În vârstă de 83 de ani, actorul Lucian Iancu își deapănă astăzi povestea vieții, care poate fi un bun subiect de film.
De la dorința de a îmbrăca uniforma militară și până la experiența din temnița comunistă, pe care a primit-o cu zâmbetul pe buze, marele actor constănțean își amintește cum a ajuns student la IATC, care a fost primul rol interpretat, ce profesori i-au marcat cariera, de ce Cyrano rămâne personajul în care s-a regăsit cel mai bine, ce regizor l-a motivat în mod deosebit, de ce a vrut să fugă din țară în anul 1985 și cum i-a schimbat experiența închisorii viața de după 1989.
Întrebat cum vede viitorul generației de astăzi raportat la cea de aur, Lucian Iancu transmite tinerilor actori și un mesaj special cu privire la calea de urmat pentru obținerea performanței scenice.
„Încă din copilărie m-a atras marinăria. Ca orice constănțean eram barcagiu. Mă pregăteam să intru la fosta școală de marină care funcționa în clădirea fostei burse din port. Însă școala de marină s-a desființat exact când am absolvit eu. Îmi plăcea și armata. Eram atras de uniformă.
Am făcut școala militară de tancuri și auto de la Pitești. Am fost un mare consumator de film. De mic copil mă strecuram pe sub geamul casieriței de la cinema și intram la filme. Înceând de la 7 ani am văzut sute de filme. Am văzut filme americane cu Stan și Bran, toate filmele italiene, cele franțuzești de capă și spadă. Mi-a plăcut Gérard Philipe. Mi-au plăcut și filmele rusești.
Fiind la școala militară, coleg cu Nicu Spiroiu care a ajuns ulterior ministru, comandantul ne-a cerut să facem o echipă artistică. Și atunci Nicu a scris o poezie, și mergeam prin satele din jur în acțiuni ale școlii militare care se ocupa să culturalizeze populația. Așa am ajuns pe o mică scenă” a povestit Lucian Iancu
Tomis TV 