Există un tip de vacanță care a devenit aproape reflex: un zbor de câteva ore, un hotel rezervat din timp, liste de restaurante salvate pe telefon și câteva experiențe „must see” bifate în grabă. Conform datelor publicate de Eurostat, prețurile biletelor de avion în Europa au înregistrat creșteri mari, pe fondul cererii ridicate și al costurilor operaționale mai mari. Pentru majoritatea, chiar și un city break implică o investiție financiară atent calculată, pe lângă o organizare detaliată.
În 2026, NIBIRU propune o altfel de vacanță pe litoralul românesc: o experiență construită pe același mix de activități, dar fără costurile și complicațiile unui city break internațional. Din 16 iulie 2026, românii vor avea acces la o adevărată destinație de entertainment de vară, în Costinești. Accesul pe promenadă este gratuit, singura condiție fiind o consumație de 25 RON (echivalentul a 5 euro).
Intri într-un spațiu, nu într-un program
Vizitatorii accesează un hub de entertainment unde poți experimenta fără presiunea unui program strict, deoarece tot ce îți poți dori se află în același loc. Promenada centrală, cu peste 2.000 de copaci și plante, retail, zone de sport, relaxare și activări de brand, transformă simpla prezență într-o experiență continuă.
Parcul de Distracții NIBIRU aduce o experiență de seară vibrantă, cu muzică și lumini. Muzeul Planetelor oferă un traseu tematic dedicat Sistemului Solar, iar spațiul de artă contemporană, realizat în parteneriat cu Galeria Suprainfinit, găzduiește expoziții, workshop-uri și tururi ghidate. Nu există presiunea unui itinerariu impus, ci un flux natural al experiențelor, similar marilor destinații internaționale de entertainment.
Vacanța pe litoralul românesc devine o experiență culinară
Diversitatea culinară reprezintă un element esențial al marilor destinații internaționale. NIBIRU transpune acest model într-o zonă amplă de food & drinks, inspirată de marile piețe urbane europene. Vizitatorii vor putea accesa preparate variate, de la gastronomie românească la bucătării mediteraneene, asiatice și street food modern.
Același model îl găsești în hub-uri urbane consacrate — de la La Boqueria din Barcelona la food halls moderne din marile orașe europene. La NIBIRU, diversitatea culinară, socializarea și entertainmentul coexistă într-un singur ecosistem.
Activități, socializare și libertatea de a schimba ritmul
NIBIRU este construit pe varietate și segmentare clară a publicului: copiii pot explora locul de joacă de 5.000 mp dezvoltat de Hype Play sau expoziția de reptile TaranTerra, în timp ce adulții pot trece la Berăria NIBIRU, o locație cu aproximativ 1.000 de locuri, gândită pentru mese în grup, concerte live și seri tematice.
Conceptul de „one day experience” elimină presiunea de a „profita la maximum” de fiecare oră. Vizitatorii pot rămâne cât doresc și pot schimba spontan activitățile. NIBIRU este gândit pentru diverse grupuri — părinți cu copii, adolescenți, cupluri — transformând litoralul românesc într-o nouă destinație de vacanță, comparabilă cu marile centre internaționale de leisure.
Seara: entertainment ca punct culminant
Seara aduce componenta de entertainment pe care litoralul românesc nu a mai oferit-o niciodată la această scară. Pe NIBIRU Center Stage au loc în fiecare seară concerte, momente de dans, acrobații, elemente de circ și show-uri pirotehnice, produse de regizorul Răzvan Ioan Dincă. Pe această scenă urcă artiști ca INNA, Delia, Carla’s Dreams, Theo Rose, The Motans și Irina Rimes.
Vara 2026 aduce cinci festivaluri: GALAXIA (17-19 iulie), NEBULA X (24-26 iulie), K-POP Days (1-2 august), The Artist Awards (5-6 august) și RETROGRADE (28-30 august, cu Timbaland, Fat Joe și Busta Rhymes). La acestea se adaugă concertele Gipsy Kings, programul de Ziua Imnului Național și Zilele Mării.
Costul real al unei experiențe
Comparativ cu un city break, diferențele sunt evidente: nu plătești bilete de avion, nici transfer. Accesul pe promenadă este gratuit cu o consumație minimă de 25 lei, iar biletele pentru festivaluri pornesc de la 99 lei/zi, cu TVA inclus. Au fost puse în vânzare și pachete speciale, inclusiv un pachet All Access pentru întregul sezon.
O schimbare de paradigmă
NIBIRU nu încearcă să înlocuiască vacanțele în afară, ci să propună un alt tip de acces la experiențe similare de entertainment. Un model în care poți avea o zi completă — cu entertainment, socializare, food și relaxare — fără să ieși din țară și fără să transformi totul într-un proiect logistic.
Pentru publicul orientat către experiențe moderne și eficiență logistică, acest model oferă acces rapid la divertisment complex, într-un concept integrat, competitiv la nivel european.
Mai multe informații pe nibiru.net










