Stagiunea Estivală continuă la Constanța cu piesa ”Mamă” de Marta Barceló, jucată de actorii Teatrului Național ”Radu Stanca” din Sibiu.
Regia îi aparține Marianei Cămărășan iar în distribuție îi puteți vedea pe Diana Văcaru-Lazăr și Cendana Trifan.
Nimeni nu își poate alege familia în care se naște. Dar lui Amparo i se oferă o soluție. După o copilărie nefericită, se hotărăște să răspundă la un anunț din ziar puțin neobișnuit. Piesa semnată de Marta Barceló spune povestea a două femei cărora li se oferă șansa de a-și împărtăși singurătățile și de a descoperi un motiv real pentru a iubi viața. „Două actrițe se întâlnesc la prima lectură cu MAMA. Nu e povestea din text, e povestea reală a spectacolului, cea pe care decid să o împărtășesc. Două actrițe DL&CT, două regizoare MC&AFI, două roluri: MAMĂ&FIICĂ, o zi ploioasă și un TEXT – CD ne-a adus împreună (o nebunie), DB ni s-a alăturat (moment de grație) și mai ales CC, care a zis DA și ne-a dat curaj. Și mulți spectatori care ne-au îmbrățișat. N-am creat acest spectacol, îl însoțesc doar, mă minunez și mă bucur. Așa că am să îndrăznesc să afirm că e bun, că e un spectacol excepțional și pentru că are o poveste unică: s-a născut la prima lectură. Nu la a doua, nu după repetiții, ci la prima întâlnire, în fața mea, cu nerostirea niciunui cuvânt-indicație. Un spectacol ale cărui imagini le veți regăsi în interiorul dvs. De văzut cu ochii închiși și cu inima deschisă” – Mariana Cămărășan.
Spectacolul se joacă la Sala Studio a Teatrului de Stat.
