Viața, martiriul și memoria lui Iuliu Maniu

Moderatorul Mihai Petre și invitatul său, Ion-Andrei Gherasim, președintele Fundației Corneliu Coposu, evocă astăzi personalitatea unuia dintre cei mai importanți oameni de stat ai României moderne, Iuliu Maniu.

Cât de importantă a fost educația în evoluția sa viitoare, cine i-a fost model în tinerețe, ce rol a jucat în ecuația Marii Uniri de la 1 decembrie 1918 și în pregătirea administrativă a Transilvaniei pentru guvernarea de la București, de ce a fost principalul promotor al revenirii în țară a principelui Carol al II-lea, cum a scăpat de oamenii dictaturii carliste, de naziști și de legionari, de ce a refuzat preluarea Guvernului la 23 august 1944 în contextul în care a fost unul dintre cei mai importanți oameni ai momentului, dacă a fost trădat atât înainte, cât și după înscenarea de la Tămădău și dacă a mai sperat în salvarea sa, dar mai ales a țării de către anglo-americani după condamnarea sa și închiderea la Sighet, cât de periculos a fost pentru comuniști de nici până astăzi nu se cunoaște cu exactitate locul unde a fost înhumat, în ce măsură statul român i-a evocat așa cum se cuvine personalitatea în acest an în care se împlinesc 150 de ani de la naștere și 70 de de la mutarea sa la cele veșnice, sunt doar câteva dintre întrebările la care veți putea afla răspunsuri „Fără Mască” in ediția de astăzi a emisiunii omonime.

O ediție omagiu închinată omului providențial al Marii Unirii de la 1918 și al întoarcerii armelor de la 1944, Iuliu Maniu.

RAJA: Situatie localitati fara apa ora 15.00

Update 28 Noiembrie 2023, ora 15.00 – Situația actualizată a localităților afectate de lipsa apei

Bună ziua!

În continuare, la nivelul județului Constanța sunt zeci de localități fără energie electrică, motiv pentru care nu se poate furniza nici apa în sistem centralizat. Astfel, la ora actuală, localitățile unde nu se furnizează apă potabilă sunt următoarele: Olteni, Vîlcele, Dumbrăveni, Independența, General Scărișoreanu, Cerchezu, Arsa, Istria, Vadu, Vadu Oii, Mihai Viteazu, Nuntași, Siriu Crișan, Piatra, Săcele, Traian, Palazu Mic, Sibioara, Aliman, Deleni, Țibrinu, Țepeș Vodă, Castelu, Nisipari, Pietreni, Șipote, Petroșani, Viile, Crîngu, Vlahii, Dunăreni și Abrud.

Asigurăm utilizatorii afectați că echipele RAJA vor reporni pompele de la nivelul surselor și stațiilor pentru reluarea furnizării de apă, imediat ce vor fi rezolvate problemele survenite la nivelul rețelei electrice.

Update caderi tensiune – 27 noiembrie 2023, ora 15.30

Echipele furnizorului de energie au reușit să realimenteze cu tensiune toate sursele ce asigură debitul de apă necesar pentru stația de tratare și pompare Palas din municipiul Constanța. Imediat, s-au făcut manevrele necesare și s-a pornit pomparea la presiune normală către zonele deservite. La ora actuală, în municipiul Constanța apa potabilă este furnizată în regim normal.

În continuare, la nivelul județului Constanța sunt zeci de localități fără energie electrică, motiv pentru care nu se poate furniza nici apa potabilă. În cursul acestei zile, s-au mai înregistrat căderi de tensiune și la sursele de apă din comunele Castelu, Lipnița, Ion Corvin. Astfel, la ora actuală, localitățile unde nu se furnizează apă potabilă din cauza lipsei de energie sunt următoarele: Biruința, Topraisar, Adamclisi, Negru Vodă, Cotu Văii, Istria, Vadu Oii, Corbu, Crucea, Mihai Viteazu, Nuntași, Viroaga, Ostrov, Crișan, Siriu, Aliman, Deleni, Făclia, Saligny, Eforie Sud, Tuzla, Olteni, Arsa, Furnica, Tătaru, Amzacea, Țibrinu, Tortoman, Siliștea, Țepeș Vodă, Castelu, Nisipari, Pietreni, Șipote, Petroșani, Zorile, Urluia, Ion Corvin, Viile, Crângu, Rariștea, Brebeni, Lipnița, Coslugea, Canlia, Carvăn, Vlahii, Dunăreni, Furnica și Dumbrăveni.

Rugăm utilizatorii afectați de lipsa apei să dea dovadă de înţelegere, pentru că echipele RAJA vor acționa pentru reluarea furnizării de apă, imediat ce vor fi rezolvate problemele survenite la nivelul rețelei electrice.

Vom reveni cu amănunte!

Informare Publică: Se amână lucrarea programată din cartierul Palazu Mare!

Din cauza condițiilor meteo nefavorabile, lucrările pregătitoare de sectorizare la nivelul sistemului de alimentare cu apă din cartierul Palazu Mare, au fost mult îngreunate și nu s-a reușit finalizarea acestora în timp util. În această situație, nu se mai oprește apa consumatorilor din cartierul Palazu Mare, mâine – 28 noiembrie 2023.  

Lucrarea propriu-zisă de sectorizare la nivelul sistemului de alimentare cu apă se amână pentru o dată ulterioară, ce va fi comunicată în timp util.

Vă mulțumim pentru înțelegere!

Update 27 noiembrie, ora 09.00 – Presiuni scăzute Palas

Echipele care asigură permanența depun eforturi susținute pentru a reporni sistemele care asigură furnizarea apei potabile, ori de câte ori apar fluctuații de curent. În multe localități se înregistrează căderi totale de tensiune, iar alimentarea cu apă este în continuare întreruptă.

Noaptea trecută, s-a întrerupt curentul și la o parte din sursele ce asigură necesarul de apă pentru stația de tratare și pompare Palas din municipiul Constanța. Având în vedere că nu se poate asigura tot debitul pentru a funcționa la parametrii de presiune optimi, abonații deserviți (cartierele și zonele CET, Viile Noi, Medeea, Palas, Industrială, Brătianu, Km 4-5, Km 5, Poarta 6, Abator, Gară, Casa de Cultură, Compozitori, Coiciu, Inel I, Inel II, 1 Mai și Depozite – Halta Traian) au apă la robinete cu presiuni scăzute.

În continuare, din cauza lipsei de energie electrică, sunt afectate de lipsa apei următoarele localități: Biruința, Topraisar, Corbu, Mihail Kogălniceanu (inclusiv aeroportul si zona bazei militare), Valu lui Traian, Cobadin, Viișoara, Ștefan cel Mare, Faclia, Saligny, Negru Vodă, Cotu Văii, Istria, Nuntași, Mihai Viteazu, Vadu Oii, Crișan, Siriu, Crucea, Deleni, Aliman, Comana, Tătaru, Eforie Nord, Independența, Ostrov, Viroaga, Adamclisi, Eforie Sud, Tuzla, Olteni, Ovidiu și Arsa.

Destinația Mamaia Constanța, printre preferințele polonezilor la TT Warsaw

Update caderi tensiune – reluare furnizare apa potabila in municipiul Constanta

Actualizare 26 Noiembrie 2023, ora 17.00 – Situația actualizată a localităților afectate de lipsa apei

Bună ziua!

Județul Constanța se află în continuare sub averitizare de Cod Roșu! Echipele care asigură permanența depun, încă din cursul nopții trecute, eforturi susținute pentru a reporni sistemele care asigură furnizarea apei potabile, ori de câte ori se înregistrează fluctuații de curent. În multe localități se înregistrează căderi totale de tensiune, iar alimentarea cu apă este întreruptă.

În urmă cu puțin timp, echipele furnizorului de energie au reut să realimenteze cu tensiune toate sursele ce asigură debitul de apă necesar pentru municipiul Constanța. Imediat, s-au făcut manevrele necesare și s-a pornit pomparea către stația Palas, dar și către oraș. Având în vedere lungimea și diametrul rețelei pentru ca sistemul să intre în presiune și ca toți abonații din Constanța să aibă din nou apă la robinete la parametrii optimi este nevoie de o perioadă de câteva ore.

Totodată, a revenit curentul și la sursa Murfatlar ce asigură apa pentru localitățile Murfatlar, Poarta Albă, Nazarcea și Galeșu, dar și la sursele aferente localităților Nicolae Bălcescu și Poiana.

Astăzi – 26 noiembrie 2023, ora 17.00, situația actualizată a localităților afectate de lipsa apei din județul Constanța este următoarea: Biruința, Topraisar, Corbu, Mihail Kogălniceanu (inclusiv aeroportul si zona bazei militare), Oituz, Culmea, Valu lui Traian, Cobadin, Viișoara, Cernavodă, Ștefan cel Mare, Făclia, Saligny, General Scărișoreanu, Plopeni, Negru Vodă, Cotu Văii, Pecineaga, Moșneni, Vânători, Istria, Nuntași, Mihai Viteazu, Vadu Oii, Crișan, Siriu, Crucea, Albești, Deleni, Dulcești, Aliman, Comana, Eforie Nord, Independența, Viroaga, Adamclisi, 2 Mai, Limanu, Vama Veche, Eforie Sud, Tuzla, Olteni și Ostrov.

Actualizare 26 Noiembrie 2023, ora 15.00 – Situația actualizată a localităților afectate de lipsa apei

Județul Constanța se află în continuare sub averitizare de Cod Roșu! Echipele care asigură permanența depun, încă din cursul acestei nopți, eforturi susținute pentru a reporni sistemele care asigură furnizarea apei potabile, ori de câte ori se înregitrează fluctuații de curent. În multe localități se înregistrează căderi totale de tensiune, iar alimentarea cu apă este întreruptă.

Astăzi – 26 noiembrie 2023, ora 15.00, situația actualizată a localităților afectate de lipsa apei din județul Constanța este următoarea: Biruința, Topraisar, Corbu, Mihail Kogălniceanu (inclusiv aeroportul si zona bazei militare), Oituz, Culmea, Valu lui Traian, Poarta Albă, Cobadin, Viișoara, Cernavodă, Ștefan cel Mare, Făclia, Saligny, Poiana, General Scărișoreanu, Plopeni, Negru Vodă, Cotu Văii, Pecineaga, Moșneni, Vânători, Istria, Nuntași, Mihai Viteazu, Vadu Oii, Crișan, Siriu, Crucea, Cumpăna, Albești, Nicoale Bălcescu, Deleni, Dulcești, Aliman, Comana, Galeșu, Nazarcea, Eforie Nord, Independența, Viroaga, Adamclisi, 2 Mai, Limanu, Vama Veche, Eforie Sud, Tuzla, Olteni și Ostrov.

Și la nivelul Surselor care alimentează cu apă potabilă orașul Constanța (Palas, Cișmele, Galeșu și Constanța Nord) s-au înregistrat căderi totale de tensiune. În aceste condiții, consumatorii din mun. Constanța sunt afectați de lipsa apei. Echipele de intervenție fac manevrele de vane necesare pentru reluarea furnizării de apă la parametrii optimi, imediat ce se asigură alimentarea cu energie a surselor.

Facem un apel către toți consumatorii care înregistrează probleme la sistemul de alimentare cu apă potabilă și canalizare, pentru remedierea acestor situații într-un timp cât mai scurt, să sesizeze toate avariile apărute la dispeceratul societății la numărul de telefon 0241.924  tasta 3.

Amintim că în urma atenționărilor meteo, la nivelul municipiului Constanța sunt constituite 12 echipe de intervenție, iar în restul județului alte 9, dotate cu wome, vidanje și pompe de mare putere, care acționează pentru remedierea tuturor solicitărilor primite la dispeceratul societății.

Informare Publică: UPDATE ora 11.30: Ca urmare a lipsei de energie electrică orașul Constanța rămâne fără apă potabilă!

UPDATE  ora 11.30:  Ca urmare a lipsei de energie electrică orașul Constanța rămâne fără apă potabilă!

La ora actuală a căzut tensiunea la toate sursele care alimentează tot orașul Constanța (Palas, Cișmele, Galeșu și Constanța Nord). În aceste condiții toți consumatorii din mun. Constanța vor rămâne fără apă la robinete în aproximativ 2 ore. Asigurăm abonații că vom relua alimentarea cu apă la parametrii optimi imediat ce echipele furnizorului de energie vor reuși să repună în funcțiune liniile de tensiune. Vom reveni cu amănunte imediat ce vor apărea informații noi din teren!  

Update căderi tensiune 26 Noiembrie ora 08.00

Update 26 Noiembrie – ora 08.00

În ultima oră, s-au înregistrat căderi totale de tensiune la sursele ce asigură alimentarea cu apă la nivelul localităților Negru Vodă, Cotu Văii, Poiana, General Scărișoreanu și Plopeni.

Situația actualizată a localităților fără apă potabilă este următoarea: Biruința, Topraisar, Corbu, Mihail Kogălniceanu (inclusiv aeroportul si zona bazei militare), Oituz, Valu lui Traian, Castelu, Poarta Albă, Murfatlar, Cobadin, Viișoara, Cernavodă, Ștefan cel Mare, Făclia, Saligny, Poiana, Negru Vodă, Cotu Văii, General Scărișoreanu și Plopeni.

În continuare în municipiul Constanța, din cauza lipsei de energie de la stația de tratare și pompare Palas, nu se poate asigura apă potabilă abonaților din zonele și cartierele: CET, Viile Noi, Medeea, Palas, Industrială, Brătianu, Km 4-5, Km 5, Poarta 6, Abator, Gară, Casa de Cultură, Compozitori, Coiciu, Inel I, Inel II, 1 Mai și Depozite – Halta Traian. 

Situatie căderi tensiune 26 Noiembrie, ora 06.30

Din cauza căderilor de tensiune, zeci de localități, inclusiv municipiul Constanța, sunt afectate de lipsa apei potabile!

La această oră, județul Constanța încă se află sub avertizare de cod de vreme severă, cu rafale de vânt care au atins pragul critic de 100 km/h. Având în vedere acest aspect, la nivelul mai multor surse și stații tratare și/sau pompare s-au înregistrat noaptea trecută fluctuații și căderi de tensiune ce au afectat alimentarea cu apă în mai multe localități din județ, inclusiv municipiul Constanța. 

În această dimineață sunt afectate de lipsa apei potabile următoarele localități: Biruința, Topraisar, Corbu, Mihail Kogălniceanu (inclusiv aeroportul si zona bazei militare), Oituz, Valu lui Traian, Castelu, Poarta Albă, Murfatlar, Cobadin, Viișoara, Cernavodă, Ștefan cel Mare, Făclia și Saligny. 

În jurul orei 03.30, la Stația de Pompare si Tratare Palas s-au înregistrat mai multe fluctuații urmate de o cădere totală de tensiune, motiv pentru care pompele de la nivelul stației nu au mai putut funcționa. Până la remedierea situației de natură electrică sunt afectați de lipsa apei consumatorii din municipiul Constanța din următoarele zone: CET, Viile Noi, Medeea, Palas, Industrială, Brătianu, Km 4-5, Km 5, Poarta 6, Abator, Gară, Casa de Cultură, Compozitori, Coiciu, Inel I, Inel II, 1 Mai și Depozite – Halta Traian.

Pentru remedierea situației, echipele RAJA de permanență din cadrul stației sunt pregătite să facă toate manevrele necesare pentru repornirea pompelor în condiții de siguranță, însă intervențiile lor sunt condiționate de stabilizarea alimentării cu energie. Având în vedere zona mare deservită, și implicit lungimea și diametrul rețelei, pentru ca sistemul să intre în presiune și toți abonații să aibă din nou apă la presiuni normale, este nevoie de o perioadă de aproximativ 2-3 ore.  

Asigurăm toți abonații afectați că lucrătorii RAJA vor face tot posibilul pentru asigurarea continuității serviciului de alimentare cu apă în condiții optime, atâta timp cât nu vor mai exista fluctuații sau căderi de tensiune în alimentarea cu energie a sistemelor operate. 

Facem un apel către toți consumatorii care înregistrează probleme la sistemul de alimentare cu apă cu potabilă și canalizare, pentru remedierea acestor situații într-un timp cât mai scurt, să sesizeze toate avariile apărute la dispeceratul societății la numărul de telefon 0241.924 tasta 3. 

Amintim că în urma atenționărilor meteo, la nivelul municipiului Constanța sunt constituit 12 echipe de intervenție, iar în restul județului alte 9, dotate cu wome, vidanje și pompe de mare putere, care acționează pentru remediere tuturor solicitărilor primite la dispeceratul societății.