Atenție, se oprește apa în mai multe zone din municipiul Constanța!

În vederea executării unor lucrări la nivelul rețelei de distribuție a apei potabile din municipiul Constanța, RAJA S.A. va sista furnizarea apei timp de 7 ore, miercuri – 03 decembrie 2025, în intervalul orar 09.00 – 16.00.

Zonele afectate de lipsa apei sunt următoarele:

perimetrul delimitat de străzile: Mircea cel Bătrân – Ion Rațiu – bulevardul Mamaia – Mircea cel Bătrân;

Spitalul Militar de Urgență Alexandru Gafencu, cu punctul termic aferent.

În același interval, utilizatorii din Cartierul Stadion vor avea apă cu presiune scăzută, iar în funcție de configurația rețelei și de consumul din perioada derulării lucrărilor, se poate înregistra lipsa apei la robinete, cu precădere la etajele superioare și la capetele de coloană.

Intervențiile sunt necesare pentru remedierea unei avarii survenite la nivelul conductei principale, dar și pentru montarea unor vane necesare sectorizării sistemului de distribuție.

Rugăm utilizatorii afectați să își asigure o rezervă minimă de apă pe durata întreruperii furnizării.

Atragem atenția consumatorilor că, după reluarea furnizării, apa poate prezenta modificări temporare ale calității, cum ar fi turbiditatea sau culoarea. Recomandăm abonaților să evite consumul de apă și să o utilizeze doar în scopuri casnice până la limpezirea completă.

Vă mulțumim pentru înțelegere și ne cerem scuze pentru disconfortul creat. Echipele de intervenție vor face tot posibilul pentru finalizarea rapidă a lucrărilor și reluarea serviciilor la parametrii optimi.

Informare publică: Avarie pe bulevardul Alexandru Lăpușneanu!

Pentru executarea lucrărilor de remediere a unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 150 mm, de pe bd. Alexandru Lăpușneanu (bl. AL 3) din municipiul Constanța, echipele RAJA au sistat furnizarea apei potabile, astăzi – 30 noiembrie 2025, în intervalul orar 08.00 – 17.00.

Sunt afectați de lipsa apei consumatorii din perimetrul delimitat de străzile Soveja – bd. Alexandru Lăpușneanu – B.P. Hașdeu – Prelungirea Ștefăniță Vodă – Soveja, cu adiacentele.

După reluarea alimentării, apa poate prezenta modificări temporare de calitate, precum turbiditate sau culoare, motiv pentru care este indicată utilizarea acesteia doar în scopuri casnice până la limpezire.

Ne cerem scuze pentru neplăcerile create utilizatorilor din zonă, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei potabile în cel mai scurt timp.

Informare publică: Lipsă apă în zona Tomis Nord din municipiul Constanța!

Echipele RAJA sistează furnizarea apei potabile astăzi, 29 noiembrie 2025, pentru remedierea unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 220 mm, de pe Aleea Orhideelor din municipiul Constanța.

Astfel, în intervalul orar 13.20 – 16.00, sunt afectați de lipsa apei consumatorii din perimetru delimitat de Aleea Orhideelor – bulevardul Tomis – strada Dobrilă Eugeniu – strada Cișmelei- Aleea Orhideelor cu străzile adiacente.

După reluarea alimentării, apa poate prezenta modificări temporare de calitate, precum turbiditate sau culoare, motiv pentru care este indicată utilizarea acesteia doar în scopuri casnice până la limpezire.

Ne cerem scuze pentru neplăcerile create utilizatorilor din zonă, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei potabile în cel mai scurt timp.

Atenție, se oprește apa în mai multe zone din municipiul Constanța!

În vederea executării unor lucrări la nivelul rețelei de distribuție a apei potabile din municipiul Constanța, RAJA S.A. va sista furnizarea apei timp de 7 ore, miercuri – 03 decembrie 2025, în intervalul orar 09.00 – 16.00.

Zonele afectate de lipsa apei sunt următoarele:

perimetrul delimitat de străzile: Mircea cel Bătrân – Ion Rațiu – bulevardul Mamaia – Mircea cel Bătrân;

Spitalul Militar de Urgență Alexandru Gafencu, cu punctul termic aferent.

În același interval, utilizatorii din Cartierul Stadion vor avea apă cu presiune scăzută, iar în funcție de configurația rețelei și de consumul din perioada derulării lucrărilor, se poate înregistra lipsa apei la robinete, cu precădere la etajele superioare și la capetele de coloană.

Intervențiile sunt necesare pentru remedierea unei avarii survenite la nivelul conductei principale, dar și pentru montarea unor vane necesare sectorizării sistemului de distribuție.

Rugăm utilizatorii afectați să își asigure o rezervă minimă de apă pe durata întreruperii furnizării.

Atragem atenția consumatorilor că, după reluarea furnizării, apa poate prezenta modificări temporare ale calității, cum ar fi turbiditatea sau culoarea. Recomandăm abonaților să evite consumul de apă și să o utilizeze doar în scopuri casnice până la limpezirea completă.

Vă mulțumim pentru înțelegere și ne cerem scuze pentru disconfortul creat. Echipele de intervenție vor face tot posibilul pentru finalizarea rapidă a lucrărilor și reluarea serviciilor la parametrii optimi.

Informare Publică: Lipsă apă în zonele Ecluza și Tabăra de copii din orașul Năvodari!

Astăzi, 28 noiembrie 2025, a survenit o avarie la nivelul conductei de alimentare cu apă, cu diametrul de 400 mm, de pe bulevardul Mamaia Nord din orașul Năvodari. Pentru realizarea lucrărilor de reparații, echipele de intervenție RAJA sistează furnizarea apei potabile în intervalul orar 10.00 – 19.00.

Astfel, sunt afectați de lipsa apei consumatorii din zonele Ecluza Năvodari (străzile B1 – B5), Tabăra de copii Năvodari (străzile E1 – E7), precum și cei de pe străzile A1 – A7.

După reluarea alimentării, apa poate prezenta modificări temporare de calitate, precum turbiditate sau culoare, motiv pentru care este indicată utilizarea acesteia doar în scopuri casnice până la limpezire.

Ne cerem scuze pentru disconfortul creat abonaților, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei potabile în cel mai scurt timp.

Casieriile RAJA vor fi închise luni – 1 Decembrie 2025!

RAJA S.A. aduce la cunoștința consumatorilor din întreaga arie de operare că luni, 1 decembrie 2025, cu ocazia Zilei Naționale a României, casieriile societății, precum și compartimentele care desfășoară activități de lucru cu publicul vor fi închise.

Abonații au la dispoziție soluții alternative de plată, precum: contul de client RAJA (disponibil pe pagina web www.rajac.ro sau în aplicația de mobil), transfer bancar sau direct debit. Pentru cei care nu au acces la aceste metode, facturile pot fi achitate și la punctele de plată PayPoint, Payzone sau Westaco.

Documentațiile specifice pentru diferite servicii pot fi transmise utilizând metodele de comunicare online disponibile pe pagina de contact a societății: https://rajac.ro/contact/.

În această zi, activitatea structurilor responsabile cu furnizarea serviciilor de alimentare cu apă și de preluare/tratare a apelor uzate se va desfășura în regim continuu.

Pentru eventualele disfuncționalități apărute la nivelul infrastructurii de apă și canalizare, clienții pot apela numărul de telefon al Dispeceratului Central – 0241/924, accesibil 24 de ore din 24. Vă asigurăm că depunem toate eforturile pentru a vă oferi servicii de calitate și pentru a răspunde prompt la orice solicitare, chiar și în această zi specială.

Casieriile RAJA își vor relua programul normal de lucru începând cu marți, 2 decembrie 2025.

La mulți ani, România! Vă dorim o zi de 1 Decembrie plină de liniște și bucurie.

Informare Publică: Update ora 13:00 – Atenție, se oprește apa în zonele Mamaia Sat, Mamaia Nord, Depozitul 10 și Tabăra de Copii Năvodari!

Pe timpul derulării lucrărilor de conectare a noilor rețele la sistemul centralizat de alimentare cu apă, s-a constatat necesitatea înlocuirii unei vane de legătură pentru a asigura funcționarea în condiții de siguranță a rețelei. Din acest motiv este necesară prelungirea duratei de intervenție și, implicit, a întreruperii furnizării apei, până în jurul orei 20:00.

Sunt în continuare afectați de lipsa apei consumatorii din zonele Mamaia Sat, Mamaia Nord, Tabăra de copii Năvodari și Depozitul 10.

Atenționăm abonații că, la reluarea alimentării cu apă, aceasta poate prezenta modificări temporare de aspect (turbiditate, culoare). Recomandăm să fie utilizată în scopuri menajere până la limpezirea completă.

Ne cerem scuze și vă mulțumim pentru înțelegere!

Informare Publică: Apă cu presiune redusă în localitatea Ovidiu, vineri 28 noiembrie 2025!

Vineri, 28 noiembrie 2025, în intervalul orar 08.00 – 16.00, Sursa Caragea Dermen va fi afectată de lipsa tensiunii electrice ca urmare a unor lucrări programate de furnizorul de energie.

Pentru menținerea alimentării cu apă în zonele afectate, vor fi efectuate manevre de redistribuire a debitelor, astfel încât furnizarea să fie preluată de Sursa Cişmea 2.

Deoarece aceasta are un debit disponibil mai redus, este posibil ca, în funcție de consum, în localitatea Ovidiu, județul Constanța, să apară fluctuații ale presiunii. În zonele înalte precum și la etajele superioare ale imobilelor se poate înregistra lipsa totală a apei.

Vă mulțumim pentru înțelegere și ne cerem scuze pentru eventualele neplăceri!

Atenție, se oprește apa în zonele Mamaia Sat, Mamaia Nord, Depozitul 10 și Tabăra de Copii Năvodari!

      În vederea executării lucrărilor de conectare la sistemul centralizat de alimentare cu apă a noilor rețele, RAJA SA este nevoită să sisteze furnizarea apei potabile timp de 14 ore, din această noapte – 26 noiembrie 2025, ora 23.00, până mâine – 27 noiembrie 2025, ora 13.00.

      Vor fi afectați de lipsa apei abonații din zonele Mamaia Sat, Mamaia Nord, Tabăra de copii Năvodari și Depozitul 10.

      Investițiile fac parte din contractul de lucrări – CL6 „Conducte de aducțiune, conducte magistrale și conducte de refulare Lumina, Năvodari, Mamaia Sat și Corbu”, în valoare de aproximativ 70 milioane lei, derulat prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM). Lucrările vizează realizarea unor conectări la conducta principală cu diametrul de 600 mm.

      Având în vedere perioada mare a intervențiilor, dar și lungimea rețelei afectate de această oprire, reluarea furnizării apei potabile se va realiza progresiv în fiecare zonă, în funcție de topografia sistemului și pe măsură ce acesta va intra în presiune, cu precizarea că la capetele de coloană și la etajele superioare pot să apară abateri de la acest program.

      Ne cerem scuze pentru disconfortul creat abonaților, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție ale constructorului vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei potabile în timp operativ. Totodată, rugăm utilizatorii afectați să își asigure o rezervă minimă de apă pentru consum și uz casnic pe durata întreruperii furnizării.

      Atragem atenția consumatorilor că, după reluarea furnizării, apa poate prezenta modificări temporare ale calității, cum ar fi turbiditatea sau culoarea. Recomandăm abonaților să evite consumul de apă și să o utilizeze doar în scopuri casnice până la limpezire.

      Reamintim că investițiile pentru modernizarea și dezvoltarea sistemelor de alimentare cu apă potabilă sunt realizate în beneficiul consumatorilor, având ca obiectiv furnizarea unor servicii ireproșabile și, implicit, creșterea calității vieții. Prin implementarea acestora se realizează îmbunătățirea capacității de transport și distribuție a apei potabile, asigurarea debitului de alimentare și a calității apei, reducerea pierderilor în rețeaua de distribuție, siguranța și continuitatea furnizării servicii.

Informare Publică: Lipsă apă în localitățile Murfatlar, Poarta Albă și Nazarcea!

Echipele RAJA intervin astăzi, 25 noiembrie 2025, pentru remedierea unei avarii survenite pe conducta de distribuție apă, cu diametrul de 500 mm, din incinta Sursei Murfatlar, județul Constanța.

Inițial, pentru a limita pe cât posibil disconfortul creat utilizatorilor, s-a acționat cu conducta aflată sub presiune. Însă, având în vedere diametrul și debitul mare al acesteia, desfășurarea lucrărilor nu s-a putut realiza în condiții de siguranță, motiv pentru care s-a impus sistarea furnizării apei potabile.

Prin urmare, în intervalul orar 10:30–15:00, sunt afectați de lipsa apei consumatorii din localitățile Murfatlar, Poarta Albă și Nazarcea.

Ne cerem scuze pentru neplăcerile create abonaților, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei potabile în cel mai scurt timp.

Atenționăm utilizatorii afectați că, din cauza manevrelor de golire și umplere a sistemului public de alimentare cu apă potabilă, ocazional, se pot produce modificări ale calității apei potabile din punctul de vedere al turbidității și culorii. În această situație, se va evita consumul până la limpezirea apei.

Informare publică: Lipsă apă pe mai multe străzi din municipiul Constanța!

Pentru executarea unor intervenții în regim de urgență, la nivelul sistemului de alimentare cu apă, de la intersecția străzii Ciprian Porumbescu cu bulevardul Mamaia din municipiul Constanța, echipele RAJA sistează furnizarea apei potabile, marți 25 noiembrie 2025.

Astfel, în intervalul orar 09:30 – 15:00, vor fi afectați de lipsa apei consumatorii din perimetrul delimitat de străzile: Chiliei – Soveja – bd. Mamaia – Răchitași – Unirii – Dorobanți – Chiliei, cu adiacentele, precum și Complexul Muzeal de Științe ale Naturii (Delfinariu) și restaurant Dolce Vita. 

Ne cerem scuze pentru neplăcerile create utilizatorilor din zonă, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei potabile în cel mai scurt timp.
După reluarea alimentării, apa poate prezenta modificări temporare de calitate, precum turbiditate sau culoare, motiv pentru care este indicată utilizarea acesteia doar în scopuri casnice până la limpezire.

Atenție, se oprește apa în zonele Mamaia Sat, Mamaia Nord, Depozitul 10 și Tabăra de Copii Năvodari!

      În vederea executării lucrărilor de conectare la sistemul centralizat de alimentare cu apă a noilor rețele, RAJA SA este nevoită să sisteze furnizarea apei potabile timp de 14 ore, de miercuri seara – 26 noiembrie 2025, ora 23.00, până joi – 27 noiembrie 2025, ora 13.00.