Se oprește apa pe mai multe străzi din municipiul Constanța

Pentru executarea lucrărilor de conectare a noii conducte, cu diametrul de 600 mm, la sistemul centralizat de alimentare cu apă din municipiul Constanța, RAJA S.A. va sista furnizarea apei potabile timp de 20 ore, din noaptea de marți – 09 septembrie 2025, ora 22:00, până miercuri – 10 septembrie 2025, ora 18:00.

Vor fi afectați de lipsa apei consumatorii din zonele:

perimetrul delimitat de străzile: Steagului – Dionisie cel Mic – Ștefăniță Vodă – Soveja – Steagului;

tronsonul cuprins între străzile: Soveja – Dezrobirii – Fulgerului – Bucuriei – Biruinței – Steagului – Soveja;

abonații de pe străzile adiacente și cei alimentați prin punctele termice 169, 174, 175, 176 și 178.

Investițiile fac parte din contractul CL33 – “Reabilitare conducte aducțiune și magistrale, stații de pompare apă uzată SP E20 și refulări aferente, în Municipiul Constanța”, în valoare totală de aproximativ 76 milioane lei, derulat prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM).

Ne cerem scuze pentru disconfortul creat abonaților, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție ale constructorului vor depune toate eforturile pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei potabile în cel mai scurt timp posibil.

Recomandăm utilizatorilor să își asigure rezerve minime de apă pentru consum și uz casnic pe durata întreruperii.

Având în vedere perioada lungă a intervențiilor și extinderea rețelei afectate, reluarea furnizării apei se va face progresiv, pe măsură ce sistemul intră în presiune.

Atragem atenția că, după reluarea furnizării, apa poate prezenta modificări temporare ale parametrilor de calitate, cum ar fi turbiditatea sau culoarea. În acest caz, este indicat ca apa să fie utilizată doar în scopuri casnice, până la limpezirea completă.

Investițiile pentru modernizarea și dezvoltarea sistemului de alimentare cu apă sunt realizate în beneficiul consumatorilor, având ca obiectiv îmbunătățirea calității serviciilor, creșterea calității vieții și asigurarea unui serviciu sigur, continuu și eficient.

Prin implementarea acestora se asigură sporirea capacității de transport și distribuție, reducerea pierderilor din rețea, asigurarea unui debit optim și a calității apei livrate.

Se oprește apa pe mai multe străzi din Constanța

Pentru executarea lucrărilor de conectare a noii conducte, cu diametrul de 600 mm, la sistemul centralizat de alimentare cu apă din municipiul Constanța, RAJA S.A. va sista furnizarea apei potabile timp de 20 ore, din noaptea de marți – 09 septembrie 2025, ora 22:00, până miercuri – 10 septembrie 2025, ora 18:00.

Vor fi afectați de lipsa apei consumatorii din zonele:

perimetrul delimitat de străzile: Steagului – Dionisie cel Mic – Ștefăniță Vodă – Soveja – Steagului;

tronsonul cuprins între străzile: Soveja – Dezrobirii – Fulgerului – Bucuriei – Biruinței – Steagului – Soveja;

abonații de pe străzile adiacente și cei alimentați prin punctele termice 169, 174, 175, 176 și 178.

Investițiile fac parte din contractul CL33 – “Reabilitare conducte aducțiune și magistrale, stații de pompare apă uzată SP E20 și refulări aferente, în Municipiul Constanța”, în valoare totală de aproximativ 76 milioane lei, derulat prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM).

Ne cerem scuze pentru disconfortul creat abonaților, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție ale constructorului vor depune toate eforturile pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei potabile în cel mai scurt timp posibil.

Recomandăm utilizatorilor să își asigure rezerve minime de apă pentru consum și uz casnic pe durata întreruperii.

Având în vedere perioada lungă a intervențiilor și extinderea rețelei afectate, reluarea furnizării apei se va face progresiv, pe măsură ce sistemul intră în presiune.

Atragem atenția că, după reluarea furnizării, apa poate prezenta modificări temporare ale parametrilor de calitate, cum ar fi turbiditatea sau culoarea. În acest caz, este indicat ca apa să fie utilizată doar în scopuri casnice, până la limpezirea completă.

Investițiile pentru modernizarea și dezvoltarea sistemului de alimentare cu apă sunt realizate în beneficiul consumatorilor, având ca obiectiv îmbunătățirea calității serviciilor, creșterea calității vieții și asigurarea unui serviciu sigur, continuu și eficient.

Prin implementarea acestora se asigură sporirea capacității de transport și distribuție, reducerea pierderilor din rețea, asigurarea unui debit optim și a calității apei livrate.

Ritmuri fără granițe. Gala de prietenie România – Georgia. SEAS 2025

Teatrul de Stat Constanța invită publicul sâmbătă, 6 septembrie 2025, ora 19:00, în sala mare din Bd. Ferdinand nr. 11, la un spectacol excepțional: Gala de Prietenie România – Georgia, un eveniment în care tradițiile și emoția artistică depășesc granițele.

Publicul va fi cucerit de spectaculozitatea și virtuozitatea dansurilor georgiene, dar și încântat de ritmurile și autenticitatea celor românești. Va fi un dialog artistic plin de intensitate, care unește două culturi prin muzică și dans, două popoare prin pasiunea comună pentru tradiție și frumusețea artei spectacolului.

Pe scenă vor urca invitați de prestigiu:

  • Ansamblul Academic de Cântece și Dansuri „Arsiani” din Ajara, Georgia – un colectiv de renume internațional, care aduce energia spectaculoasă a dansurilor tradiționale georgiene și forța cântecelor lor ancestrale.
  • Ansamblul Folcloric Profesionist „Brâulețul” din Constanța, România – ambasador al tradițiilor dobrogene și românești, cu ritmuri, costume și o autenticitate ce fascinează.

Evenimentul are loc în cadrul SEAS 2025, fiind organizat de Teatrul de Stat Constanța și Centrul Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada”, cu sprijinul Consiliului Județean Constanța, al Ministerului Culturii al Republicii Autonome Ajara și al Ambasadei Georgiei în România.

Legătura dintre cele două orașe-port, Constanța și Batumi – înfrățite din anul 2020 – își găsește expresia și pe scenă, într-o seară dedicată prieteniei culturale și dialogului artistic.

Gala este o invitație la descoperirea emoției, a ritmului și a tradițiilor care apropie România și Georgia.

Biletele sunt disponibile online, pe platformele Bilet.ro și Mystage.ro, la agenția de bilete a teatrului, la Casa de Cultură a Sindicatelor, dar și la Teatrul de Stat Constanța, cu două ore înainte de spectacol.

*******

Stagiunea Estivală a Artelor Spectacolului:

Eveniment cultural finanțat de Consiliul Județean Constanța.

Organizator: Teatrul de Stat Constanța, membru al European Theatre Convention – ETC

Parteneri principali: Primăria Municipiului Constanța și Organizația de Management al Destinației Mamaia-Constanța.

Sponsori principali: PPC Energie și Raiffeisen Bank

Sponsori: Stebingar Arhitect Studio, Ovidiu Clinical Hospital

Parteneri: Asociația Culturală Șerban Ionescu, Zoom Beach, Hotel Continental Forum Constanța, Alt Trend MG SRL, City Park Mall Constanța, City Bus

Partener de mobilitate: Cardinal Motors

Vinul festivalului: Caii de la Letea

Parteneri Horeca: Barissimo, Popina, Mangia Mangia, Botanica, Rozmarine, Millenium Hub&Hotel, Bueno, Particular Coffee, Il gelato di Tomis.

Mamaia, capitala distracției de toamnă – programul complet al lunii Septembrie

Vara nu se termină la Mamaia odată cu prima zi de septembrie! Atmosfera de festival continuă, iar stațiunea își păstrează energia vibrantă și în prima lună de toamnă. OMD Mamaia Constanța anunță concerte live cu artiști de top, show-uri spectaculoase, expoziții interactive și evenimente auto de neratat care transformă Mamaia într-un hub al distracției pentru toate vârstele.

Muzică și show-uri de neuitat în Piațeta Cazino

Scena Mamma Mia devine centrul distracției, acolo unde muzica bună se întâlnește cu vibe-ul de vacanță. Între 1 și 14 septembrie, Mamaia continuă distracția la Mamma Mia! Showtime, un maraton de spectacole și seri memorabile. Sâmbătă, pe 6 septembrie, publicul se lasă purtat de emoțiile lui Mark Stam și Irina Rimes, iar sâmbata viitoare, pe 13 septembrie, Florian Rus și Elena Gheorghe aduc hiturile care fac inimile să bată mai tare. În fiecare vineri, spectacolul Mamaia ArTiStA animă scena, iar duminica seara se trăiește nostalgia într-un show dedicat celor mai frumoase amintiri.

Aventuri pentru toată familia în Piațeta Rex

La doar câțiva pași de plajă, Parcul REX și Scena Arlecchino devin punctul de atracție pentru întreaga familie. Până pe 7 septembrie, expoziția Dino Rex îi întâmpină zilnic pe vizitatori cu peste 40 de dinozauri și mamifere gigantice animatronice, redate la scară reală, cu mișcări și sunete spectaculoase – o experiență de neuitat pentru copii, dar și pentru cei mari.

Programul este completat de Reconstituiri istorice organizate în fiecare joi, vineri, sâmbătă și duminică, între orele 18:00 și 20:00, oferind o călătorie fascinantă prin Antichitate, Evul Mediu și Epoca Modernă, cu scene și personaje aduse la viață într-un mod autentic.

Seara de 4 septembrie aduce bună dispoziție cu o reprezentație specială a legendarei trupe Grupul Vouă, iar în serile de 5-7 Septembrie, cei mici au parte de Teatru de păpuși și activități interactive dedicate lor.

Adrenalină maximă la Mamaia Rally Show și Grand Rally Tour

Septembrie aduce în stațiune și competiții auto de talie națională, care transformă Mamaia în capitala pasionaților de motoare.

Pe 13 și 14 septembrie, Grand Rally Tour aduce în fața publicului mașini de competiție spectaculoase, parcate pentru vizitare în Piațeta Cazino – un adevărat muzeu în aer liber pentru iubitorii de viteză. Apoi, între 19 și 21 septembrie, motoarele se turează la maximum la Mamaia Rally Show, eveniment unic în România, desfășurat sub egida FRAS, unde cei mai buni piloți vor transforma stațiunea într-o scenă a adrenalinei pure.

De la muzică live și comedie, la dinozauri care prind viață și la spectacole auto electrizante, Mamaia își întâmpină vizitatorii cu o ofertă diversă și spectaculoasă. Stațiunea demonstrează încă o dată că distracția nu are sezon și că fiecare zi petrecută aici se transformă într-o amintire de neuitat.

„Ne dorim ca turiștii să simtă că Mamaia trăiește în fiecare zi, indiferent de calendar. Septembrie aduce o combinație spectaculoasă de concerte, evenimente culturale și show-uri sportive, care confirmă că stațiunea noastră este o destinație vie, modernă și atractivă. Mamaia este locul unde vacanța nu se termină atât de repede, iar toamna devine un nou prilej de bucurie la malul mării.” — George Măndilă, președinte OMD Mamaia Constanța

Organizația de Management al Destinației Mamaia Constanța are misiunea de a dezvolta și promova stațiunea Mamaia ca destinație turistică de top, la nivel național și internațional. Prin parteneriate strategice și un calendar permanent de evenimente, OMD Mamaia Constanța își propune să transforme stațiunea într-un reper al turismului românesc, oferind turiștilor experiențe autentice și memorabile, indiferent de sezon.

Informare publică: Update – Lucrare programată 02-03 septembrie 2025!

Ca urmare a unor dificultăți de ordin tehnic, suntem nevoiți să prelungim durata de executare a intervențiilor din municipiul Constanța, programate pentru astăzi, până în jurul orei 24:00. Sunt în continuare afectați de lipsa apei consumatorii din următoarele zone:

Spitalul Militar de Urgență „Dr. Alexandru Gafencu”; Bd. Mamaia (între Str. Dumbrava Roșie și Pod Pescărie) și străzile adiacente; Hotel Malibu; Cartierele: Universitate, Faleză Nord; Punctele termice: 22, 30, 31, 33, 35, 37, 38.

În același interval, vor avea apă cu presiune scăzută utilizatorii din zona Piața Chiliei.

În funcție de topografia rețelei și de consumurile înregistrare, reluarea furnizării apei se va face gradual în zonele afectate. Având în vedere lungimea rețelei, până la intrarea în presiune a sistemelor afectate de oprire, reluarea furnizării de apă la parametri optimi se va face în aproximativ 3 ore.

La reluarea alimentării, apa poate prezenta modificări temporare ale calității, cum ar fi turbiditatea și schimbări de culoare. Recomandăm abonaților să evite consumul de apă potabilă și să o utilizeze doar în scopuri casnice până la limpezire.

Ne cerem scuze și vă mulțumim pentru înțelegere!

Informare Publică: Avarie pe strada Nicolae Iorga!

Pentru remedierea unei avarii la conducta principală de alimentare cu apă, cu diametrul de 600 mm de pe strada Nicolae Iorga din municipiul Constanța, RAJA S.A. sistează furnizarea apei potabile, astăzi – 3 septembrie 2025. Inițial, echipele de intervenție au încercat remedierea situației cu conducta în presiune, dar din cauza debitului mare de apă a fost necesară sistarea furnizării pe tronsonul avariat.
Astfel, în intervalul orar 14:30 – 20:00, sunt afectați de lipsa apei consumatorii din perimetrul delimitat de străzile: bulevardul Mamaia – Mircea cel Bătrân – Nicolae Iorga – bulevardul Mamaia, cu străzile adiacente, dar și cei arondați punctelor termice 107, 108 și 23. În același interval, în cartierul Tomis 1 se va furniza apă cu presiune scăzută.  În funcție de topografia rețelei și de consumul înregistrat, la etajele superioare ale imobilelor și la capetele de coloană ale sistemului, se poate înregistra lipsa apei la robinete.

Ne cerem scuze pentru neplăcerile create utilizatorilor afectați, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei potabile la parametri optimi în cel mai scurt timp.

După reluarea furnizării, apa poate prezenta modificări temporare ale calității, cum ar fi turbiditatea sau culoarea. Recomandăm abonaților să evite consumul de apă potabilă și să o utilizeze doar în scopuri casnice până la limpezirea completă.

Palatul Copiilor Constanța, între nepăsarea statului și forța comunității

Tomis Vibes merge astăzi la Palatul Copiilor Constanța, iar Adriana Teodoru stă de vorbă cu prof. Roxana Mitan, într-un dialog sincer și plin de energie despre o instituție care a stat în picioare în ciuda subfinanțării cronice a Ministerului Educației.

Veți descoperi:

  • interesul uriaș al părinților și cererile record pentru cursurile Palatului Copiilor;
  • transformarea incredibilă a instituției, realizată doar cu sprijin privat, după zeci de ani de indiferență și subfinanțare din partea statului;
  • viziunea și planurile de viitor care promit să ducă instituția la un nivel superior. .

O emisiune despre curaj, inspirație și puterea de a construi pentru generațiile care vin

Laura Stroe Abibula, omul care a redat culturii din Constanța respirația ei firească

Astăzi, la frumoasa noastră emisiune, am avut bucuria de a o avea invitată pe Laura Stroe Abibula, directorul Centrului Cultural Județean „Teodor T. Burada” Constanța. O prezență caldă, dar fermă, Laura s-a dovedit a fi nu doar un manager cultural, ci un om cu viziune, care a reușit să dea din nou viață culturii locale.

Am descoperit în Laura Stroe Abibula un interlocutor sincer și inspirat, un profesionist care știe să construiască poduri între trecut și prezent, între artiști și spectatori, între instituții și oameni. Iar ceea ce o recomandă cel mai mult este faptul că în tot ceea ce face se simte dorința de a lăsa culturii constănțene o amprentă vie, autentică și durabilă.

Final spectaculos la Festivalul Național al Cântecului și Dansului Popular Românesc „Mamaia” 2025! Irina Loghin a primit Trofeul „Mamaia Nostalgia”

Stațiunea Mamaia a trăit, zilele trecute, un regal al cântecului și dansului popular românesc. După seri extraordinare, primite cu entuziasm de un public numeros de toate vârstele, atât în Piațeta Perla din Mamaia, cât și în fața micilor ecrane, Festivalul Național al Cântecului și Dansului Popular Românesc „Mamaia” 2025 și-a desemnat marii câștigători.

Marele Trofeu al Festivalului a mers către Alice-Olivia Ghile, o îndrăgită interpretă de muzică populară din județul Sălaj, studentă a Academiei Naționale de Muzică „Gheorghe Dima”. Premiul a fost înmânat de Laura Abibula Stroe, director al Centrului Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada”.

Iată lista câștigătorilor:

Secțiunea Interpretare Vocală

  • Premiul I: Ștefan Țîrdea (Neamț)
  • Premiul II: Larisa Cîrlugea (Gorj)
  • Premiul III: Delia Gandore (Vaslui)

Secțiunea Interpretare Instrumentală

  • Premiul I: Tudor Ciprian Vârciu (Țara Moților, taragot)
  • Premiul III: Alexandru Sârbușcă (Oltenia, clarinet)
  • Premiul III: Cristian Andrei Ciaușu (Brăila, nai)

Artiștii au fost recompensați pentru talent, muncă și dăruire, într-o atmosferă plină de emoție, aplauze și respect pentru folclorul românesc autentic.

Un moment de grație la Mamaia: Irina Loghin, premiată de Destinația Turistică Mamaia – Constanța cu Trofeul „Mamaia Nostalgia”

Unul dintre cele mai emoționante momente ale festivalului a fost acordarea Trofeului „Mamaia Nostalgia” Irinei Loghin, o artistă-simbol a muzicii populare românești. Cu o carieră de peste cinci decenii,  rămâne un reper al culturii naționale și un model pentru generațiile de interpreți care îi urmează.

Distincția a fost oferită de Destinația Turistică Mamaia – Constanța, în semn de recunoaștere pentru întreaga sa activitate și ca expresie a respectului pe care Stațiunea îl poartă valorilor autentice ale României. Mamaia – Constanța își asumă astfel rolul de promotor nu doar al turismului de litoral, ci și al tradițiilor și personalităților care definesc identitatea românească.

„Festivalul Național al Cântecului și Dansului Popular Românesc ‚Mamaia’ este o dovadă că tradiția și folclorul rămân vii și iubite de toate generațiile. Suntem onorați că Destinația Mamaia – Constanța a fost partener al acestei ediții și că am putut să aplaudăm împreună tinerii artiști, dar și să premiem o legendă vie precum Doamna Irina Loghin. Credem în puterea culturii de a uni oamenii și vom susține întotdeauna evenimentele care aduc valoare comunității și României.”, a transmis George Măndilă, Președintele Organizației de Management al Destinației (OMD) Mamaia Constanța.

OMD Mamaia Constanța rămâne un susținător activ al evenimentelor culturale și artistice care dau valoare comunității și aduc în prim-plan tradițiile românești.
Misiunea organizației este să promoveze Stațiunea Mamaia și orașul Constanța ca destinații turistice de top la Marea Neagră, nu doar prin frumusețea plajelor și atracțiilor moderne, ci și prin respectul și sprijinul acordat culturii, artei și oamenilor care inspiră generații întregi.

Informare Publică: Lipsă apă în mai multe cartiere din municipiul Constanța!

Echipele RAJA sistează furnizarea apei potabile astăzi, 29 august 2025, în intervalul orar 12.45 – 17.00, pentru remedierea unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 800 mm, pe bulevardul Aurel Vlaicu (zona Hidrotehnica) din municipiul Constanța.

Sunt afectați de lipsa apei consumatorii din cartierele CET, Medeea, Anda, KM 4-5, Viile Noi, cu punctele termice aferente zonelor.

La reluarea furnizării, apa poate prezenta modificări temporare de calitate (turbiditate sau culoare). Recomandăm abonaților să evite consumul și să folosească apa doar în scopuri casnice până la limpezirea completă.

Ne cerem scuze pentru disconfortul creat abonaților din zonele afectate, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție deplasate la fața locului vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei potabile în cel mai scurt timp.

Atenție! Se oprește apa în mai multe zone din municipiul Constanța

Pentru executarea unor lucrări programate în municipiul Constanța, care vizează conectarea noilor conducte și dezafectarea celor vechi, RAJA S.A. Constanța va întrerupe furnizarea apei potabile timp de 20 de ore, începând de marți, 02 septembrie 2025, ora 22:00, până miercuri, 03 septembrie 2025, ora 18:00.

Vor fi afectați de lipsa apei consumatorii din următoarele zone:

  • Spitalul Militar de Urgență „Dr. Alexandru Gafencu”;
  • Bd. Mamaia (între Str. Dumbrava Roșie și Pod Pescărie) și străzile adiacente;
  • Hotel Malibu;
  • Cartierele: Universitate, Faleză Nord;
  • Punctele termice: 22, 30, 31, 33, 35, 37, 38.

În același interval, vor avea apă cu presiune scăzută utilizatorii din zona Piața Chiliei.În funcție de topografia rețelei și de consumul din perioada lucrărilor, la etajele superioare ale imobilelor și la capetele de coloană se poate înregistra lipsa apei la robinete.

Lucrările fac parte din contractul de lucrări CL 1: “ Rețele apă și canalizare în zona centrală a Municipiului Constanța – LOT 1, LOT 2, LOT 3”, în valoare totală de peste 84 milioane lei, derulat prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM).

Pe durata intervenției, echipele constructorului, împreună cu cele ale RAJA S.A., vor conecta noile conducte la sistemul centralizat și vor monta vane de sectorizare, pentru eficientizarea alimentării cu apă. Lucrările se desfășoară pe strada Dumbrava Roșie și pe bulevardul Mamaia, în zona intersecțiilor cu străzileLibertății și Lt. Gheorghe Economu, dar și în zona  Liceului Energetic.

Având în vedere perioada lungă a intervențiilor și extinderea rețelei afectate, reluarea furnizării apei se va face progresiv, pe măsură ce sistemul intră în presiune.

Atenție! La reluarea furnizării, apa poate prezenta modificări temporare de calitate (turbiditate sau culoare). Recomandăm abonaților să evite consumul și să folosească apa doar în scopuri casnice până la limpezirea completă.

Vă mulțumim pentru înțelegere și ne cerem scuze pentru disconfortul creat. Echipele de intervenție vor face tot posibilul pentru finalizarea rapidă a lucrărilor și reluarea serviciilor la parametrii optimi. Rugăm utilizatorii să își asigure o rezervă minimă de apă pentru consum și uz casnic pe durata întreruperii.

Reamintim că aceste investiții sunt realizate în beneficiul consumatorilor și au ca obiectiv furnizarea unor servicii ireproșabile, creșterea calității vieții, reducerea pierderilor din rețea, precum și siguranța și continuitatea alimentării cu apă.

Atenție, se oprește apa în localitatea Castelu și în Cartierul Partizanu din municipiul Medgidia!

RAJA S.A. va executa, în perioada 02 – 03 septembrie 2025, lucrări la nivelul conductei magistrale de apă, cu diametrul de 1200 mm, necesare pentru asigurarea alimentării cu apă a localității Castelu și a cartierului Partizanu, din municipiul Medgidia, județul Constanța.

Lucrările fac parte din Contractul de lucrări 36 – „Sistemul Regional Constanța – Reabilitare sursa Medgidia; Aducțiune Medgidia – Gospodăria de Apă Constanța Sud”, cu o valoare de aproximativ 180 milioane lei, derulat prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM).

Pentru realizarea acestora, se va sista furnizarea apei potabile de marți, 02 septembrie 2025, ora 08:00, până miercuri, 03 septembrie 2025, ora 14:00, în localitatea Castelu și în cartierul Partizanu.

Ne cerem scuze pentru disconfortul creat și îi asigurăm pe abonați că echipele de intervenție ale constructorului vor depune toate eforturile pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei în cel mai scurt timp.

Rugăm utilizatorii afectați de această lucrare sa își asigure rezerva minimă de apă pentru consum și uz casnic în perioada în care va fi sistată alimentarea cu apă.

Atenție! La reluarea furnizării, apa poate prezenta modificări temporare de calitate (turbiditate sau culoare). Recomandăm abonaților să evite consumul și să folosească apa doar în scopuri casnice până la limpezirea completă.

Amintim consumatorilor că investițiile pentru modernizarea și dezvoltarea sistemelor de alimentare cu apă potabilă sunt efectuate în beneficiul lor pe termen lung și vizează asigurarea unor servicii ireproșabile și implicit creșterea calității vieții.

Prin implementarea acestora se realizează îmbunătățirea capacității de transport și distribuție a apei potabile, asigurarea debitului de alimentare și a calității apei, reducerea pierderilor în rețeaua de distribuție, siguranța și continuitatea furnizării serviciilor.