„Atunci când m-am internat, afară ningea iar în spital era cald și bine. Am ajuns într-un salon cu șase babe. Era un singur pat liber la gea. M-am ghemuit în pat și am început să bocesc.
M-am dus din salon în salon. Toți spuneau că au „neoplasm” și nimeni nu știa că asta înseamnă „cancer.” Legislația nu prevedea că medicul trebuie să-ți spună că ai cancer. Spuneau familiei, dar nu spuneau pacientului.
O lună am fost prăbușită. Mi-a căzut părul și dormeam cu wc-ul între picioare. După care m-am întrebat, dar de ce trebuie să mor eu?
În viața asta trebuie să-i dai suferinței o formă, ca să poți lupta cu ea.
În 2003 am înființat asociația cu care am început să lupt pentru bolnavii de cancer. Mi-am propus să obțin reconstrucție mamară gratuită pentru bolnavele de cancer. Am fost la toate emisiunile începând din 2003. M-am gărat cu acea fată, care era paralizată de la gât în jos.
Sunt o fire pragmatică. Nu mă întreb de ce mi se întâmplă mie. Nu trebuie să desfacem firul în patru. Toți pățin ceva. Nu există om, animal sau plantă care să fie perfectă.”
Tomis TV 