Atenție, se oprește apa în Năvodari, Corbu și Lumina!

Pentru remedierea unei avarii survenite pe conducta de aducțiune DN 600 PREMO de pe strada Năvodari din localitatea Lumina, RAJA SA este nevoită să întrerupă furnizarea apei potabile miercuri – 18 octombrie 2023, începând cu ora 02.00 până la ora 18.00.

       Vor fi afectați de lipsa apei consumatorii din orașul Năvodari (inclusiv cartierul Peninsula și zona Industrială), dar și cei din localitățile Corbu și Lumina.

        Aceste intervenții constau în înlocuirea unui tronson de aproximativ 10 metri pe conducta magistrală. Având în vedere faptul că segmentul avariat se află ancorat într-un masiv de beton, pozat la o adâncime de peste 5 metri, lucrările de remediere a avariei sunt deosebit de complexe, necesitând un timp mai mare de execuție.  

        Ne cerem scuze pentru disconfortul creat abonaților, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție vor face tot posibilul pentru finalizarea operațiunilor și reluarea furnizării apei potabile în timp operativ.

         Având în vedere diametrul conductei, debitul mare de apă și lungimea rețelei, reluarea furnizării apei potabile se va realiza în mod progresiv în fiecare zonă afectată.

         Totodată, rugăm utilizatorii afectați de această lucrare sa își asigure rezerva minimă de apă pentru consum și uz casnic în perioada în care va fi sistată alimentarea cu apă.

Maratonul voturilor din cadrul concursului “Apa este viață” s-a încheiat

RAJA anunță câștigătorii!

 RAJA Constanța sărbătorește astăzi, 22 martie 2023, Ziua Mondială a Apei, alături de participanții concursului “Apa este viață”, nerăbdători să afle rezultatul efortului depus în scopul salvării naturii. Competiția organizată de compania locală de apă a reunit sute de picturi și desene valoroase, care au respectat tema – “Fii schimbarea pe care vrei să o vezi în lume – Fiecare picătură contează”.

Conceptul din acest an a inspirat sute de școlari constănțeni care nu au ezitat să redea, prin idei și culori, pe foaia de hârtie, mesaje cât mai inspirate despre APĂ, ca resursă vitală, dar limitată, ce trebuie protejată și utilizată într-un mod sustenabil.

Prin acțiunile derulate în spațiul școlar, compania locală de apă încurajează dezvoltarea activităților care să conducă la protejarea mediului înconjurător, conturând astfel formarea unui comportament ecologic și în rândul elevilor.

Mulțumim micilor artiști pentru implicare și îi anunțăm că, potrivit regulamentului concursului “Apa este viață”, publicul a decis, prin vot virtual, care sunt cele mai apreciate creații artistice. Au fost declarați câștigători participanții ale căror lucrări au acumulat cele mai multe aprecieri pe pagina de Facebook RAJA, accesând butoanele „Like” sau „Love”.

Toate lucrările înregistrate în concurs au fost publicate, începând cu data de 04 martie 2023, în cadrul unei expoziții, pe pagina de Facebook RAJA SA, în două albume, câte unul pentru fiecare categorie de vârstă (7-11 ani, respectiv 12-16 ani), pentru a putea fi votate de susținători.

La înălțime se ridică și premiile pregătite pentru micii artiști. Pentru fiecare categorie de vârstă sunt acordate premii constând în: locul I – o trotinetă electrică, locul II – o bicicletă și locul III – un hoverboard, însoțite de câte un voucher în valoare de 300 lei de la librăria Cărturești. Pentru mențiuni, premiile constau în câte un voucher în valoare de 300 lei de la librăria Cărturești.

Ca și anul trecut, conform Regulamentului concursului, organizatorul – RAJA SA acordă câte o mențiune specială pentru fiecare categorie de vârstă.

Câștigătorii concursului “Apa este viață” – ediția 2023  sunt următorii:

Categoria 07 –  11 ani

• Locul I – Han Nadia Ioana, lucrarea nr. 52;

• Locul II – Han Sorina Maria, lucrarea nr. 51;

• Locul III – Trandafir David Gabriel, lucrarea nr. 43;

• Mentiune – Radu Luca Ciprian, lucrarea nr. 48;

• Mențiune – Butnaru Antonia, lucrarea nr. 124;

• Mențiune – Burlacu Andrei, lucrarea nr. 45;

• Mențiune specială – Maloș Sara Ioana, lucrarea nr. 79.

Categoria 12 – 16 ani

• Locul I – Marastawi Nadin, lucrarea nr. 36;

• Locul II – Boantă Alessia, lucrarea nr. 31;

• Locul III – Ene Miruna Andreea, lucrarea nr. 35;

• Mențiune – Pascal Diana Georgiana Doina, lucrarea nr. 27;

• Mențiune – Coman Sofia, lucrarea nr. 33;

• Mențiune – Cernea Elena Cristina, lucrarea nr. 20;

• Mențiune specială – Tuccilo Carolina Gloria, lucrarea nr.34.

Având în vedere art. 5, alin. 5.7. din Regulamentul concursului: RAJA își rezervă dreptul de a invalida și elimina din concurs participanții suspecți de faptul că au acumulat numărul de aprecieri în mod fraudulos, fără a fi obligată de a demonstra cu probe modul în care participanții respectivi au primit aprecierile, dar și urmare a verificărilor efectuate, una dintre lucrările transmise și acceptate în concurs a fost descalificată.

Deși prevederile enunțate mai sus nu obligă organizatorul să ofere explicații, dorim totuși să aducem la cunoștință că lucrarea a fost eliminată în urma constatării faptului că voturile au fost obținute prin inducerea în eroare a celor care au votat. Astfel, au fost propagate în mediul online false promisiuni privind diverse acte de caritate pentru cazuri sociale sau diferite donații de fonduri în funcție de numărul de like-uri acumulate.   

Premierea câștigătorilor va avea loc în perioada 03 – 06 aprilie 2023 la sediul central al companiei RAJA SA.   

Cădere de tensiune la Stația de Tratare și Pompare Complex Constanța Nord!

Astăzi – 04 septembrie 2022, în jurul orei 09.30, s-a înregistrat o cădere totală de tensiune la Stația de Tratare și Pompare Complex Constanța Nord din municipiul Constanța, motiv pentru care pompele de la nivelul acesteia nu au mai putut funcționa.

Până la remedierea avariei, sunt afectați de lipsa apei consumatorii din următoarele zone: cartierul Tomis Nord, Stațiunea Mamaia, Mamaia Nord, Mamaia Sat și Tabăra Năvodari.

Ne cerem scuze pentru neplăcerile create utilizatorilor, pe care îi asigurăm că, imediat ce disfuncționalitățile de la nivelul sistemelor de alimentare cu energie electrică vor fi remediate, lucrătorii RAJA vor relua furnizarea apei.