Echipa OMD MAMAIA CONSTANȚA în drum spre Polonia

A doua participare Târgul Internaţional de Turism de la Varşovia (TT Warsaw – International Tourism Fair)

Creșterea vizibilității stațiunii Mamaia și a orașului Constanța ca destinații turistice, dar și a numărului de turiști polonezi, prin încheierea de parteneriate cu cei mai importanți tour operatori din industrie. Acestea sunt cele mai importante obiective pe care Organizația de Management al Destinației Mamaia Constanța le-a stabilit o dată cu a doua participare la Târgul Internațional de Turism de la Varșovia – TT Warsaw International Tourism Fair din acest an. Evenimentul se desfășoară în perioada 29 noiembrie – 1 decembrie 2024 și reunește câteva sute de expozanți din întreaga lume.

“După târgurile de turism din Italia și Marea Britanie, a venit rândul Poloniei. Am încheiat prima participare din acest an la ITTF Varșovia, unde reprezentanții Polish Chamber of Tourism ne-au primit foarte bine și am discutat cu câțiva tour-operatori cheie din industrie. Anul trecut am participat pentru prima oară la Târgul Internațional de Turism de la Varșovia – TT Warsaw International Tourism Fair, unde ne-am întâlnit cu foarte mulți turiști polonezi. De altfel, fiind un eveniment deschis publicului larg și întâlnirilor de tip B2C este o ocazie excelentă pentru noi să aflăm ce își doresc turiștii polonezi în materie de vacanțe, prin întâlnirile directe cu cei care ne vor vizita standul”, a declarat George Măndilă, Președinte Organizația de Management al Destinației Mamaia Constanța.

Echipa Organizației de Management al Destinației Mamaia Constanța care va fi prezentă la târgul de turism de la Varșovia din acest an este formată din: Sebastian Puznava – Vicepreședinte OMD Mamaia Constanța, Oana Silviana Crăciun – Specialist comunicare & relații publice, Alessandra Frunteș – specialist marketing și Alexandru Constantin – fotograf.

“Importante vor fi întâlnirile cu tour operatorii internaționali, dar și promovarea unor pachete turistice atractive adaptate turiștilor polonezi. Destinația noastră oferă experiențe autentice și memorabile, stațiunea Mamaia are foarte multe de oferit în materie de servicii turistice – de la hotelurile de 3 stele la cele de 5 stele, tarifele sunt adaptate în funcție de preferințe, atât pentru cei care caută relaxarea, cât și pentru cei aflați în căutarea distracției sau a unui loc liniștit, unde să-și petreacă vacanța de vară alături de copii”, susține Sebastian Puznava – Vicepeședinte Organizația de Management al Destinației Mamaia Constanța.

Înainte de deschiderea oficială a Târgului Internaţional de Turism de la Varşovia (TT Warsaw – International Tourism Fair), Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului (MEAT) a demarat o campanie de promovare outdoor a României, care se desfășoară în perioada 16.11 – 15.12.2024, în orașele Varșovia și Cracovia din Polonia. Obiectivul campaniei este de a crește vizibilitatea României ca destinație turistică și de a genera interes din partea turiștilor polonezi.

Campania de promovare se va desfășura timp de 30 de zile și va include un mesh în cadrul Aeroportului din Cracovia, peste 1800 de ecrane digitale în tramvaiele și autobuzele din Varșovia, dar și postere cu autocolant. Ecranele digitale vor scoate în evidență destinații de vacanță din România în principalele gări din Varșovia, dar și în zonele emblematice aglomerate din oraș.

Înființată în primăvara anului trecut, OMD Mamaia Constanța își propune să deruleze o campanie amplă, care să schimbe percepția românilor asupra experienței de vacanță pe care destinația Mamaia Constanța o poate oferi pentru toate segmentele turismului de la Marea Neagră.

Dumitru Caragheorghe, despre inițiativele parlamentare gândite de Partidul DREPT

Dumitru Caragheorghe, candidat pentru Senat din partea partidului DREPT, crede în inițiativele acestui nou partid. O discuție interesantă despre nașterea unui partid care are argumente să se numească ANTI SISTEM. Merită să urmăriți!

Comandat de PARTIDUL DREPTATE ȘI RESPECT ÎN EUROPA PENTRU TOȚI

Executat de Asociatia Jurnalisti in Actiune

CMF 11240046

Silviu Coșa: „PNL a înțeles mesajulși va schimba modul de comunicare cu oamenii”

Silviu Coșa, candidat PNL pentru Senatul României, vorbește despre lecția pe care liberalii au învățat-o, după recentul vot, dar și despre planurile pe care le are din postura de viitor parlamentar.

Mohammad Murad, AUR: Îmi place vorba românească: „Un șut în fund este un pas înainte”

Pe 1 decembrie suntem chemați din nou la cor pentru a ne alege parlamentarii. Mohammad Murad, candidat din partea AUR pentru un mandat de deputat, locul 1 pe listă, este invitatul emisiunii Punctul pe i, alături de jurnaliștii Cristian Hagi și Dorian Hapurnea.

Acesta a vorbit despre rezultatele alegerilor din primul tur al prezidențialelor, despre ce își propune partidul la alegerile parlamentare, dar și despre candidatul pe care îl va susține AUR în turul al doilea.

Călin Georgescu: Cum este folosită credința pe post de armă politică?

Călin Georgescu: Cum este folosită credința pe post de armă politică? „Poporul creștin care nu-și cunoaște credința este ușor de păcălit”

În această ediție specială, jurnaliștii Adriana Teodoru și Dragoș Ionescu analizează rezultatele surprinzătoare ale primului tur al alegerilor prezidențiale din România.

Într-o turnură neașteptată, candidatul independent Călin Georgescu a ocupat primul loc, urmat de Elena Lasconi, lăsând în urmă candidații partidelor tradiționale.

Emisiunea aduce în prim-plan marketingul politic al religiei și modul în care credința a fost folosită ca armă politică într-o „bătălie religioasă pentru România”. Este o nișă foarte mare, undeva la 4 milioane de români, care aderă la aceste idei. De ce lasă Bierica Ortodoxă Română zona legionaroidă din interiorul BOR să se manifeste în acest mod? Un alt subiect fierbinte este eroziunea încrederii alegătorilor în partidele tradiționale – PSD și PNL – și felul în care majoritatea covârșitoare a românilor și-a exprimat nemulțumirea prin susținerea unor figuri politice noi, care promit schimbare radicală.

Mirela Matichescu: Soluțiile PSD pentru turism și pentru tineri

Mirela Matichescu este candidat al PSD Constanța pentru un mandat de deputat. A fost inivitata jurnalistului Cristian Hagi în emisiunea Punctul pe i, în care a vorbit despre rezultatele din primul tur al prezidențialelor, despre ce a făcut pentru turism până acum și ce poate face în calitate de parlamentar, dar și despre un domeniu vital pentru viitorul României: educația.

Dumitru Caragheorghe: Cum a murit USR Constanța

Dumitru Caragheorghe este azi candidat din partea partidului DREPT, după ce ani de zile a fost stâlpul pe care s-a fondat USR. Astăzi, o primă discuție în care înțelegem cum a murit USR Constanța. O dezbatere chiar interesantă.

Comandat de PARTIDUL DREPTATE ȘI RESPECT ÎN EUROPA PENTRU TOȚI

Executat de Asociatia Jurnalisti in Actiune

CMF 11240046

Mihaela Scrieciu, Forța Dreptei: Votați politicieni care au curaj

Mihaela Scrieciu candidează pentru un mandat de deputat din partea Partidului Forța Dreptei. Invitată în emisiunea Punctul pe i, aceasta a punctat câteva dintre proiectele formațiunii politice pentru tineri și pentru mediul de afaceri. A vorbit și despre retragerea lui Ludovic Orban din cursa prezidențială, dar și despre necesitatea unei alianțe a forțelor de dreapta.

Mohammad Murad: „Cred cu tărie că George Simion va fi cel mai bun președinte pentru români”

Domnul Murad Mohammad, candidat AUR pentru Camera Deputaților, s-a supărat foarte tare pentru că l-am criticat pe George Simion așa că a venit în emisiune să-mi explice de ce șeful AUR ar fi cel mai bun președinte. A urmat un dialog încins, dar corect. Sigur nu ați mai văzut așa ceva prin presa din Constanța.

Cristiana Popescu, candidat USR la Camera Deputaților: Proiecte pentru un viitor urban sustenabil

Dialog cu Cristiana Popescu, candidat USR la Camera Deputaților: Proiecte pentru un viitor urban sustenabil Într-o ediție specială a emisiunii „Tomis Vibes”, Adriana Teodoru discută cu Cristiana Popescu, candidat USR pentru Camera Deputaților la alegerile parlamentare 2024. Urbanist de profesie, Cristiana aduce în prim-plan viziunea sa pentru dezvoltarea orașelor din România, punând accent pe proiecte de mobilitate urbană, locuire sustenabilă și politici publice pentru mediu. Descoperă ce planuri concrete are pentru a transforma România într-o țară mai bine organizată urban, cum intenționează să sprijine comunitățile locale și ce măsuri propune pentru a combate schimbările climatice. O discuție captivantă despre viitorul legislativ al țării și cum putem construi orașe mai prietenoase pentru oameni.

Părintele Eugen Tănăsescu: „Îngerii nu sunt limitați de lumea materială”

Îngerii păzitori: Părintele Eugen Tănăsescu dezvăluie rolul ființelor spirituale în viața noastră În această ediție specială a emisiunii Tomis Vibes, jurnalista Adriana Teodoru abordează un subiect fascinant al spiritualității: existența îngerilor și rolul lor în viața noastră de zi cu zi. Alături de invitatul său, preotul Eugen Tănăsescu, discuția explorează natura îngerilor, misiunea lor divină și felul în care aceștia ne pot influența alegerile și experiențele.

Află răspunsuri la întrebări precum: Cum putem simți prezența îngerilor în momentele dificile? Care este misiunea lor principală în relația cu oamenii? Există semne prin care îngerii încearcă să comunice cu noi? Un dialog plin de înțelepciune și revelații spirituale, perfect pentru cei interesați de dimensiunea nevăzută a existenței. Nu rata o discuție profundă despre credință, lumină și protecția divină!

OMD Mamaia-Constanța dă startul competiției „Cea mai frumoasă vitrină de Crăciun din Constanța” – O invitație la creativitate și spirit de sărbătoare

În acest an, magia Crăciunului prinde viață într-un mod special la Constanța, odată cu lansarea primei ediții a competiției „Cea mai frumoasă vitrină de Crăciun din Constanța”. Organizată de OMD Mamaia-Constanța, competiția invită toate afacerile locale – de la magazine, cafenele, restaurante, până la galerii comerciale și hoteluri care au vitrine stradale – să contribuie la înfrumusețarea orașului cu cele mai fermecătoare și ingenioase decorațiuni de Crăciun. Dorim ca această competiție să devină o tradiție anuală, care să aducă bucurie, culoare și spirit de sărbătoare pe străzile Constanței.

Alătură-te și transformă-ți vitrina într-un simbol al sărbătorilor!

Împreună putem crea o atmosferă de poveste în întregul oraș, prin culori vibrante, lumini strălucitoare și teme creative care să impresioneze locuitorii și turiștii deopotrivă. Indiferent de domeniul în care activezi, decorarea vitrinei tale este o ocazie de a atrage privirile și a face parte dintr-un proiect unic, care pune în valoare comunitatea și potențialul Constanței ca destinație de sărbătoare.

Juriul va analiza toate vitrinele participante, evaluându-le pe baza creativității, esteticii și originalității lor. Premiile vor răsplăti excelența în decorare și vor oferi recunoaștere afacerilor câștigătoare prin promovare extinsă în cadrul campaniilor turistice și pe rețelele de socializare ale OMD Mamaia-Constanța.

Juriul competiției este format din: Lelia-Rus Pîrvan, director al Muzeului de Artă din Constanța; Dan Petre Leu, arhitect șef la Primăria Constanța; Radu Cornescu, vicepreședinte al OAR Filiala Constanța; Aureliana Boască, președinte al Uniunii Artiștilor Plastici, Filiala Constanța.

Calendarul competiției:

  • Lansare concurs: 15 noiembrie 2024
  • Start concurs și înscrierea participanților: 2 decembrie 2024 – 15 decembrie 2025
  • Perioada de înscriere: Se poate face direct la sediul OMD Mamaia Constanța (Strada Nicolae Titulescu 32) sau prin e-mail la omd.mamaia.constanta@gmail.com, cu furnizarea următoarelor detalii: numele societății, adresa locației, date de contact și reprezentantul locației.
  • Vizitele juriului: Încep din 16 decembrie 2024
  • Data limită pentru menținerea vitrinelor montate: 12 ianuarie 2025
  • Anunțarea câștigătorilor: 15 ianuarie 2025 (în presa locală și națională, precum și pe rețelele de socializare)

Premii:

  • Premiul 1: 6000 lei Net
  • Premiul 2: 4500 lei Net
  • Premiul 3: 3000 lei Net

Sumele acordate sunt neimpozabile, și vor fi o recompensă pentru efortul și dedicarea participanților care vor înfrumuseța orașul cu cele mai impresionante vitrine de Crăciun.

„Prin această inițiativă, dorim să dăm un nou sens sărbătorilor de iarnă în Constanța, să aducem spiritul Crăciunului în comunitatea noastră și să susținem micile afaceri locale. Invităm toate afacerile din Constanța să ni se alăture în această frumoasă tradiție de a înfrumuseța orașul și de a aduce bucurie celor care îl vizitează în această perioadă.” – a declarat George Măndilă, Preseședinte OMD Mamaia Constanța.

OMD Mamaia-Constanța este organizația care coordonează dezvoltarea și promovarea turismului în stațiunea Mamaia și în orașul Constanța. Prin evenimente și inițiative culturale și comerciale, OMD urmărește să contribuie la crearea unei imagini pozitive și atractive pentru Constanța, consolidându-i reputația de destinație turistică atât pentru sezonul de vară, cât și pentru cel de iarnă.