Bogdan Boeru (scriitor): „Suntem mânați de ambiții meschine care ne divizează și ne plasează în grupuri antagonice”

Romanul „Benedictiana” scris de Bogdan Boeru își dorește a fi o lecție despre cum ar putea fi abordate frământările contemporaneității, plecându-se de la constatarea simplă că, înainte de a ne construi identitatea pe fundamente religioase, politice, etnice etc, suntem oameni.

„Am publicat prima carte în 1999. A fost o carte de poezii. Cu așa ceva am început. Ușor am aluncat spre proză. Scriu și acum poezie dar mă axez pe proză. Poezia este o luptă intensă care se sfârșește repede, în schimb romanul este un război.

Lumea din jur îți poate distrage atenția de la scris. Când vezi cartea ieșită din tipar îți dă o trăire speacială.

Eu sunt absolvent de drept, după care am dat la Istorie. Însă n-am terminat facultatea, dar pasiunea pentru istorie a rămas.

Benedictiana este o ficțiune istorică care bate în fantasy. Cartea are un mesaj foarte actual. Bibliografia necesară are sute de surse. Îmi place să mă iau în serios. Îmi place să fac documentare. Mesajul cărții este următorul: Suntem mânați de ambiții meschine care ne divizează și ne plasează în grupuri antagonice.

Noi uităm că suntem oameni. Benedictiana nu a existat dar există în fiecare dintre noi.”

Mai multe despre roman, dar și despre condiția unui scriitor în Constanța de azi, puteți afla din emisiunea Punctul pe i, moderată de jurnalistul Cristian Hagi.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.