuri. De asemenea, au prioritate, faţă de alte folosinţe, alimentarea cu apă pentru animale, refacerea rezervei intangibile de apă după incendii, precum şi debitele necesare menţinerii echilibrului ecologic al habitatului acvatic.
(4) Apele subterane, corespunzătoare calitativ, sunt resurse strategice destinate în primul rând pentru alimentarea cu apă a populaţiei şi animalelor, precum şi pentru asigurarea igienei şi sănătăţii populaţiei. Aceste ape pot fi utilizate şi în alte scopuri, numai în baza autorizaţiei de gospodărire a apelor.
(4^1) Utilizarea în scop de irigații a apelor subterane este permisă numai în zonele unde nu există ape de suprafață şi numai din primul strat acvifer cu potențial hidrogeologic (stratul freatic), pe baza studiilor hidrogeologice întocmite sau expertizate de Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor.
Având în vedere prevederile legale enunțate mai sus, recomandăm abonaților să utilizeze rațional apa potabilă, numai în scopurile prevăzute în contractul de furnizare a serviciului de alimentare cu apă, respectiv consum menajer pentru satisfacerea nevoilor gospodărești şi să evite utilizarea acesteia în scopuri recreative, agricole sau pentru întreținerea suprafețelor exterioare. Aceste activități cauzează dificultăți în asigurarea continuității și în condiții optime de presiune a furnizării apei!
Apa trebuie folosită cu responsabilitate, strict pentru consum propriu şi în scop menajer!
Echipele RAJA monitorizează permanent evoluția situației din teren și vor reveni la programul normal de furnizare imediat ce condițiile tehnice o vor permite.
Utilizarea eficientă și responsabilă a resurselor de apă reprezintă o responsabilitate comună – atât a operatorului, cât și a fiecărui consumator.








