Moderatorul Mihai Petre și invitatul său, reputatul jurnalist Nicolae Melinescu, vorbesc astăzi despre exigențele și riscurile meseriei de jurnalist, dinainte și după 1989.
Cum și-a început cariera în Televiziunea Română, când a realizat primul reportaj și pe ce temă, când a prezentat primul buletin informativ și cât timp s-a pregătit pentru acest moment, de la cine a învățat meserie, de ce a fost atât de marcat de materialul realizat în Vietnam imediat după încheierea războiului, ce șefi de stat a intervievat înainte de 1989, în ce măsură a fost un favorizat al Sistemului, cum funcționa cenzura, dacă a fost urmărit de Securitate și dacă a fost surprins de Revoluția din decembrie 1989, care a fost atmosfera acelor zile în TVR, cum a evoluat cariera sa în democrație, în special in calitate de corespondent asociat al TVR la emisiunea CNN World Report, ce își mai amintește din interviul cu președintele George W. Bush, care sunt calitățile necesare pentru a fi un bun jurnalist, cum este influențată libertatea presei de interesele patronilor și unde trebuie să se oprească un jurnalist profesionist în raport cu solicitările conducerii, sunt doar câteva dintre întrebările la care puteți afla răspunsuri urmărind ediția de astăzi a emisiunii „Fără Mască”. O emisiune despre presa românească de atunci și de acum, cu unul dintre jurnaliștii profesioniști de atunci și de acum.

