Atentie, se oprește apa în mai multe zone din Constanța și în localitățile Cumpăna, Lazu, Agigea, Techirghiol și Eforie Nord

În perioada 13 – 15 octombrie 2025, la nivelul sistemului centralizat de alimentare cu apă din municipiul Constanța, se vor executa lucrări complexe de conectare a magistralei cu diametrul de 800 mm reabilitate prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM). Pentru realizarea acestora, furnizarea apei potabile va fi sistată timp de 31 de ore, începând din noaptea de luni, 13 octombrie 2025, ora 22:00, până miercuri dimineața, 15 octombrie 2025, ora 05:00.

Investițiile fac parte din Contractul de lucrări CL34: “Reabilitare conducte magistrale tronson 3 – Municipiul Constanța”, în valoare totală de aproximativ 38 milione lei, derulat prin POIM.

Pe timpul desfășurării lucrărilor vor fi afectați de lipsa apei consumatorii din următoarele zone:

  • Medeea;
  • Industrială;
  • Cartierele CET, Viile Noi și Sere;
  • Cartierele Anda, Km 4, Km 4-5, Km 5 și Veterani;
  • Zonele Caraiman și Oil Terminal;
  • Zona Comercială Constanța Sud (Auchan, Metro, Brico Depot, Avia Motors);
  • Localitățile Cumpăna, Lazu, Agigea, Techirghiol și Eforie Nord.

În vederea reducerii timpului de execuție a intervențiilor și ținând cont de complexitatea lucrărilor, echipele RAJA au demarat din timp activitățile pregătitoare, astfel încât totul să se desfășoare în timp operativ și în condiții optime. Echipele contructorilor, împreună cu cele ale RAJA, vor acționa în trei puncte de lucru unde vor realiza conectările noii conducte la sistemul existent, precum și preluarea magistralei cu diametrul de 600 mm. Totodată, pentru sectorizarea sistemului de alimentare cu apă, dar și pentru regularizarea presiunii, în vederea evitării producerii unor avarii, se vor monta vane și debitmetre în toate punctele de lucru deschise.

Pe lângă gradul ridicat de dificultate al intervențiilor, intervalul de sistare a alimentării cu apă este determinat și de lungimea și diametrul instalațiilor, dar și de debitul mare de apă transportat. Prin urmare, reluarea furnizării apei potabile se va realiza în mod progresiv în fiecare zonă afectată, pe măsură ce sistemul va intra în presiune și în funcție de topografia rețelei.

Având în vedere natura amplă a lucrărilor, dar și faptul că multe dintre conductele care urmează să fie conectate sunt pozate la adâncimi apreciabile, traficul va fi îngreunat, iar circulația auto se va desfășura cu viteze reduse pe strada Vîrful cu Dor, în zonele intersecțiilor cu străzile Calafatului, Ion Ursu și bd. Aurel Vlaicu. Zonele de lucru vor fi împrejmuite și semnalizate corespunzător, iar pentru fluidizarea traficului a fost anunțată și Poliția Locală.

Ne cerem scuze pentru disconfortul creat abonaților, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție ale constructorului vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei potabile în cel mai scurt timp și la parametrii optimi.

Totodată, rugăm utilizatorii afectați de aceste lucrări să își asigure rezerva minimă de apă pentru consum și uz casnic în perioada în care va fi sistată alimentarea cu apă.

Atenționăm abonații din zonele afectate că, din cauza manevrelor de golire și umplere a sistemului de alimentare cu apă potabilă, pot surveni modificări ale calității apei, în special în ceea ce privește turbiditatea și culoarea. În astfel de situații, recomandăm evitarea consumului de apă pentru băut și utilizarea acesteia doar în scopuri casnice și menajere, până la limpezire.

RAJA a activat Comandamentul pentru Situații de Urgență!

Ca urmare a avertizărilor emise de Administrația Națională de Meteorologie, care anunță ploi abundente, intensificări ale vântului și vreme rece în această perioadă, RAJA S.A. a activat Comandamentul pentru Situații de Urgență la nivelul întregii arii de operare, începând de astăzi – 06 octombrie 2025, ora 10.00, până joi – 9 octombrie 2025, ora 08.00.

Pe durata atenționărilor, sunt prognozate cantități importante de precipitații, care pot atinge, prin acumulare, 100…120 l/mp, precum și rafale de vânt de 50–70 km/h în jumătatea sudică a țării.

Pentru prevenirea și gestionarea efectelor produse de fenomenele meteo extreme, echipele RAJA sunt mobilizate și pregătite să intervină prompt în toate localitățile deservite.

Angajații societății dispun de autospeciale de tip WOMA, vidanje, motopompe de mare putere și autoutilitare, asigurând permanența 24/24h pe toată durata avertizărilor meteorologice.

În prezent, pentru județul Constanța sunt pregătite de intervenție 32 echipe operative, dotate cu 19 utilaje specifice (wome și vidanje) și 28 de motopompe de mare putere.

Eforturile sunt concentrate pentru a menține serviciile de alimentare cu apă și preluare/tratare a apelor uzate în parametri optimi. Încă de săptămâna trecută, echipele au intervenit în zonele sensibile, prin verificarea/curățarea sistemelor de canalizare, în special la nivelul căminelor de colectare, pentru ca acestea să funcționeze la capacitate maximă. Subliniem faptul că, sistemul stradal de colectare și evacuare a apelor meteorice este proiectat conform reglementărilor tehnice în vigoare, pentru preluarea cantităților de apă calculate conform unor date standardizate, pentru ploi de intensitate, durată și frecvență medii.

Disfuncționalități ale sistemelor operate pot apărea și în cazurile de întreruperi în alimentarea cu energie electrică, determinate de vântul puternic sau de avariile la rețelele electrice. În astfel de cazuri, reluarea serviciilor se va face imediat ce alimentarea cu energie va fi restabilită.

RAJA S.A. solicită abonaților să manifeste înțelegere și să semnaleze eventualele probleme legate de distribuția apei potabile sau de funcționarea sistemului de canalizare la Dispeceratul RAJA, la numărul 0241.924 (tasta 3) – disponibil permanent.

Comandamentul pentru Situații de Urgență va rămâne activ pe toată perioada avertizărilor meteorologice, urmând să fie prelungit dacă situația o va impune.

Prin mobilizarea echipelor din teren și cooperarea abonaților, RAJA S.A. rămâne alături de comunitate pentru a asigura continuitatea serviciilor publice și siguranța rețelelor operate, indiferent de condițiile meteo.

Informare publică: Lucrările programate în municipiile Constanța și Medgidia – replanificate din cauza condițiilor meteo nefavorabile

Urmare avertizărilor meteorologice de Cod Galben și Roșu, de precipitații abundente în perioada următoare, lucrările programate în municipiile Medgidia (7 octombrie 2025) și Constanța (7–8 octombrie 2025) nu pot fi executate în siguranță și în parametri, motiv pentru care sunt amânate.

Replanificarea intervențiilor se va face la o dată ulterioară, care să permită desfășurarea lucrărilor în mod sigur și eficient.

În acest context, lucrările de cuplare a noilor conducte la rețeaua existentă, ce urmau să se desfășoare în municipiul Medgidia marți – 7 octombrie 2025, vor fi reprogramate pentru săptămâna viitoare, la o dată ce va fi comunicată ulterior, în timp util.

Intervenția din municipiul Constanța, de cuplare a conductei noi, cu diametrul de 250 mm, este planificată pentru perioada 9 octombrie 2025  – 10 octombrie 2025. Astfel, furnizarea apei potabile va fi sistată timp de 20 de ore, începând din noaptea de joi – 9 octombrie 2025, ora 22:00, până vineri seara – 10 octombrie 2025, ora 18:00, în zona Centrală, în perimetrul delimitat de străzile:

·       Călărași – I. Ghe. Duca – Avram Iancu – Prelungirea I.C. Brătianu – bulevardul Ferdinand – Mihai Viteazu – Traian – bulevardul Tomis – Călărași, cu străzile adiacente și punctele termice aferente zonei.

În același timp, se va furniza apă cu presiune scăzută în următoarele zone:

·       Peninsula – Piața Ovidiu;

·       Perimetrul delimitat de strada Mircea cel Bătrân – bulevardul Ferdinand – bulevardul Tomis, către Piața Ovidiu, cu toate punctele termice.

Pentru realizarea acestor operațiuni, vor fi deschise șase puncte de lucru, unde vor acționa nouă echipe dotate cu utilajele necesare. În funcție de complexitatea lucrărilor, alimentarea cu apă va fi reluată în anumite zone mai devreme decât ora anunțată, imediat ce intervențiile vor fi finalizate. Echipele constructorului depun toate eforturile pentru a finaliza lucrările cât mai rapid și pentru a restabili serviciile de alimentare cu apă la parametri optimi.

Ne cerem scuze pentru orice neplăceri cauzate de această modificare și vă mulțumim pentru înțelegere!

Informare Publică: Update ora 19:00 – Avarie pe bulevardul Aurel Vlaicu din municipiul Constanța!

La acest moment, lucrările pentru remedierea avariei survenite la conducta magistrală de pe bulevardul Aurel Vlaicu (în incinta C.E.T. Palas), din municipiul Constanța, sunt în continuare în desfășurare. Echipele din teren au întâmpinat mai multe dificultăți de ordin tehnic neprevăzute, care necesită executarea unor intervenții suplimentare.

Având în vedere complexitatea lucrărilor, termenul de finalizare se prelungește până în jurul orei 03:00 în această noapte, de 05 spre 06 octombrie 2025.

Consumatorii din cartierele CET, Medeea și zona Industrială sunt în continuare afectați de lipsa apei, iar în cartierul KM 4-5 apa se furnizează cu presiune scăzută. În funcție de configurația și particularitățile rețelei, la capetele de coloană și la etajele superioare se poate înregistra lipsa acesteia.

După reluarea alimentării, apa poate prezenta modificări temporare de aspect (turbiditate, culoare). Recomandăm utilizarea acesteia în scopuri menajere până la limpezirea completă.

Ne cerem scuze pentru disconfortul creat și vă mulțumim pentru înțelegere!

Informare Publică: Avarie pe bulevardul Aurel Vlaicu din municipiul Constanța!

Echipele RAJA intervin astăzi, 5 octombrie 2025, pentru remedierea unei avarii survenite la conducta magistrală de alimentare cu apă, cu diametrul de 800 mm, de pe bulevardul Aurel Vlaicu (în incinta C.E.T. Palas), din municipiul Constanța.

Inițial, pentru a limita pe cât posibil disconfortul creat utilizatorilor, s-a acționat cu conducta aflată sub presiune. Însă, având în vedere diametrul și debitul mare al acesteia, desfășurarea lucrărilor nu s-a putut realiza în condiții de siguranță, motiv pentru care s-a impus sistarea furnizării apei potabile.

Pe timpul desfășurării lucrărilor de reparație, sunt afectați de lipsa apei consumatorii din cartierele CET, Medeea și zona Industrială, iar în cartierul KM 4-5 se va furniza apă cu presiune scăzută (sau lipsa acesteia la etajele superioare).

Estimăm că reluarea furnizării apei se va face în jurul orei 20.00, progresiv, în fiecare zonă, în funcție de consumurile înregistrate din momentul repornirii, de topografia sistemului și pe măsură ce acesta va intra în presiune.

Ne cerem scuze pentru neplăcerile create și îi asigurăm pe utilizatori că echipele noastre depun toate eforturile pentru reducerea timpului intervenției și reluarea cât mai rapidă a furnizării apei la parametri optimi.

Atenționăm consumatorii că, la repornirea distribuției, apa poate prezenta modificări temporare de aspect (culoare, turbiditate). Recomandăm utilizarea acesteia în scopuri menajere până la limpezirea completă.

Se oprește apa în mai multe zone din municipiul Medgidia!

Pentru executarea unor lucrări care vizează cuplarea noilor conducte la rețeaua existentă din municipiul Medgidia, județul Constanța, RAJA S.A. va întrerupe furnizarea apei potabile, marți – 07 octombrie 2025, în intervalul orar 07:00 – 18:00.

În acest timp, vor fi afectați de lipsa apei consumatorii din următoarele zone:

  • Cartier Rotunda;
  • Cartier Alibaba;
  • Zona Ciment.

Investiția face parte din cadrul ”Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată în aria de operare a S.C. RAJA S.A. Constața în perioada 2014- 2020, Contract CL 23- Rețele apă și aducțiuni Medgidia. Rețele de canalizare Medgidia.”, în valoare de aproximativ 53 milioane lei.

Ne cerem scuze pentru disconfortul creat abonaților, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție ale constructorului vor face tot posibilul pentru finalizarea intervențiilor și reluarea furnizării apei potabile în timp operativ.

Totodată, rugăm utilizatorii afectați de această lucrare sa își asigure rezerva minimă de apă pentru consum și uz casnic în perioada în care va fi sistata alimentarea cu apa.

Atenție! La reluarea furnizării, apa poate prezenta modificări temporare de calitate (turbiditate sau culoare). Recomandăm abonaților să evite consumul și să folosească apa doar în scopuri casnice până la limpezirea completă.

Amintim consumatorilor că investițiile pentru modernizarea și dezvoltarea sistemelor de alimentare cu apă potabilă sunt efectuate în beneficiul lor pe termen lung și vizeaza asigurarea unor servicii ireproșabile și implicit creșterea calității vieții.

Prin implementarea acestora se realizează îmbunătățirea capacitătii de transport și distribuție a apei potabile, asigurarea debitului de alimentare și a calitatii apei, reducerea pierderilor in reteaua de distributie, siguranta si continuitatea furnizarii serviciilor.

Se oprește apa în zona Centrală din municipiul Constanța

La nivelul sistemului centralizat de alimentare cu apă din municipiul Constanța, se vor executa lucrări de cuplare a conductei nou înființate, cu diametrul de 250 mm. Noul tronson, ce va asigura necesarul de apă pentru zona centrală a orașului, va funcționa în paralel cu rețeaua existentă până la momentul în care se vor finaliza lucrările de preluare a branșamentelor pe noua instalație. După ce toți consumatorii vor fi conectați la noua conductă, sistemul vechi va fi scos din funcțiune.

Lucrările fac parte din contractul de lucrări CL 3 – „Rețele de apă și canalizare în zona centrală a Municipiului Constanța – Lot 3”, în valoare de aproximativ 23 milioane de lei, derulat prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM).

Astfel, furnizarea apei potabile va fi sistată timp de 20 de ore, începând din noaptea de marți – 7 octombrie 2025, ora 22:00, până miercuri seara – 8 octombrie 2025, ora 18:00, în zona Centrală, perimetrul delimitat de străzile:

  • Călărași – I. Ghe. Duca – Avram Iancu – Prelungirea I.C. Brătianu – bulevardul Ferdinand – Mihai Viteazu – Traian – bulevardul Tomis – Călărași, cu străzile adiacente și punctele termice aferente zonei.

În același timp, se va furniza apă cu presiune scăzută în următoarele zone:

  • Peninsula – Piața Ovidiu;
  • Perimetrul delimitat de strada Mircea cel Bătrân – bulevardul Ferdinand – bulevardul Tomis, către Piața Ovidiu, cu toate punctele termice.

Pentru realizarea acestor operațiuni, vor fi deschise 6 puncte de lucru, unde vor acționa 9 echipe dotate cu utilajele necesare. În funcție de complexitatea lucrărilor, alimentarea cu apă va fi reluată în anumite zone mai devreme decât ora anunțată, imediat ce intervențiile vor fi finalizate. Echipele constructorului depun toate eforturile pentru a finaliza lucrările cât mai rapid și pentru a restabili serviciile de alimentare cu apă la parametri optimi.

Rugăm utilizatorii să își asigure o rezervă minimă de apă pentru consum și uz casnic pe durata întreruperii.

Având în vedere perioada lungă a intervențiilor și zona extinsă afectată, alimentarea cu apă la etajele superioare ale imobilelor se va face progresiv, pe măsură ce sistemul intră în presiune.

Atenție! La reluarea furnizării, apa poate prezenta modificări temporare de calitate (turbiditate sau culoare). Recomandăm abonaților să evite consumul și să folosească apa doar în scopuri casnice până la limpezirea completă.

Reamintim că aceste investiții sunt realizate în beneficiul consumatorilor și au ca obiectiv furnizarea unor servicii ireproșabile, creșterea calității vieții, reducerea pierderilor din rețea, precum și siguranța și continuitatea alimentării cu apă.

Vă mulțumim pentru înțelegere și ne cerem scuze pentru disconfortul creat!

Informare publică: Lipsă apă în cartierul Km 4-5 din municipiul Constanța!

Astăzi, 30 septembrie 2025, în intervalul orar 17:15 – 20:00, echipele RAJA intervin pentru remedierea unei avarii apărute pe conducta de distribuție, cu diametrul de 100 mm, de pe strada Progresului nr. 2, bl. G2 din municipiul Constanța.

Ca urmare, a fost necesară sistarea furnizării apei potabile în cartierul Km 4-5, precum și la Punctul Termic nr. 92.

Ne cerem scuze pentru disconfortul creat abonaților afectați și îi asigurăm că echipele RAJA fac tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor în cel mai scurt timp.

Atenționăm consumatorii că, la reluarea alimentării cu apă, aceasta poate prezenta modificări temporare de aspect (turbiditate, culoare). Recomandăm să fie utilizată în scopuri menajere până la limpezirea completă.

Informare Publică: Se oprește apa pe mai multe străzi din cartierul Coiciu, municipiul Constanța!

Miercuri, 1 octombrie 2025, echipele RAJA vor efectua lucrări de înlocuire a unei vane de legătură de la nivelul sistemului centralizat de alimentare cu apă din cartierul Coiciu, municipiul Constanța.

În vederea executării acestor operațiuni, se sistează furnizarea apei potabile în intervalul orar 09:15–13:00, în următoarele perimetre:

  • Izvor – Biruinței – Barbu Ștefănescu Delavrancea – Partizanilor – Răsuri – Trandafirului – Poporului – Izvor;
  • Semănătorului – Pictor Nicolae Grigorescu – Răsăritului – Luntrașului – Semănătorului.

Ne cerem scuze pentru disconfortul creat abonaților, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție vor face tot posibilul pentru finalizarea intervențiilor și reluarea furnizării apei potabile în timp operativ.

Rugăm utilizatorii afectați de aceste intervenții să își asigure rezerva minimă de apă pentru consum și uz casnic în perioada în care va fi sistată alimentarea cu apă. 

După reluarea furnizării, apa poate prezenta modificări temporare de calitate, precum turbiditate sau culoare, motiv pentru care este indicată utilizarea acesteia doar în scopuri casnice până la limpezire.

Biroul de Comunicare

Se oprește apa în localitatea Corbu și în Zona Industrială Midia!

      În vederea executării lucrărilor de conectare la sistemul centralizat de alimentare cu apă a magistralei nou înființate, cu diametrul de 500 mm, la sistemul centralizat, RAJA SA este nevoită să sisteze furnizarea apei potabile timp de 24 ore, din această noapte – 30 septembrie 2025, ora 23.00 până miercuri seara – 01 octombrie 2025, ora 23.00.

      Vor fi afectați de lipsa apei abonații din localitatea Corbu, precum și cei din Zona Industrială Midia.

      Investițiile fac parte din contractul de lucrări – CL6 „Conducte de aducțiune, conducte magistrale și conducte de refulare Lumina, Năvodari, Mamaia Sat și Corbu”, în valoare de aproximativ 70 milioane lei, derulat prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM). Lucrările vizează conectarea conductei magistrale, cu diametrul de 500 mm, ce asigură necesarul de apă pentru zonele afectate.

      Având în vedere perioada mare a intervențiilor, dar și lungimea rețelei afectate de această oprire, reluarea furnizării apei potabile se va realiza progresiv în fiecare zonă, în funcție de topografia sistemului și pe măsură ce acesta va intra în presiune, cu precizarea că la capetele de coloană pot să apară abateri de la acest program.

      Ne cerem scuze pentru disconfortul creat abonaților, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție ale constructorului vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei potabile în timp operativ. Totodată, rugăm utilizatorii afectați să își asigure o rezervă minimă de apă pentru consum și uz casnic pe durata întreruperii furnizării.

      Atragem atenția consumatorilor că, după reluarea furnizării, apa poate prezenta modificări temporare ale calității, cum ar fi turbiditatea sau culoarea. Recomandăm abonaților să evite consumul de apă potabilă și să o utilizeze doar în scopuri casnice până la limpezire.

      Reamintim că investițiile pentru modernizarea și dezvoltarea sistemelor de alimentare cu apă potabilă sunt realizate în beneficiul consumatorilor, având ca obiectiv furnizarea unor servicii ireproșabile și, implicit, creșterea calității vieții. Prin implementarea acestora se realizează îmbunătățirea capacității de transport și distribuție a apei potabile, asigurarea debitului de alimentare și a calității apei, reducerea pierderilor în rețeaua de distribuție, siguranța și continuitatea furnizării servicii.

Informare publică: Constanța : Avarie pe strada Dionisie cel Mic nr. 57

Astăzi – 28 septembrie 2025, în intervalul orar 10:30 – 13:30, echipele RAJA S.A. intervin pentru remedierea unei avarii survenite pe conducta principală de distribuție din cartierul Coiciu, de pe strada Dionisie cel Mic nr. 57. Lucrarea presupune înlocuirea unei piese de legătură între magistrala de 600 mm și conducta principală.

Deși s-a încercat, încă de la primele ore ale dimineții, efectuarea reparației cu conducta sub presiune, din cauza presiunii ridicate din rețea și a debitului foarte mare de apă, nu a fost posibilă finalizarea lucrării în acest mod. În aceste condiții, s-a impus sistarea furnizării apei potabile în zonă pe durata intervenției.

Sunt afectați consumatorii din perimetrul delimitat de străzile: Dionisie cel Mic, Soveja, Fulger și Izvor, precum și punctele termice 169, 174 și 175.

Ne cerem scuze pentru disconfortul creat și îi asigurăm pe toți abonații că echipele RAJA fac tot posibilul pentru remedierea avariei și reluarea furnizării apei potabile la parametri normali în cel mai scurt timp.

Atenționăm consumatorii că, la reluarea alimentării cu apă, aceasta poate prezenta modificări temporare de aspect (turbiditate, culoare). Recomandăm să fie utilizată în scopuri menajere până la limpezirea completă.

Informare Publică: Lipsă apă în cartierul Coiciu din municipiul Constanța!

Echipele RAJA sistează furnizarea apei potabile în cartierul Coiciu astăzi, 25 septembrie 2025, în intervalul orar 09:00 –17:00, pentru remedierea unei avarii survenite la conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 200 mm, de la intersecția străzilor Trandafirului și Poporului, din municipiul Constanța.

Ne cerem scuze pentru disconfortul creat abonaților din zonă, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție deplasate la fața locului vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei potabile în cel mai scurt timp.

După reluarea alimentării, apa poate prezenta modificări temporare de calitate, precum turbiditate sau culoare, motiv pentru care este indicată utilizarea acesteia doar în scopuri casnice până la limpezire.