Se oprește apa pe mai multe străzi din municipiul Mangalia!

Pentru executarea lucrărilor de conectare la sistemul centralizat de distribuție a apei potabile din municipiul Mangalia, județul Constanța, a noilor conducte de alimentare cu apă din zona intersecției străzilor Oituz cu Sf. Apostol Andrei, echipele RAJA vor sista furnizarea apei potabile marți, 03 decembrie 2024, între orele 08.00 – 20.00.

Vor fi afectați de lipsa apei consumatorii de pe Șoseaua Constanței, tronsonul delimitat de sensul giratoriu (str. M. Basarab cu Șos. Constanței) și ieșirea din oraș, către localitatea 2 Mai.  

Totodată, de la sensul giratoriu către stațiunea Saturn se va furniza apă cu presiune scăzută.

Investiția face parte din contractul de lucrări derulat prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM), CL16 – “Rețele apă și canalizare Mangalia”, cu o valoare de aproximativ 42 mil. lei.

Rugăm toți utilizatorii afectați de această lucrare să își asigure rezerva minimă de apă pentru consum și uz casnic în perioada în care va fi sistată alimentarea cu apă.

Amintim consumatorilor că investițiile pentru modernizarea și dezvoltarea sistemelor de alimentare cu apă potabilă sunt efectuate în beneficiul lor pe termen lung și vizează asigurarea unor servicii ireproșabile și implicit creșterea calității vieții.

Prin implementarea acestora se realizează îmbunătățirea capacității de transport și distribuție a apei potabile, asigurarea debitului de alimentare și a calității apei, reducerea pierderilor în rețeaua de distribuție, siguranța și continuitatea furnizării serviciilor.

Ne cerem scuze pentru disconfortul creat abonaților, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei potabile în timp operativ.

Se oprește apa în zonele Badea Cârțan și Vivo din municipiul Constanța!

În vederea executării lucrărilor de conectare la sistemul centralizat a noii magistrale reabilitate, cu diametrul de 500 mm, RAJA S.A. va sista furnizarea apei potabile, miercuri – 27 noiembrie 2024, în intervalul orar 08.30 – 20.00.

Vor fi afectați de lipsa apei consumatorii și punctele termice din perimetrul delimitat de străzile: Ștefăniță Vodă – Soveja – bd. Tomis – bd. Aurel Vlaicu – Ștefăniță Vodă, practic zonele Badea Cârțan, Vivo și Euromaterna.

Investițiile fac parte din Contractul de lucrări CL33: ”Reabilitare conducte aducțiune și magistrale, stații de pompare apă uzată SP E20 și refulări aferente, în Municipiul Constanța”, în valoare totală de aproximativ 76 milioane lei, proiect derulat în cadrul Programului Operațional Infrastructură Mare.

Rugăm toți utilizatorii afectați de această lucrare să își asigure rezerva minimă de apă pentru consum și uz casnic în perioada în care va fi sistată alimentarea cu apă.

Ne cerem scuze pentru disconfortul creat abonaților, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție ale constructorului vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei potabile în timp operativ. Amintim consumatorilor că investițiile pentru modernizarea și dezvoltarea sistemelor de alimentare cu apă potabilă sunt efectuate în beneficiul lor pe termen lung și vizează asigurarea unor servicii ireproșabile și implicit creșterea calității vieții. Prin implementarea acestora se realizează îmbunătățirea capacității de transport și de distribuție a apei potabile, asigurarea debitului de alimentare și a calității apei, reducerea pierderilor în rețeaua de distribuție, siguranța și continuitatea furnizării serviciilor.

Se oprește apa în localitatea Valu lui Traian!

În vederea executării lucrării programate în comuna Valu lui Traian ”Lucrări de dezafectare conductă Dn 400 mm, turnare masive nod PN0 și PN5, întregire tronson dintre CV A22.1 și N80 – Str. Calea Dobrogei (DN3)”, RAJA S.A. va întrerupe furnizarea apei marți – 12 noiembrie 2024, în intervalul orar 08.00 – 14.00.  

În acest timp vor fi afectați de lipsa apei consumatorii din localitatea Valu lui Traian, cu excepția zonelor F și C.

Investiția face parte din cadrul ”Proiectului regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată în aria de operare a SC RAJA SA Constanța în perioada 2014 – 2020”, contractul de lucrări CL21: Rețele apă și canalizare Valu lui Traian, derulat prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM), în valoare de aproximativ 116 mil. lei.

Ne cerem scuze pentru disconfortul creat abonaților, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție ale constructorului vor face tot posibilul pentru finalizarea intervențiilor și reluarea furnizării apei potabile în timp operativ.

Totodată, rugăm utilizatorii afectați de această lucrare să își asigure rezerva minimă de apă pentru consum și uz casnic în perioada în care va fi sistată alimentarea cu apă.

Amintim consumatorilor că investițiile pentru modernizarea și dezvoltarea sistemelor de alimentare cu apă potabilă sunt efectuate în beneficiul lor pe termen lung și vizează asigurarea unor servicii ireproșabile și implicit creșterea calității vieții.

Prin implementarea acestora se realizează îmbunătățirea capacitătii de transport și distribuție a apei potabile, asigurarea debitului de alimentare și a calitatii apei, reducerea pierderilor in reteaua de distributie, siguranta si continuitatea furnizarii serviciilor.

Se oprește apa pe mai multe străzi din localitatea Eforie Sud!

 La nivelul sistemului de distribuție a apei potabile din localitatea Eforie Sud se vor executa lucrări de racordare a noilor conducte de alimentare cu apă. Pentru realizarea acestor operațiuni, RAJA S.A. va întrerupe furnizarea apei potabile, joi – 14 noiembrie 2024, în intervalul orar 08.30 – 18.00.

Vor fi afectați de lipsa apei toți consumatorii din zona străzilor Cantacuzino, Progresului, Negru Vodă, Carmen Silva, Mihai Viteazul, Horia, Cloșca, Dezrobirii, Transilvaniei, Munteniei, Remus Opreanu si Ion Movilă.

Investiția face parte din contractul de lucrări cu finanțare europeană derulat prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM), CL9 “Reabilitare rețele de distribuție, rețele de canalizare Eforie Sud, județul Constanța”, în valoare totală de peste 18 mil. lei.

Ne cerem scuze pentru disconfortul creat abonaților, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție ale constructorului vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei potabile în cel mai scurt timp.

Totodată, rugăm toți utilizatorii afectați de această lucrare să își asigure rezerva minimă de apă pentru consum și uz casnic în perioada în care va fi sistată alimentarea cu apă.

Amintim consumatorilor că investițiile pentru modernizarea și dezvoltarea sistemelor de alimentare cu apă potabilă sunt efectuate în beneficiul lor pe termen lung și vizează asigurarea unor servicii ireproșabile și implicit creșterea calității vieții.

Prin implementarea acestora se realizează îmbunătățirea capacității de transport și de distribuție a apei potabile, asigurarea debitului de alimentare și a calității apei, reducerea pierderilor în rețeaua de distribuție, siguranța și continuitatea furnizării serviciilor.