Se oprește apa pe mai multe străzi din municipiul Mangalia!

Pentru executarea lucrărilor de conectare la sistemul centralizat de distribuție a apei potabile din municipiul Mangalia, județul Constanța, a noilor conducte de alimentare cu apă din zona intersecției străzilor Oituz cu Sf. Apostol Andrei, echipele RAJA vor sista furnizarea apei potabile marți, 03 decembrie 2024, între orele 08.00 – 20.00.

Vor fi afectați de lipsa apei consumatorii de pe Șoseaua Constanței, tronsonul delimitat de sensul giratoriu (str. M. Basarab cu Șos. Constanței) și ieșirea din oraș, către localitatea 2 Mai.  

Totodată, de la sensul giratoriu către stațiunea Saturn se va furniza apă cu presiune scăzută.

Investiția face parte din contractul de lucrări derulat prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM), CL16 – “Rețele apă și canalizare Mangalia”, cu o valoare de aproximativ 42 mil. lei.

Rugăm toți utilizatorii afectați de această lucrare să își asigure rezerva minimă de apă pentru consum și uz casnic în perioada în care va fi sistată alimentarea cu apă.

Amintim consumatorilor că investițiile pentru modernizarea și dezvoltarea sistemelor de alimentare cu apă potabilă sunt efectuate în beneficiul lor pe termen lung și vizează asigurarea unor servicii ireproșabile și implicit creșterea calității vieții.

Prin implementarea acestora se realizează îmbunătățirea capacității de transport și distribuție a apei potabile, asigurarea debitului de alimentare și a calității apei, reducerea pierderilor în rețeaua de distribuție, siguranța și continuitatea furnizării serviciilor.

Ne cerem scuze pentru disconfortul creat abonaților, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei potabile în timp operativ.

Se oprește apa pe mai multe străzi din municipiul Mangalia!

Pentru executarea lucrărilor de conectare la sistemul centralizat de distribuție a apei potabile din municipiul Mangalia, județul Constanța, a noilor conducte de alimentare cu apă din zona intersecției străzilor Oituz cu Sf. Apostol Andrei, echipele RAJA vor sista furnizarea apei potabile marți, 03 decembrie 2024, între orele 08.00 – 20.00.

Vor fi afectați de lipsa apei consumatorii de pe Șoseaua Constanței, tronsonul delimitat de sensul giratoriu (str. M. Basarab cu Șos. Constanței) și ieșirea din oraș, către localitatea 2 Mai.  

Totodată, de la sensul giratoriu către stațiunea Saturn se va furniza apă cu presiune scăzută.

Investiția face parte din contractul de lucrări derulat prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM), CL16 – “Rețele apă și canalizare Mangalia”, cu o valoare de aproximativ 42 mil. lei.

Rugăm toți utilizatorii afectați de această lucrare să își asigure rezerva minimă de apă pentru consum și uz casnic în perioada în care va fi sistată alimentarea cu apă.

Amintim consumatorilor că investițiile pentru modernizarea și dezvoltarea sistemelor de alimentare cu apă potabilă sunt efectuate în beneficiul lor pe termen lung și vizează asigurarea unor servicii ireproșabile și implicit creșterea calității vieții.

Prin implementarea acestora se realizează îmbunătățirea capacității de transport și distribuție a apei potabile, asigurarea debitului de alimentare și a calității apei, reducerea pierderilor în rețeaua de distribuție, siguranța și continuitatea furnizării serviciilor.

Ne cerem scuze pentru disconfortul creat abonaților, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei potabile în timp operativ.

Se oprește apa în zonele Badea Cârțan și Vivo din municipiul Constanța!

În vederea executării lucrărilor de conectare la sistemul centralizat a noii magistrale reabilitate, cu diametrul de 500 mm, RAJA S.A. va sista furnizarea apei potabile, miercuri – 27 noiembrie 2024, în intervalul orar 08.30 – 20.00.

Vor fi afectați de lipsa apei consumatorii și punctele termice din perimetrul delimitat de străzile: Ștefăniță Vodă – Soveja – bd. Tomis – bd. Aurel Vlaicu – Ștefăniță Vodă, practic zonele Badea Cârțan, Vivo și Euromaterna.

Investițiile fac parte din Contractul de lucrări CL33: ”Reabilitare conducte aducțiune și magistrale, stații de pompare apă uzată SP E20 și refulări aferente, în Municipiul Constanța”, în valoare totală de aproximativ 76 milioane lei, proiect derulat în cadrul Programului Operațional Infrastructură Mare.

Rugăm toți utilizatorii afectați de această lucrare să își asigure rezerva minimă de apă pentru consum și uz casnic în perioada în care va fi sistată alimentarea cu apă.

Ne cerem scuze pentru disconfortul creat abonaților, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție ale constructorului vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei potabile în timp operativ. Amintim consumatorilor că investițiile pentru modernizarea și dezvoltarea sistemelor de alimentare cu apă potabilă sunt efectuate în beneficiul lor pe termen lung și vizează asigurarea unor servicii ireproșabile și implicit creșterea calității vieții. Prin implementarea acestora se realizează îmbunătățirea capacității de transport și de distribuție a apei potabile, asigurarea debitului de alimentare și a calității apei, reducerea pierderilor în rețeaua de distribuție, siguranța și continuitatea furnizării serviciilor.

Restricții de trafic pe bulevardul Mamaia pentru lucrări la infrastructura de apă și de canalizare din municipiul Constanța

RAJA SA continuă lucrările de extindere și modernizare a infrastructurii de apă și apă uzată din Constanța, parte a Programului Operațional Infrastructură Mare (POIM).

Investițiile, în valoare totală de peste 652 milioane lei, vizează realizarea a peste 76 km de rețele noi pe 264 de străzi din municipiu, cu accent pe reabilitarea aducțiunilor și a magistralelor de alimentare cu apă, precum și a sistemelor de refulare a apelor uzate către stațiile de epurare. Prin înlocuirea conductelor îmbătrânite, unele cu o vechime de peste 70 de ani, aceste intervenții vor asigura reducerea pierderilor, continuitatea serviciilor și îmbunătățirea calității apei potabile. Totodată, sistemul de canalizare va fi adaptat cerințelor actuale de dezvoltare urbană, putând prelua un debit mai mare de apă uzată.

O parte importantă a acestor lucrări se desfășoară în zona Centrală a orașului, contractele CL1A și CL3A – ”Rețele de apă și canalizare în zona centrală a Municipiului Constanța”, cu o valoare cumulată de 64,1 milioane lei.

Pe bulevardul Mamaia se desfășoară unele dintre cele mai complexe și solicitante lucrări de modernizare a sistemului de alimentare cu apă și canalizare din oraș.

 În prezent se lucrează la reabilitarea colectorului principal DN 1000, prin care se va mări capacitatea de preluare a apelor menajere, reducând riscul de inundații în caz de ploi abundente în zonă. Înlocuirea cu diametrul DN 1.000 mm este stringentă, cu atât mai mult cu cât pe anumite porțiuni acesta a fost edificat în anii 1960, iar în anumite zone trece pe domenii private, ceea ce face imposibilă intervenția în cazul unor avarii.

Pentru realizarea conexiunilor specifice tronsoanelor nou montate la sistemul existent, este necesară restricționarea temporară a traficului rutier pe bulevardul Mamaia, pe două din cele trei benzi, în zona Delfinariu, în perioada 25 – 27 noiembrie 2024. Astfel, vor fi blocate două benzi de lângă scuar, pe sensul de mers spre Stațiunea Mamaia (între străzile Răchitași și Zorelelor), pe o lungime de aproximativ 50 m.

Pentru a evita aglomerarea traficului auto, se recomandă șoferilor utilizarea străzii Unirii și a rutelor alternative. Între timp, intersecția cu strada Zorelelor a fost redată circulației în totalitate după finalizarea lucrărilor de montare a grătarelor pluviale pentru preluarea apelor meteorice.

Zona de intervenție va fi împrejmuită și semnalizată corespunzător. Poliția Rutieră a avizat măsurile luate pentru fluidizarea traficului. RAJA SA asigură cetățenii că echipele de lucru vor depune toate eforturile pentru respectarea termenelor și minimizarea disconfortului.

Amintim constănțenilor, că înlocuirea conductelor îmbătrânite, ai căror parametri tehnologici sunt depășiți, va conduce la creșterea siguranței în funcționare a sistemului de canalizare. Totodată, în condițiile creșterii demografice și a nevoilor de conectare la sistemul de canalizare, acesta va fi mai ușor de întreținut și va putea prelua un debit mai mare de apă uzată. De asemenea, noile conducte sunt dimensionate pentru a face față cerințelor de dezvoltare urbană a municipiului Constanța.

În cazul apariției unor obstacole subterane neprevăzute sau a condițiilor meteorologice nefavorabile, termenele ar putea fi ajustate.

Ne cerem scuze pentru eventualele inconveniente și mulțumim cetățenilor pentru înțelegere și sprijin.

Se oprește apa în localitatea Valu lui Traian!

În vederea executării lucrării programate în comuna Valu lui Traian ”Lucrări de dezafectare conductă Dn 400 mm, turnare masive nod PN0 și PN5, întregire tronson dintre CV A22.1 și N80 – Str. Calea Dobrogei (DN3)”, RAJA S.A. va întrerupe furnizarea apei marți – 12 noiembrie 2024, în intervalul orar 08.00 – 14.00.  

În acest timp vor fi afectați de lipsa apei consumatorii din localitatea Valu lui Traian, cu excepția zonelor F și C.

Investiția face parte din cadrul ”Proiectului regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată în aria de operare a SC RAJA SA Constanța în perioada 2014 – 2020”, contractul de lucrări CL21: Rețele apă și canalizare Valu lui Traian, derulat prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM), în valoare de aproximativ 116 mil. lei.

Ne cerem scuze pentru disconfortul creat abonaților, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție ale constructorului vor face tot posibilul pentru finalizarea intervențiilor și reluarea furnizării apei potabile în timp operativ.

Totodată, rugăm utilizatorii afectați de această lucrare să își asigure rezerva minimă de apă pentru consum și uz casnic în perioada în care va fi sistată alimentarea cu apă.

Amintim consumatorilor că investițiile pentru modernizarea și dezvoltarea sistemelor de alimentare cu apă potabilă sunt efectuate în beneficiul lor pe termen lung și vizează asigurarea unor servicii ireproșabile și implicit creșterea calității vieții.

Prin implementarea acestora se realizează îmbunătățirea capacitătii de transport și distribuție a apei potabile, asigurarea debitului de alimentare și a calitatii apei, reducerea pierderilor in reteaua de distributie, siguranta si continuitatea furnizarii serviciilor.

Se oprește apa pe mai multe străzi din localitatea Eforie Sud!

 La nivelul sistemului de distribuție a apei potabile din localitatea Eforie Sud se vor executa lucrări de racordare a noilor conducte de alimentare cu apă. Pentru realizarea acestor operațiuni, RAJA S.A. va întrerupe furnizarea apei potabile, joi – 14 noiembrie 2024, în intervalul orar 08.30 – 18.00.

Vor fi afectați de lipsa apei toți consumatorii din zona străzilor Cantacuzino, Progresului, Negru Vodă, Carmen Silva, Mihai Viteazul, Horia, Cloșca, Dezrobirii, Transilvaniei, Munteniei, Remus Opreanu si Ion Movilă.

Investiția face parte din contractul de lucrări cu finanțare europeană derulat prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM), CL9 “Reabilitare rețele de distribuție, rețele de canalizare Eforie Sud, județul Constanța”, în valoare totală de peste 18 mil. lei.

Ne cerem scuze pentru disconfortul creat abonaților, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție ale constructorului vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei potabile în cel mai scurt timp.

Totodată, rugăm toți utilizatorii afectați de această lucrare să își asigure rezerva minimă de apă pentru consum și uz casnic în perioada în care va fi sistată alimentarea cu apă.

Amintim consumatorilor că investițiile pentru modernizarea și dezvoltarea sistemelor de alimentare cu apă potabilă sunt efectuate în beneficiul lor pe termen lung și vizează asigurarea unor servicii ireproșabile și implicit creșterea calității vieții.

Prin implementarea acestora se realizează îmbunătățirea capacității de transport și de distribuție a apei potabile, asigurarea debitului de alimentare și a calității apei, reducerea pierderilor în rețeaua de distribuție, siguranța și continuitatea furnizării serviciilor.

Miercuri – 09 octombrie 2024, se oprește apa pe mai multe străzi din municipiul Mangalia!

La nivelul sistemului de alimentare cu apă din municipiul Mangalia, județul Constanța, se vor executa lucrări de racordare a noilor conducte de pe mai multe străzi la sistemul centralizat existent. Pentru realizarea acestor operațiuni, RAJA S.A. va sista furnizarea apei potabile miercuri – 09 octombrie 2024. 

      Astfel, în intervalul orar 07.00 – 21.00, vor fi afectați de lipsa apei consumatorii de pe străzile: Șoseaua Constanței (de la sensul giratoriu până la ieșirea din oraș, către stațiunea Saturn), Rozelor, Vasile Pârvan, Muncelului, Pictor Tonitza, Nicolae Iorga, Peleș, Ion Creangă și Matei Basarab, cu străzile adiacente acestora. Totodată, va fi afectat de lipsa apei și Spitalul Municipal Mangalia și zona din imediata proximitate a acestuia.  

Investiția face parte din cadrul ”Proiectului regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată în aria de operare a  societății RAJA S.A. Constanța în perioada 2014-2020”, CL 16 – ”Rețele apă și canalizare Mangalia, în valoare de aproximativ 42 milioane lei.

Ne cerem scuze pentru disconfortul creat abonaților, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție ale constructorului vor face tot posibilul pentru finalizarea intervențiilor și reluarea furnizării apei potabile în timp operativ.

Totodată, rugăm utilizatorii afectați de această lucrare sa își asigure rezerva minimă de apă pentru consum și uz casnic în perioada în care va fi sistată alimentarea cu apă.

Amintim consumatorilor că investițiile pentru modernizarea și dezvoltarea sistemelor de alimentare cu apă potabilă sunt efectuate în beneficiul lor pe termen lung și vizează asigurarea unor servicii ireproșabile și implicit creșterea calității vieții Prin implementarea acestora se realizează îmbunătățirea capacității de transport și distribuție a apei potabile, asigurarea debitului de alimentare și a calității apei, reducerea pierderilor în rețeaua de distribuție, siguranța și continuitatea furnizării serviciilor.

Zâmbet strălucitor: Educație pentru dinți sănătoși

Luni începe campania de informare şi educaţie asupra normelor şi regulilor fundamentale de igienă orală la copii

Proiectul „Zâmbet strălucitor: Educație pentru dinți sănătoși” este organizat de Asociația Culturală Georgiana Rusu în colaborare cu Colegiul Medicilor Stomatologi din România și presupune o campanie de informare şi educaţie asupra normelor şi regulilor fundamentale de igienă orală la copiii de 5 – 12 ani din 12 localități din județul Constanța. Proiectul este realizat cu sprijinul Consiliului Județean Constanța și vizează comunitățile din Mangalia, Medgidia, Cernavodă, Ovidiu, Techirghiol, Năvodari, Cumpăna, Peștera, Pantelimon, Vulturu, M. Kogălniceanu și Tuzla.

Practic, prin intermediul unui spectacol de teatru de păpuși cu durata de 35 de minute, copiii vor primi informații esențiale despre igiena orală și despre importanța tratării cariilor în stadiile incipiente, informații ce vor fi transmise către ei într-un mod artistic, interesant și atractiv și cu un limbaj adecvat vârstei lor. Spectacolul va fi prezentat de 30 de ori în cele 12 localități, în perioada 7 – 25 octombrie 2024. La finalul fiecărei reprezentații, reprezentanți ai Colegiului Medicilor Stomatologi din România vor susține prezentări interactive de 10 minute destinate informării privind importanței sănătății dentare și igienei alimentare și vor oferi tuturor copiilor prezenți în sală pliante care prezintă tehnicile corecte de periaj, cărticele de colorat cu tematică referitoare la igiena orală precum și mini-mostre de pastă de dinți. Spectacolul este destinat copiilor, dar sunt bineveniți și părinții care doresc să fie informați cu privire la igiena dentară elementară.

Publicul țintă al proiectului este reprezentat de peste 2.500 de copii cu vârste de 5 – 12 ani și de aproximativ 300 de părinți, aparținători și cadre didactice. Valoarea totală a proiectului este de 278.500 lei (250.000 lei finanțare din partea Consiliului Județean Constanța și 28.500 lei contribuția proprie a beneficiarului).

În iunie 2024, într-un cadru oficial, în prezența Prof. Dr. Alexandru Rafila – Ministrul Sănătății, Prof. Florian Lixandru – Secretar de Stat în Ministerul Educației, Prof. Univ. Dr. Adrian Streinu–Cercel – președintele Comisiei de Sănătate din Senatul României, Dr. Silvia Gatscher – reprezentantul Organizației Mondiale a Sănătății în România, Colegiul Medicilor Stomatologi din România (C.M.S.R.) a prezentat Studiul național privind starea de sănătate orală în RomâniaRezultatele studiului sunt alarmante: 2 din 3 copii români au carii, 40% dintre copii prezintă sângerări gingivale, mai mult de jumătate dintre copii au placă dentară microbiană, 1 din 3 copii prezintă anomalii ale dinților. Întrucât studiul a relevat inclusiv faptul că în România în special educația privind igiena orală este deficitară, s-a stabilit un plan de măsuri privind educarea, informarea și conștientizarea populației asupra riscurilor determinate de neglijarea sănătății orale, unul dintre deziderate fiind realizarea unui parteneriat social în acest scop. În acest context, la conferință au fost invitați reprezentanți ai Asociației Culturale Georgiana Rusu, care au prezentat proiectul „Zâmbet strălucitor: Educație pentru dinți sănătoși”.

În urma diseminării la nivel național a informațiilor despre proiectul de la Constanța, Organizația Mondială a Sănătății – România și reprezentanți ai Colegiului Medicilor Stomatologi și ai autorităților locale din teritoriu și-au manifestat dorința ca proiectul să fie itinerat anul viitor la nivel național.

Proiectul „Zâmbet strălucitor: Educație pentru dinți sănătoși”

Programul reprezentațiilor

Săptămâna ………………   Zi  1  2  3
  Luni7 octombrie Peștera 10:00
Peștera 12:00
14 octombrie Ovidiu
10:00 Ovidiu 12:00
21 octombrie Medgidia 10:00 Medgidia 12:00
  Marți8 octombrie M. Kogălniceanu 10:00 M. Kogălniceanu 12:0015 octombrie Cumpăna 10:00 Cumpăna 12:0022 octombrie Cernavodă 10:00 Cernavodă 12:00
  Miercuri9 octombrie Pantelimon 10:00 Vulturu 13:0016 octombrie Cumpăna 10:00 Cumpăna 12:0023 octombrie Cernavodă 10:00 Cernavodă 12:00
  Joi10 octombrie Mangalia 10:00 Mangalia 12:0017 octombrie Techirghiol 10:00 Techirghiol 12:0024 octombrie Năvodari 10:00 Năvodari 12:00
  Vineri11 octombrie Tuzla 10:00 Mangalia 13:0018 octombrie Techirghiol 10:00 Techirghiol 12:0025 octombrie Năvodari 10:00 Năvodari 12:00