Informare publică: Lucrările programate în municipiile Constanța și Medgidia – replanificate din cauza condițiilor meteo nefavorabile

Urmare avertizărilor meteorologice de Cod Galben și Roșu, de precipitații abundente în perioada următoare, lucrările programate în municipiile Medgidia (7 octombrie 2025) și Constanța (7–8 octombrie 2025) nu pot fi executate în siguranță și în parametri, motiv pentru care sunt amânate.

Replanificarea intervențiilor se va face la o dată ulterioară, care să permită desfășurarea lucrărilor în mod sigur și eficient.

În acest context, lucrările de cuplare a noilor conducte la rețeaua existentă, ce urmau să se desfășoare în municipiul Medgidia marți – 7 octombrie 2025, vor fi reprogramate pentru săptămâna viitoare, la o dată ce va fi comunicată ulterior, în timp util.

Intervenția din municipiul Constanța, de cuplare a conductei noi, cu diametrul de 250 mm, este planificată pentru perioada 9 octombrie 2025  – 10 octombrie 2025. Astfel, furnizarea apei potabile va fi sistată timp de 20 de ore, începând din noaptea de joi – 9 octombrie 2025, ora 22:00, până vineri seara – 10 octombrie 2025, ora 18:00, în zona Centrală, în perimetrul delimitat de străzile:

·       Călărași – I. Ghe. Duca – Avram Iancu – Prelungirea I.C. Brătianu – bulevardul Ferdinand – Mihai Viteazu – Traian – bulevardul Tomis – Călărași, cu străzile adiacente și punctele termice aferente zonei.

În același timp, se va furniza apă cu presiune scăzută în următoarele zone:

·       Peninsula – Piața Ovidiu;

·       Perimetrul delimitat de strada Mircea cel Bătrân – bulevardul Ferdinand – bulevardul Tomis, către Piața Ovidiu, cu toate punctele termice.

Pentru realizarea acestor operațiuni, vor fi deschise șase puncte de lucru, unde vor acționa nouă echipe dotate cu utilajele necesare. În funcție de complexitatea lucrărilor, alimentarea cu apă va fi reluată în anumite zone mai devreme decât ora anunțată, imediat ce intervențiile vor fi finalizate. Echipele constructorului depun toate eforturile pentru a finaliza lucrările cât mai rapid și pentru a restabili serviciile de alimentare cu apă la parametri optimi.

Ne cerem scuze pentru orice neplăceri cauzate de această modificare și vă mulțumim pentru înțelegere!

Informare Publică: Update ora 19:00 – Avarie pe bulevardul Aurel Vlaicu din municipiul Constanța!

La acest moment, lucrările pentru remedierea avariei survenite la conducta magistrală de pe bulevardul Aurel Vlaicu (în incinta C.E.T. Palas), din municipiul Constanța, sunt în continuare în desfășurare. Echipele din teren au întâmpinat mai multe dificultăți de ordin tehnic neprevăzute, care necesită executarea unor intervenții suplimentare.

Având în vedere complexitatea lucrărilor, termenul de finalizare se prelungește până în jurul orei 03:00 în această noapte, de 05 spre 06 octombrie 2025.

Consumatorii din cartierele CET, Medeea și zona Industrială sunt în continuare afectați de lipsa apei, iar în cartierul KM 4-5 apa se furnizează cu presiune scăzută. În funcție de configurația și particularitățile rețelei, la capetele de coloană și la etajele superioare se poate înregistra lipsa acesteia.

După reluarea alimentării, apa poate prezenta modificări temporare de aspect (turbiditate, culoare). Recomandăm utilizarea acesteia în scopuri menajere până la limpezirea completă.

Ne cerem scuze pentru disconfortul creat și vă mulțumim pentru înțelegere!

Informare Publică: Avarie pe bulevardul Aurel Vlaicu din municipiul Constanța!

Echipele RAJA intervin astăzi, 5 octombrie 2025, pentru remedierea unei avarii survenite la conducta magistrală de alimentare cu apă, cu diametrul de 800 mm, de pe bulevardul Aurel Vlaicu (în incinta C.E.T. Palas), din municipiul Constanța.

Inițial, pentru a limita pe cât posibil disconfortul creat utilizatorilor, s-a acționat cu conducta aflată sub presiune. Însă, având în vedere diametrul și debitul mare al acesteia, desfășurarea lucrărilor nu s-a putut realiza în condiții de siguranță, motiv pentru care s-a impus sistarea furnizării apei potabile.

Pe timpul desfășurării lucrărilor de reparație, sunt afectați de lipsa apei consumatorii din cartierele CET, Medeea și zona Industrială, iar în cartierul KM 4-5 se va furniza apă cu presiune scăzută (sau lipsa acesteia la etajele superioare).

Estimăm că reluarea furnizării apei se va face în jurul orei 20.00, progresiv, în fiecare zonă, în funcție de consumurile înregistrate din momentul repornirii, de topografia sistemului și pe măsură ce acesta va intra în presiune.

Ne cerem scuze pentru neplăcerile create și îi asigurăm pe utilizatori că echipele noastre depun toate eforturile pentru reducerea timpului intervenției și reluarea cât mai rapidă a furnizării apei la parametri optimi.

Atenționăm consumatorii că, la repornirea distribuției, apa poate prezenta modificări temporare de aspect (culoare, turbiditate). Recomandăm utilizarea acesteia în scopuri menajere până la limpezirea completă.

Se oprește apa în mai multe zone din municipiul Medgidia!

Pentru executarea unor lucrări care vizează cuplarea noilor conducte la rețeaua existentă din municipiul Medgidia, județul Constanța, RAJA S.A. va întrerupe furnizarea apei potabile, marți – 07 octombrie 2025, în intervalul orar 07:00 – 18:00.

În acest timp, vor fi afectați de lipsa apei consumatorii din următoarele zone:

  • Cartier Rotunda;
  • Cartier Alibaba;
  • Zona Ciment.

Investiția face parte din cadrul ”Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată în aria de operare a S.C. RAJA S.A. Constața în perioada 2014- 2020, Contract CL 23- Rețele apă și aducțiuni Medgidia. Rețele de canalizare Medgidia.”, în valoare de aproximativ 53 milioane lei.

Ne cerem scuze pentru disconfortul creat abonaților, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție ale constructorului vor face tot posibilul pentru finalizarea intervențiilor și reluarea furnizării apei potabile în timp operativ.

Totodată, rugăm utilizatorii afectați de această lucrare sa își asigure rezerva minimă de apă pentru consum și uz casnic în perioada în care va fi sistata alimentarea cu apa.

Atenție! La reluarea furnizării, apa poate prezenta modificări temporare de calitate (turbiditate sau culoare). Recomandăm abonaților să evite consumul și să folosească apa doar în scopuri casnice până la limpezirea completă.

Amintim consumatorilor că investițiile pentru modernizarea și dezvoltarea sistemelor de alimentare cu apă potabilă sunt efectuate în beneficiul lor pe termen lung și vizeaza asigurarea unor servicii ireproșabile și implicit creșterea calității vieții.

Prin implementarea acestora se realizează îmbunătățirea capacitătii de transport și distribuție a apei potabile, asigurarea debitului de alimentare și a calitatii apei, reducerea pierderilor in reteaua de distributie, siguranta si continuitatea furnizarii serviciilor.

Se oprește apa în zona Centrală din municipiul Constanța

La nivelul sistemului centralizat de alimentare cu apă din municipiul Constanța, se vor executa lucrări de cuplare a conductei nou înființate, cu diametrul de 250 mm. Noul tronson, ce va asigura necesarul de apă pentru zona centrală a orașului, va funcționa în paralel cu rețeaua existentă până la momentul în care se vor finaliza lucrările de preluare a branșamentelor pe noua instalație. După ce toți consumatorii vor fi conectați la noua conductă, sistemul vechi va fi scos din funcțiune.

Lucrările fac parte din contractul de lucrări CL 3 – „Rețele de apă și canalizare în zona centrală a Municipiului Constanța – Lot 3”, în valoare de aproximativ 23 milioane de lei, derulat prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM).

Astfel, furnizarea apei potabile va fi sistată timp de 20 de ore, începând din noaptea de marți – 7 octombrie 2025, ora 22:00, până miercuri seara – 8 octombrie 2025, ora 18:00, în zona Centrală, perimetrul delimitat de străzile:

  • Călărași – I. Ghe. Duca – Avram Iancu – Prelungirea I.C. Brătianu – bulevardul Ferdinand – Mihai Viteazu – Traian – bulevardul Tomis – Călărași, cu străzile adiacente și punctele termice aferente zonei.

În același timp, se va furniza apă cu presiune scăzută în următoarele zone:

  • Peninsula – Piața Ovidiu;
  • Perimetrul delimitat de strada Mircea cel Bătrân – bulevardul Ferdinand – bulevardul Tomis, către Piața Ovidiu, cu toate punctele termice.

Pentru realizarea acestor operațiuni, vor fi deschise 6 puncte de lucru, unde vor acționa 9 echipe dotate cu utilajele necesare. În funcție de complexitatea lucrărilor, alimentarea cu apă va fi reluată în anumite zone mai devreme decât ora anunțată, imediat ce intervențiile vor fi finalizate. Echipele constructorului depun toate eforturile pentru a finaliza lucrările cât mai rapid și pentru a restabili serviciile de alimentare cu apă la parametri optimi.

Rugăm utilizatorii să își asigure o rezervă minimă de apă pentru consum și uz casnic pe durata întreruperii.

Având în vedere perioada lungă a intervențiilor și zona extinsă afectată, alimentarea cu apă la etajele superioare ale imobilelor se va face progresiv, pe măsură ce sistemul intră în presiune.

Atenție! La reluarea furnizării, apa poate prezenta modificări temporare de calitate (turbiditate sau culoare). Recomandăm abonaților să evite consumul și să folosească apa doar în scopuri casnice până la limpezirea completă.

Reamintim că aceste investiții sunt realizate în beneficiul consumatorilor și au ca obiectiv furnizarea unor servicii ireproșabile, creșterea calității vieții, reducerea pierderilor din rețea, precum și siguranța și continuitatea alimentării cu apă.

Vă mulțumim pentru înțelegere și ne cerem scuze pentru disconfortul creat!

Informare publică: Lipsă apă în cartierul Km 4-5 din municipiul Constanța!

Astăzi, 30 septembrie 2025, în intervalul orar 17:15 – 20:00, echipele RAJA intervin pentru remedierea unei avarii apărute pe conducta de distribuție, cu diametrul de 100 mm, de pe strada Progresului nr. 2, bl. G2 din municipiul Constanța.

Ca urmare, a fost necesară sistarea furnizării apei potabile în cartierul Km 4-5, precum și la Punctul Termic nr. 92.

Ne cerem scuze pentru disconfortul creat abonaților afectați și îi asigurăm că echipele RAJA fac tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor în cel mai scurt timp.

Atenționăm consumatorii că, la reluarea alimentării cu apă, aceasta poate prezenta modificări temporare de aspect (turbiditate, culoare). Recomandăm să fie utilizată în scopuri menajere până la limpezirea completă.

Informare Publică: Se oprește apa pe mai multe străzi din cartierul Coiciu, municipiul Constanța!

Miercuri, 1 octombrie 2025, echipele RAJA vor efectua lucrări de înlocuire a unei vane de legătură de la nivelul sistemului centralizat de alimentare cu apă din cartierul Coiciu, municipiul Constanța.

În vederea executării acestor operațiuni, se sistează furnizarea apei potabile în intervalul orar 09:15–13:00, în următoarele perimetre:

  • Izvor – Biruinței – Barbu Ștefănescu Delavrancea – Partizanilor – Răsuri – Trandafirului – Poporului – Izvor;
  • Semănătorului – Pictor Nicolae Grigorescu – Răsăritului – Luntrașului – Semănătorului.

Ne cerem scuze pentru disconfortul creat abonaților, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție vor face tot posibilul pentru finalizarea intervențiilor și reluarea furnizării apei potabile în timp operativ.

Rugăm utilizatorii afectați de aceste intervenții să își asigure rezerva minimă de apă pentru consum și uz casnic în perioada în care va fi sistată alimentarea cu apă. 

După reluarea furnizării, apa poate prezenta modificări temporare de calitate, precum turbiditate sau culoare, motiv pentru care este indicată utilizarea acesteia doar în scopuri casnice până la limpezire.

Biroul de Comunicare

Se oprește apa în localitatea Corbu și în Zona Industrială Midia!

      În vederea executării lucrărilor de conectare la sistemul centralizat de alimentare cu apă a magistralei nou înființate, cu diametrul de 500 mm, la sistemul centralizat, RAJA SA este nevoită să sisteze furnizarea apei potabile timp de 24 ore, din această noapte – 30 septembrie 2025, ora 23.00 până miercuri seara – 01 octombrie 2025, ora 23.00.

      Vor fi afectați de lipsa apei abonații din localitatea Corbu, precum și cei din Zona Industrială Midia.

      Investițiile fac parte din contractul de lucrări – CL6 „Conducte de aducțiune, conducte magistrale și conducte de refulare Lumina, Năvodari, Mamaia Sat și Corbu”, în valoare de aproximativ 70 milioane lei, derulat prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM). Lucrările vizează conectarea conductei magistrale, cu diametrul de 500 mm, ce asigură necesarul de apă pentru zonele afectate.

      Având în vedere perioada mare a intervențiilor, dar și lungimea rețelei afectate de această oprire, reluarea furnizării apei potabile se va realiza progresiv în fiecare zonă, în funcție de topografia sistemului și pe măsură ce acesta va intra în presiune, cu precizarea că la capetele de coloană pot să apară abateri de la acest program.

      Ne cerem scuze pentru disconfortul creat abonaților, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție ale constructorului vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei potabile în timp operativ. Totodată, rugăm utilizatorii afectați să își asigure o rezervă minimă de apă pentru consum și uz casnic pe durata întreruperii furnizării.

      Atragem atenția consumatorilor că, după reluarea furnizării, apa poate prezenta modificări temporare ale calității, cum ar fi turbiditatea sau culoarea. Recomandăm abonaților să evite consumul de apă potabilă și să o utilizeze doar în scopuri casnice până la limpezire.

      Reamintim că investițiile pentru modernizarea și dezvoltarea sistemelor de alimentare cu apă potabilă sunt realizate în beneficiul consumatorilor, având ca obiectiv furnizarea unor servicii ireproșabile și, implicit, creșterea calității vieții. Prin implementarea acestora se realizează îmbunătățirea capacității de transport și distribuție a apei potabile, asigurarea debitului de alimentare și a calității apei, reducerea pierderilor în rețeaua de distribuție, siguranța și continuitatea furnizării servicii.

Informare publică: Constanța : Avarie pe strada Dionisie cel Mic nr. 57

Astăzi – 28 septembrie 2025, în intervalul orar 10:30 – 13:30, echipele RAJA S.A. intervin pentru remedierea unei avarii survenite pe conducta principală de distribuție din cartierul Coiciu, de pe strada Dionisie cel Mic nr. 57. Lucrarea presupune înlocuirea unei piese de legătură între magistrala de 600 mm și conducta principală.

Deși s-a încercat, încă de la primele ore ale dimineții, efectuarea reparației cu conducta sub presiune, din cauza presiunii ridicate din rețea și a debitului foarte mare de apă, nu a fost posibilă finalizarea lucrării în acest mod. În aceste condiții, s-a impus sistarea furnizării apei potabile în zonă pe durata intervenției.

Sunt afectați consumatorii din perimetrul delimitat de străzile: Dionisie cel Mic, Soveja, Fulger și Izvor, precum și punctele termice 169, 174 și 175.

Ne cerem scuze pentru disconfortul creat și îi asigurăm pe toți abonații că echipele RAJA fac tot posibilul pentru remedierea avariei și reluarea furnizării apei potabile la parametri normali în cel mai scurt timp.

Atenționăm consumatorii că, la reluarea alimentării cu apă, aceasta poate prezenta modificări temporare de aspect (turbiditate, culoare). Recomandăm să fie utilizată în scopuri menajere până la limpezirea completă.

Informare Publică: Lipsă apă în cartierul Coiciu din municipiul Constanța!

Echipele RAJA sistează furnizarea apei potabile în cartierul Coiciu astăzi, 25 septembrie 2025, în intervalul orar 09:00 –17:00, pentru remedierea unei avarii survenite la conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 200 mm, de la intersecția străzilor Trandafirului și Poporului, din municipiul Constanța.

Ne cerem scuze pentru disconfortul creat abonaților din zonă, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție deplasate la fața locului vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei potabile în cel mai scurt timp.

După reluarea alimentării, apa poate prezenta modificări temporare de calitate, precum turbiditate sau culoare, motiv pentru care este indicată utilizarea acesteia doar în scopuri casnice până la limpezire.

Se oprește apa în localitatea Corbu și în Zona Industrială Midia!

      În vederea executării lucrărilor de conectare la sistemul centralizat de alimentare cu apă a magistralei nou înființate, cu diametrul de 500 mm, la sistemul centralizat, RAJA SA este nevoită să sisteze furnizarea apei potabile timp de 24 ore, de marți seara – 30 septembrie 2025, ora 23.00 până miercuri seara – 01 octombrie 2025, ora 23.00.

      Vor fi afectați de lipsa apei abonații din localitatea Corbu, precum și cei din Zona Industrială Midia.

      Investițiile fac parte din contractul de lucrări – CL6 „Conducte de aducțiune, conducte magistrale și conducte de refulare Lumina, Năvodari, Mamaia Sat și Corbu”, în valoare de aproximativ 70 milioane lei, derulat prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM). Lucrările vizează conectarea conductei magistrale, cu diametrul de 500 mm, ce asigură necesarul de apă pentru zonele afectate.

      Având în vedere perioada mare a intervențiilor, dar și lungimea rețelei afectate de această oprire, reluarea furnizării apei potabile se va realiza progresiv în fiecare zonă, în funcție de topografia sistemului și pe măsură ce acesta va intra în presiune, cu precizarea că la capetele de coloană pot să apară abateri de la acest program.

      Ne cerem scuze pentru disconfortul creat abonaților, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție ale constructorului vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei potabile în timp operativ. Totodată, rugăm utilizatorii afectați să își asigure o rezervă minimă de apă pentru consum și uz casnic pe durata întreruperii furnizării.

      Atragem atenția consumatorilor că, după reluarea furnizării, apa poate prezenta modificări temporare ale calității, cum ar fi turbiditatea sau culoarea. Recomandăm abonaților să evite consumul de apă potabilă și să o utilizeze doar în scopuri casnice până la limpezire.

      Reamintim că investițiile pentru modernizarea și dezvoltarea sistemelor de alimentare cu apă potabilă sunt realizate în beneficiul consumatorilor, având ca obiectiv furnizarea unor servicii ireproșabile și, implicit, creșterea calității vieții. Prin implementarea acestora se realizează îmbunătățirea capacității de transport și distribuție a apei potabile, asigurarea debitului de alimentare și a calității apei, reducerea pierderilor în rețeaua de distribuție, siguranța și continuitatea furnizării servicii.

OMD Mamaia Constanța: Sezon estival 2025 încheiat grandios, cu rezultate pozitive și perspective promițătoare

Stațiunea Mamaia a încheiat sezonul estival 2025 într-un mod spectaculos, confirmând încă o dată statutul ca una dintre cele mai dinamice și atractive destinații turistice de pe litoralul românesc. În urma unei deschideri grandioase pe 1 Mai, sezonul s-a încheiat pe măsură, cu un eveniment excepțional – Mamaia Rally Show, care a atras mii de participanți și spectatori din întreaga țară și care are toate premisele să devină o tradiție anuală.

Creștere turistică și pași înainte pentru Mamaia

Conform observațiilor preliminare, sezonul 2025 a adus o creștere semnificativă a fluxului turistic, atât în stațiunea Mamaia, cât și în orașul Constanța. Această tendință va fi confirmată printr-o comunicare ulterioară a cifrelor oficiale, însă este evident că, printr-o bună planificare și diversificare a evenimentelor, rezultatele sunt deja vizibile.

Un pas important pentru Mamaia în acest an a fost inaugurarea noii scene din Piațeta Rex, transformată ulterior în Scena Arlecchino, care a devenit un reper al divertismentului din stațiune. Tot aici, atracția Dino Rex Park a cucerit publicul de toate vârstele, fiind una dintre noutățile majore ale verii.

Review al sezonului: evenimente, scene și diversitate

Sezonul a fost marcat de o bogată paletă de evenimente și activități:

  • Scena Perla – devenită ulterior Scena Arlecchino de la Rex a găzduit:
    • activități pentru copii și familii;
    • reconstituiri istorice spectaculoase;
    • seri de umor și divertisment;
    • experiențe educative și distractive în cadrul Dino Rex Park.
  • Scena Mamma Mia din Piațeta Cazino Mamaia a fost, pe tot parcursul verii, unul dintre punctele centrale ale distracției de pe litoral, oferind în fiecare weekend concerte cu artiști locali și naționali de prim rang. De la Edward Sanda, Smiley și Bere Gratis, la Direcția 5, Connect-R, Alina Eremia, Theo Rose, Alex Velea, Ștefan Bănică sau Horia Brenciu, scena a reunit nume consacrate și artiști aflați în ascensiune, adresându-se tuturor generațiilor și preferințelor muzicale. În plus, programul a fost completat de seri tematice care au devenit repere în agenda culturală a verii: Mamaia ArTiSTa – un show de varietăți cu muzică, dans și cabaret, Mamaia Nostalgia – seri dedicate nostalgiei și momentelor de suflet, și Discoteka Show – un spectacol cu hituri care au făcut ca Piațeta să vibreze, publicul să danseze și să se bucure de seri pline de energie și voie bună. Diversitatea și constanța evenimentelor au transformat Scena Mamma Mia ! într-un adevărat festival permanent al verii, consolidând statutul stațiunii Mamaia ca destinație de divertisment pentru toate categoriile de turiști.

În oraș și stațiune, parteneriatele au adus un plus de diversitate și calitate:

  • SEAS – Stagiunea Estivală a Spectacolelor, cu reprezentații teatrale și artistice de înaltă ținută;
    • concertele corului Madrigal, găzduite la Zoom Beach;
    • Ziua Marinei Române, un eveniment-emblemă pentru Constanța, cu un program impresionant și participare masivă;
    • competiții sportive și de lifestyle, precum cele de kite și sporturi nautice, care au atras atât practicanți, cât și public pasionat.

„Sezonul 2025 a confirmat ceea ce ne-am propus la începutul anului: printr-o strategie coerentă și o bună colaborare cu partenerii noștri, Mamaia și Constanța devin tot mai atractive și mai competitive în peisajul turistic românesc și internațional. Am investit în infrastructura de evenimente, am adus concepte noi și am reușit să atragem un public divers, de la familii cu copii la tineri dornici de distracție și la turiști interesați de cultură. Încheiem sezonul cu satisfacția unor rezultate bune și cu optimism pentru anul viitor: un an special pentru stațiunea Mamaia, care va marca o nouă etapă de dezvoltare.” – a declarat George Măndilă, președinte OMD Mamaia Constanța.

OMD Mamaia Constanța: rol și direcții de viitor

Organizația de Management al Destinației Mamaia Constanța este structura responsabilă cu promovarea, coordonarea și dezvoltarea stațiunii Mamaia și a municipiului Constanța ca destinații turistice de top, atât pe plan național, cât și internațional.

Misiunea organizației este de a crea o imagine unitară și coerentă, de a implementa campanii de promovare integrate și de a susține evenimente care să atragă turiști în toate anotimpurile.

Odată cu încheierea sezonului estival, OMD Mamaia Constanța își îndreaptă atenția spre campania de toamnă, ce include:

  • participarea la târguri internaționale de turism;
  • consolidarea relațiilor cu partenerii externi media, tour-operatori, jurnaliști și influenceri;
  • organizarea și sprijinirea unor evenimente culturale sub egida „Valuri de Cultură”, cu accent pe Constanța ca oraș al istoriei și artelor.

În plus, vremea blândă din lunile septembrie și octombrie și interesul tot mai mare pentru sejururi în afara vârfului de sezon ne determină să mizăm pe atractivitatea toamnei pe litoral, cu un calendar special de manifestări.

Sezonul estival 2025 a demonstrat că Mamaia și Constanța pot oferi mult mai mult decât vacanțe la mare: un calendar variat de evenimente, atracții pentru toate vârstele, tradiție și inovație deopotrivă. Rezultatele vizibile ale acestui an sunt dovada că, printr-o strategie bine pusă la punct și o colaborare constantă cu actorii din turism și cultură, destinația își consolidează statutul de pol al turismului românesc.

OMD Mamaia Constanța își reafirmă angajamentul de a promova litoralul românesc și de a investi în dezvoltarea sa, astfel încât turiștii să revină cu aceeași bucurie, an de an.