Mihai Petre vă propune astăzi o emisiune document, în cadrul căreia sunt evocate multiple amintiri din temnițele comuniste de către fostul deținut, Mirel Stănescu.
Avea doar 17 ani atunci când, în dimineața zilei de 13 august 1957, doi securiști au bătut la poarta casei în care locuia cu părinții. Au urmat trei ani de groază petrecuți în arestul Securității din Constanța, penitenciarul pentru minori din Cluj, dar și în temnițele de la Jilava, Ocnele Mari, Gherla și Periprava.
Mirel Stănescu ne povestește cum a fost prin fiecare celulă a iadului, cât a avut de suferit și după liberare, cu ce speranțe a privit la momentul 22 decembrie 1989 și ce i-ar spune astăzi unuia dintre torționarii care l-au marcat pe viață.
În încheierea emisiunii, eroul constănțean este protagonistul unui moment emoționant, recitarea a două poezii: una compusă chiar de el, în închisoare, cealaltă învățată pe de rost, tot acolo, care cuprind răspunsul la întrebarea – „cum a rezistat?” O ediție document a emisiunii „Fără Mască” despre crimele comunismului și martirii care nu ar trebui uitați. Niciodată.
„M-am născut în Constanța în anul 1940. Tatăl meu era tehnician radio, reprezentant al firmei Philips din București, venit în Constanța în timpul războiului ca radiotelegrafist la aeroportul din Constanța.
Astfel, ascultam frecvent acasă posturi de radio străine precum Radio Londra sau Vocea Americii. Și am discutat, fiind mai liber și având aceste informații pe care le auzeam acasă în familie, am discutat între colegi. Tatăl unui dintre ei era activist de partid, pe la Casa Albă.
Din acest motiv, în dimineața zile de 13 august 1957, mă rezesc la ora 6 dimineața cu doi indivizi. A ieșit mama la poartă. Locuiam în cartierul Filimon Sârbu.
Au intrat în casă și mi-au cerut buletinul. Au perchizioneze prin casă și prin bibliotecă. Mi-au spus să merg cu ei să dau o declarație. După o stradă lăturalnică era o mașină. M-au băgat într-o cameră în sediul Securității de pe Bulevardul Mamaia. Eram foarte speriat. M-au informat că sunt arestat și mă aflu la Securitate”
La vremea aceea orice discuție era periculoasă. L-am găsit în celulă pe administratorul Casei Italiene, un anume Ugolino Bratezi. Era un pension pentru copiii săraci, orfani din Constanța, subvenționat de statul italian. El era suspectat de spionaj pentru Vatican.
Am fost anchetat de un Căpitan de Securitate care se numea Vera Dumitru. M-au așezat pe un scaun care era fixat de podea. Am fost judecat de tribunalul militar. Am fost apărat de un avocat din oficiu, care era mai mult formal. La tribunal am fost păzit de securiști.
Am fost condamnat la 3 ani de temniță grea. După judecată am fost trimis direct la închisoarea militară, care era vis-a-vis de actualul spital. Acolo am stat două luni, până la recurs. Recursul era desigur tot formal.
De acolo am ajuns la penitenciarul Jilava, la Fortul 13 Jilava, care era de tranzit, iar ulterior la închisoarea de minori politici de la Cluj.
Era o iarnă grea, iar noi eram îmbrăcați subțire. Jilava era o închisoare cumplită. N-am cuvinte să vă descriu. Erau niște camere de fort, construit pentru apărarea Bucureștiului din timpul lui Carol. Se dormea și câte doi pe un pat. Mulți erau în vârstă. Apa era raționalizată.”
Tomis TV 